Japonia susţine că negocierile privind ostaticii Statului Islamic sunt „în impas“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul Islamic a revendicat executarea, săptămâna trecută, a unui alt japonez, Haruna Yukawa (dreapta), după ce nu a primit o răscumpărare de 200 de milioane de dolari cerută într-un mesaj video anterior.
Statul Islamic a revendicat executarea, săptămâna trecută, a unui alt japonez, Haruna Yukawa (dreapta), după ce nu a primit o răscumpărare de 200 de milioane de dolari cerută într-un mesaj video anterior.

Un ministru adjunct din Japonia a declarat că negocierile cu gruparea Stat Islamic (SI), care ameninţă să ucidă un pilot iordanian şi un jurnalist japonez, sunt "în impas", în aşteptarea unor noi informaţii despre situaţia celor doi bărbaţi, a anunţat sâmbătă presa niponă, citată de AFP.

Discuţiile sunt "în impas", a declarat adjunctul ministrului japonez al Afacerilor Externe, Yasuhide Nakayama, de la Amman, unde a fost trimis de Guvernul nipon pentru a conduce operaţiunile împreună cu autorităţile iordaniene.

"Vom continua să strângem şi să analizăm informaţiile", a declarat Nakayama, potrivit televiziunii publice japoneze NHK.

La Tokyo, un secretar general adjunct al Guvernului, Hiroshige Seko, un colaborator apropiat al premierului Shinzo Abe, a declarat că autorităţile aşteaptă în continuare informaţii despre soarta cetăţeanului japonez Kenji Goto, în timp ce jihadiştii par tăcuţi de la difuzarea ultimului lor mesaj pe Internet, în noaptea de miercuri spre joi.

SI a ameninţat să îl ucidă pe pilotul iordanian Maaz al-Kassasbeh, luat ostatic, dacă Iordania nu o eliberează pe o jihadistă irakiană, Sajida al-Rishawi, condamnată la moarte şi închisă în Iordania pentru participare la un val de atentate în 2005 la Amman.

SI vrea eliberarea acestei femei în schimbul jurnalistului japonez Goto, deţinut cel mai probabil de la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie.

Ammanul se declară dispus să o elibereze pe al-Rishawi, dar în schimbul pilotului său şi doar după ce va obţine dovada că aceasta este în viaţă. În absenţa acestei garanţii, Iordania nu a făcut nicio mişcare, iar ultimatumul SI a expirat în urmă cu peste 36 de ore.

Data limită a fost fixată joi la asfinţit la Mosul, respectiv în aceeaşi zi în jurul orei 23.30 în Japonia (16.30 ora României).

De atunci, niciun alt mesaj nu pare să fi fost postat de SI, care anterior ameninţase să îi ucidă pe cei doi ostatici.

Această organizaţie a revendicat executarea, săptămâna trecută, a unui alt japonez, Haruna Yukawa, după ce nu a primit o răscumpărare de 200 de milioane de dolari cerută într-un mesaj video anterior.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite