Caz şocant în Pakistan. O adolescentă a fost arsă de vie de propria mamă pentru că s-a căsătorit fără acordul părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea pakistaneză a fost şocată de o nouă „crimă de onoare“, după ce Zeenat Rafique, o tânără care tocmai împlinise vârsta majoratului, a fost torturată şi arsă de vie de propria mamă, pentru că a fugit de acasă şi s-a casătorit fără acordul părinţilor ei, scrie CNN.

Autopsia a confirmat că Rafique încă mai respira, în momentul în care mama acesteia a turnat combustibil peste trupul ei şi a incendiat-o. Medicii au descoperit urme de fum pe tractul respirator al adolescentei.

De asemenea, tânăra a fost strangulată şi torturată timp de ore întregi.

Joi, corpul neînsufleţit al adolescentei a fost îngropat de soţul ei, Hassan Khan, în vârstă de doar 19 ani.

„Atunci când i-am văzut trupul am observat semne de strangulare pe gâtul ei“, a susţinut soacra tinerei, Shahida Bib.

Potrivit lui Bib, cei doi tineri erau împreună de mai bine de cinci ani, după ce s-au întâlnit la şcoală, însă şi-au păstrat relaţia secretă de teama repercusiunilor.

Rafique şi Hassan s-au căsătorit la 29 mai, după ce tânăra a fugit de acasă şi s-a mutat în casa părinţilor noului ei soţ.

Însă, adolescenta s-a întors în casa părintească din Lahore, după ce mama sa i-a promis că se vor împăca. Deşi Rafique se temea pentru viaţa ei, aceasta a acceptat să-şi viziteze mama.

„I-am permis să-şi viziteze părinţii după ce unchiul ei a promis că Rafique va fi în siguranţă“, a declarat Hassan.

Însă, mama şi fratele au atacat-o pe Rafique şi au legat-o de pat, înainte de a turna benzină peste ea.

Parveen Bibi s-a predat autorităţilor, însă nu îşi regretă acţiunile.

În schimb, fratele Ahmer Rafique se ascunde de autorităţi.

„Îl căutăm pe fratele tinerei. O femeie bătrână nu este capabilă să ducă un asemenea act la capăt de una singură. Cineva a ajutat-o“, au declarat autorităţile.

Anul trecut, până la 1.100 de femei pakistaneze au fost ucise de rude în aşa-numite „crime de onoare“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite