FOTO China: Cel mai mare avion amfibiu din lume a realizat zborul inaugural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare avion amfibiu din lume, dezvoltat de China, a realizat sâmbătă primul său zbor, anunţă Reuters, citând agenţia oficială chineză Xinhua. AG600 a fost proiectat pentru stingerea incendiilor forestiere şi pentru misiuni de salvare pe mare, însă poate fi folosit şi în misiuni de „monitorizare şi apărare maritimă”, potrivit Xinhua.

Intrarea în uz a noului avion vine în contextul în care China conduce o politică regională agresivă, în special cu privire la pretenţiile teritoriale din Marea Chinei de Sud, unde a construit deja o serie de insule artificiale în care a desfăşurat echipamente militare şi pe care a construit aerodromuri. Această politică a creat tensiuni cu ţările din regiune, în special Coreea de Sud şi Japonia, dar şi cu Statele Unite, ce conduce misiuni în zonă pentru menţinerea statului de ape internaţionale a Mării Chinei de Sud.

Anunţul vine la doar câteva zile după ce China a lansat la apă primul portavion construit în întregime de statul comunist. China se află de altfel în mijlocul unui masiv program de modernizare al forţelor sale armate, recent anunţând dezvoltarea de rachete anti-satelit sau de avioane de vânătoare stealth (invizibile pentru radar).

„Avioanele amfibiu precum AG600 vor fi ideale pentru aprovizionarea noilor insule artificiale pe care China le construieşte în Marea Chinei de Sud. În acelaşi timp, aceste insule reprezinte baze ideale pentru misiunile maritime de patrulare conduse de AG600 în aceste teritorii revendicate”, afirma recent Richard Bitzinger, expert militar al Universităţii din Singapore.

Conform experţilor militari avionul poate, pe lângă misiunile de patrulare, misiuni anti-submarin şi de amplasare de mine. În plus, avionul este văzut ca fiind ideal pentru aprovizionarea rapidă cu material şi personal a Insulelor Spratly, teritoriile contestate din Marea Chinei de Sud.

image

FOTO Wikimedia Alert5 / CC BY-SA 4.0

„Asumând ca adevărată capacitatea de operare în ape de adâncime de până la 3m, AG600 este avionul ideal pentru aprovizionarea construcţiilor artificiale din jurul Insulelor Spratly, dat fiind faptul că acestea sunt înconjurate de ape de mică adâncime”, notează şi analistul militar Franz-Stefan Gady.

Avionul, a cărei dezvoltare a durat aproximativ opt ani de zile, are o lungime de 36,9 m, o înălţime de 12,1 m şi o lungime totală a aripilor de 38,8 m. Avionul poate decola sau ateriza pe suprafeţe de apă de 1,500m lungime, 200m lăţime şi doar 2,5 m adâncime. Are capacitatea de a colecta 12t de apă în 20 de secunde şi poate transporta 370t de apă cu o singură alimentare de combustibil. Avionul poate opera în condiţii de vreme adversă, cu valuri de 2m înălţime. Cu o viteză maximă este de 550km/h, AG600 are o rază de acţiune maximă de 4,500 km.

China caută să-şi dezvolte propriul sector aviatic pentru a reduce dependenţa de, şi chiar a concura, giganţii mondiali precum Airbus sau Boeing.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite