Mărturiile tinerei care a stat în cabina piloţilor Malaysia Airlines, în 2011, alături de copilotul zborului MH370

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără susţine că şi-a petrecut tot timpul unui zbor din 2011 în cabina unui avion Malaysian Airlines, alături de copilotul care s-a aflat la comanda aeronavei Boeing 777, dispărută sâmbătă. Jonti Roos a mărturisit unei publicaţii australiene că ea şi prietena ei Jaan Maree zburau din Phuket spre Kuala Lumpur, când au fost invitate în cabina piloţilor.

Cele două tinere blonde s-au fotografiat cu piloţii şi au stat cu ei pe toată durata zborului, deşi acest lucru este interzis conform normelor companiilor aeriene.

Roos, care locuieşte acum în Australia, se întorcea în Malaezia după o vacanţă de două săptămâni petrecută în Thailanda. 

Unui dintre piloţii zborului din 2011 era Fariq Abdul Hamid, copilotul aeronavei Boeing 777 care trebuia să ajungă sâmbătă la Beijing.

„Pe toată durata zborului, piloţii au vorbit cu noi, au râs şi chiar fumau în timp ce se aflau la manşă, deşi nu ştiu dacă au voie să facă asta. Ne-am făcut şi nişte poze împreună, chiar în timp cei ei pilotau avionul“, a declarat Jonti Roos unei publicaţii australiene.

image

Pilotul Hamid este una dintre cele 239 de persoane aflate la bordul avionului Malaysia Airlines. Tânăra care a făcut mărturisirile a declarat că a fost şocată la aflarea veştii că Hamid se afla în aeronava dispărută.

image

„Când am descoperit că este acelaşi copilot, am fost şocată. De aceea, m-am gândit că informaţiile mele ar putea ajuta în vreun fel ancheta“. Roos a declarat că nu doreşte să sugereze că piloţii Malaysia Airlines erau neprofesionişti sau că ar fi avut vreo legătură cu o eventuală prăbuşire.

„Erau foarte prietenoşi, dar simţeam că sunt foarte competenţi în ceea ce fac“, a mai spus tânăra.

FOTO Jonti şi co-pilotul Hamid

image

Jonti Roos a adăugat că deşi piloţii le-au făcut propuneri indecente, invitându-le acasă la ei, în Kuala Lumpur, nu s-a simţit nicio clipă ameninţată de ei sau hărţuită. Roos s-a arătat foarte întristată de soarta amicului ei.

„Când am văzut ceea ce scriau prietenii şi familia lui pe Facebook, mi s-a frânt inima de durere pentru ei, dar şi pentru soarta lui. Este o poveste foarte tristă“, a afirmat Jonti Roos. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite