India a administrat în august mai multe doze de vaccin anti-Covid decât naţiunile G7 laolaltă
0India, care se află în al treilea val de contaminări cu SARS-CoV-2, a administrat în luna august peste 180 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, mai mult decât naţiunile din G7 - Canada, Marea Britanie, SUA, Italia, Germania, Franţa şi Japonia - împreună, potrivit unui comunicat oficial citat de BBC.
Guvernul indian are ca obiectiv vaccinarea tuturor persoanelor eligibile până la finalul anului 2021.
Dintre cele trei vaccinuri aprobate spre utilizare - Oxford-AstraZeneca, cunoscut local drept Covishield, Covaxin produs de compania indiană Bharat Biotech şi Sputnik V - au fost administrate mai mult de 700 de milioane de doze.
Aproximativ 541 de milioane de oameni, mai mult de jumătate din populaţia eligibilă a Indiei, au primit cel puţin o doză dintr-un vaccin anti-Covid, au transmis autorităţile. Dar, de la începutul campaniei de imunizare, în ianuarie, doar 17% dintre adulţii eligibili au schema de vaccinare completă. În plus, persistă diferenţele la nivel regional.
India, ţară cu peste 1,36 miliarde de locuitori, a raportat peste 33 de milioane de cazuri de contaminare, fiind a două cea mai afectată din lume, după SUA, şi se află pe locul al treilea din punct de vedere al bilanţului deceselor asociate, cu 440.000, după Statele Unite şi Brazilia.
Ultimele 100 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în 13 zile, a comunicat Ministerul Sănătăţii.
Pe parcursul lunii august, India a administrat zilnic, în medie, 6 milioane de doze, faţă de 4,3 milioane, în luna iulie.
Experţii spun că ar trebui administrate zilnic peste 10 milioane de doze pentru a imuniza, până la finalul anului, toţi adulţii eligibili.
Numărul de noi cazuri de Covid-19 a scăzut în ultima lună, când au fost raportate zilnic mai puţin de 40.000 de infectări, majoritatea în statul sudic Kerala. Medicii spun că al treilea val este cauzat şi de faptul că economia a fost complet redeschisă, chiar dacă există în continuare ameninţarea noilor variante ale coronavirusului.
Mai multe seruri se află în diverse stadii de aprobare spre utilizare. Vaccinarea este voluntară, există peste 57.000 de centre coordonate de stat în majoritate, însă oamenii pot să şi plătească pentru o doză la unităţi private.
La nivel mondial, au fost administrate mai mult de 5,5 miliarde de doze de vaccin anti-Covid, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
De la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate în întreaga lume aproximativ 222 milioane de cazuri de infectare şi 4,58 milioane de decese asociate.
Citeşte şi:
India. Fete minore au mers complet dezbrăcate pe stradă într-un ritual de îmbunare a zeului ploii