Cel puţin 700 de persoane au murit în inundaţii provocate de musonul anual în sudul Asiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 700 de persoane au murit în inundaţii provocate de musonul anual în India, Nepal şi Bangladesh, iar peste un milion au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, au anunţat duminică autorităţile citate de AFP.

O nouă serie de inundaţii şi de alunecări de teren afectează subcontinentul din a doua săptămână a lunii august, în timp ce musonul a început să îi facă simţite efectele şi în partea de nord şi de est a regiunii.

Bilanţul precedent, publicat sâmbătă, era de 600 de morţi, însă duminică, autorităţile indiene şi cele din Bangladesh au înregistrat încă 100 de morţi.

În India, cel puţin 20% dintre cei 28 de milioane de locuitori sunt afectaţi de aceste inundaţii, cele mai grave din ultimii 15 ani, potrivit ONU.

Cel puţin 115 oameni au murit în Bangladesh, unde aproape şase milioane de oameni sunt afectaţi de inundaţii, a anunţat directorul centrului de criză al Departamentului pentru Administrarea Catastrofelor, Shamin Naznin.

În fiecare an, sute de persoane mor în alunecări de teren şi inundaţii provocate de muson, în sudul Asiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite