Povestea unui dezertor: preşedintele sirian nu se bucură de sprijin nici în rândul soldaţilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce confruntările sângeroase şi raidurile aeriene continuă în Siria, dezertările amintesc de faptul că multe dintre forţele liderului Bashar Al-Assad nu îl mai sprijină, remarcă „Washington Post“.

Aproximativ 80% din trupele siriene reprezintă membri ai minorităţii musulmane sunite. În mare parte, suniţii îi susţin pe rebeli, aşa că nu este neobişnuit ca unii dintre soldaţii sirieni să simtă dispreţ faţă de propria lor cauză. Totuşi, mulţi dintre ofiţeri sunt alawiţi, adică fac parte din aceeaşi sectă de care aparţine şi Al-Assad.

Într-un interviu acordat publicaţiei „Syria Deeply“, un tânăr de 20 de ani, care a dezertat din armata siriană pentru a se alătura rebelilor, dezvăluie dezacordul ce domneşte în rândul trupele lui Al-Assad, de la izbucnirea conflictului. Soldatul, care a cerut să nu-i fie dezvăluită identitatea, spune că lui şi altor trupe le-au fost alocate câteva gărzi din miliţia loială guvernului (shabiha), pentru a nu dezerta.

Miliţia anti-dezertare

Am fost în armata siriană timp de un an de zile. Încă de la început am vrut să dezertez, atunci când am văzut că Armata Siriană Liberă creştea. Înainte de a mă alătura trupelor, am crezut că revoluţia se va termina şi că Assad va câştiga. Soldaţii sunt speriaţi de rebeli şi ar vrea să dezerteze şi ei, dar shabiha stă cu ochii pe ei pentru a nu pleca”, spune acesta.

Tânărul dezertor spune că nu a vrut niciodată să omoare rebelii pe care în secret îi susţinea, adăugând că unii dintre soldaţi şi-au dezvoltat tactici prin care să evite producerea unor vătămări serioase. „Nu am tras niciodată în ei ca să-i omor. Am tras în aer, am tras în orice altceva în afară de luptători. Mulţi fac asta, dar cei care privesc nu observă.

Dezertori la nivel înalt

Pe lângă soldaţi precum el, alţi 54 de militari seniori şi oficiali ai securităţii au dezertat de la începutul revoltei de acum doi ani, iar aceste practici s-au intensificat de-a lungul timpului. Alţi sirieni care au abandonat armata lui Al-Assad au poveşti asemănătoare.

Generalul-maior Abdul-Aziz Jassem al-Shallal a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale regimului lui Al-Assad care s-a alăturat opoziţiei atunci când a dezertat în luna decembrie, motivându-şi gestul prin faptul că armata preşedintelui a devenit „o gaşcă de ucidere şi distrugere“.

Într-un clip video lansat la momentul respectiv, acesta a acuzat guvernul de „distrugerea oraşelor şi a satelor şi de comiterea masacrelor împotriva oamenilor nevinovaţi, care au ieşit pe stradă pentru a-şi cere libertatea“.

Întrucât trupele siriene au în componenţă destul de puţini luptători, unii observatori sirieni au remarcat că mai întâi armata guvernului bombardează oraşele de la distanţă, iar apoi trimite la faţa locului numai miliţiile loiale, să ducă mai departe luptele de pe străzi. Se poate spune astfel că recruţii servesc drept mână de lucru ieftină sau carne de tun pentru shabiha şi pentru trupele alawite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite