„Urzeala tronurilor“, un fenomen ce a trecut graniţele TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Peter Dinklage, în rolul lui Tyrion Lannister FOTOGRAFII HBO
Actorul Peter Dinklage, în rolul lui Tyrion Lannister FOTOGRAFII HBO

A adus atâta moarte încât a scandalizat opinia publică, a născut replici ce fac astăzi parte din limbajul urban, iar personajele sale sunt copiate în viaţa reală. Este cel mai de succes serial din istoria HBO, dar şi cel mai piratat serial din lume. „Urzeala tronurilor“ a devenit un fenomen cu o coordonată socială mult mai importantă decât pare la prima vedere. Deşi sezonul patru a ajuns la final, fenomenul creat de George R.R. Martin continuă.

Cel de-al patrulea sezon al serialului produs de HBO s-a încheiat luni seară (duminică seară, în SUA), cu un nou episod ce a adus o moarte violentă şi dispariţia unui personaj-cheie. Până în primăvara anului viitor, când HBO va difuza cel de-al cincilea sezon, fanii vor fi ţinuţi în suspans, deşi cei ce au citit seria de cărţi „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, după care e realizat serialul, au o idee despre ce urmează să se întâmple.

În 1991, însă, când scriitorul american George R. R. Martin (65 de ani) a început să lucreze la această saga, nimeni, nici măcar el, nu bănuia că se năştea un fenomen. 

Recent, „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ a surclasat „Clanul Soprano“, devenind cea mai populară producţie HBO din toate timpurile, după cum au declarat reprezentanţii televiziunii.

Fiecare episod al celui de-al patrulea sezonl al seriei a avut în SUA o audienţă medie de 18,4 milioane de telespectatori – inclusiv reluările, video la cerere şi streamgingurile pe mobil – depăşind recordul precedent de 18,2 milioane de telespectatori, deţinut în trecut de sezonul din 2002 al dramei „Clanul Soprano“. Mai mult decât atât, producţia a fost cel mai piratat serial în 2013.

Replici precum „Vine iarna/ The winter is coming“ şi „Toţi oamenii trebuie să moară/ All men must die“ au intrat în cultura urbană, personaje precum Khal Drogo şi Daenerys Targaryen au „corespondenţi“ în lumea reală, iar teoriile conspiraţioniste ce consideră serialul o altă „armă“ de manipulare folosită de illuminati, masoni şi Satana însuşi împânzesc internetul. 

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, semnată de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale. Serialul, care a avut premiera în 2011, are în distribuţie actori precum Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark). 

George R.R. Martin, un om cu o imaginaţie atât de bogată încât în ea „sălăşluiesc“ sute, dacă nu chiar mii de personaje, recunoaşte într-un interviu pentru „New York Times“ că i-ar fi plăcut ca fiecare sezon al serialul să fie puţin mai lung, să aibă 13, nu doar 10 episoade. „N-am mai fi fost nevoiţi să tăiem atâtea secvenţe la montaj, povestea ar fi fost mai bogată, mai profundă“, recunoaşte scriitorul care, pe de altă parte, e conştient de costuri.

Filmat în diverse locuri din lume – Islanda, Irlanda de Nord, Croaţia, Maroc, Malta – cu mii de actori şi figuranţi, cu scene impresionante de luptă şi decoruri „pantagruelice“, serialul are, în fiecare sezon, un buget de 60-70 de milioane de dolari. „Bătăliile sunt costisitoare“, glumeşte scriitorul.

George Martin, fiul unui docher, a crescut în Baltimore şi a devenit pasionat de genul fantasy încă din copilărie. Printre favoritele sale se numără cărţile din seria „Stăpânul inelelor“, de J.R.R. Tolkien, şi benzile desenate de la Marvel. Însă în cărţile sale, adeseori fantezia este creată pe un filon de roman, iar despre acele pagini Martin spune că n-ar putea fi niciodată adaptate pentru TV.

Poate cel mai criticat aspect al serialului - şi implicit al cărţilor – este componenta sexuală şi violentă. „Violul, violenţa sexuală au fost parte a oricărui război purtat vreodată, de la sumerieni până în zilele noastre. Ar fi fals, nu ar fi onest să omit acest aspect în firul narativ al unei poveşti despre război şi putere“, explică autorul pentru „New York Times“. 

Succesul serialului „Urzeala tronurilor“ l-a transformat într-un star pe George R.R. Martin, un om mai degrabă de statura şi temperamentul unui hobbit. Un star creat de cultura pop. „E aproape ireal. Îţi doreşti întotdeauna sucesul. Dar ceea ce mi se întâmplă mie este deja la alt nivel“, încheie autorul.

  

Faimos sau nu, Martin tot este obligat să scrie în fiecare zi, căci povestea tronului de fier şi a luptelor ce se duc pentru el e departe de a fi terminată. De altfel, următoarea carte din serie, „The Winds of Winter“, va fi tipărită într-un tiraj de 31 de milioane de exemplare şi se preconizează că va deveni imediat un best seller. Asta când va fi terminată, căci George Martin este unul dintre acei scriitori ce visează mereu să respecte deadline-ul.

O recapitulare a momentelor memorabile

„Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate. Iar atunci când nu apar în episoade cu lupte sângeroase şi când nu „ţes“ noi urzeli, protagoniştii fac sex - sălbatic, incestuos, cu prostituate - iar legăturile homosexuale şi orgiile nu lipsesc. 

Nici cel de-al patrulea sezon nu s-a abătut de la regulă, oferind unele dintre cele mai controversate şi sângeroase scene: de la violul incestuos care a indignat fanii până la sfârşitul tragic al unor personaje-cheie. Vă prezentăm în continuare o listă, întocmită de publicaţia „The Hollywood Reporter“, a momentelor care au marcat cel de-al patrulea capitol. 

Purple Wedding

urzeala tronurilor foto hbo facebook

Regele Joffrey Baratheon a fost, fără urmă de îndoială, cel mai detestat personaj de pe micile ecrane din ultimii ani şi chiar dacă moartea lui era o certitudine, nimeni nu se aştepta ca acest lucru să se întâmple atât de devreme. 

Episodul al doilea, „The Lion and the Rose/ Leul şi trandafirul“, a avut în prim-plan nunta maleficului rege Joffrey cu Margaery Tyrell, iar Purple Wedding, cum a fost numită ceremonia, a avut parte de acelaşi final tragic ca şi celebra Red Weeding. 

Sadicul personaj a fost otrăvit, iar unchiul său Tyrion a fost acuzat de regicid, deşi adevăraţii vinovaţi sunt Degeţel şi Olenna. Regizorul serialului, Alex Graves, a declarat că dispariţia lui Joffrey va avea efecte majore asupra următoarelor episoade: „Moartea regeleui va afecta serialul până la punctul culminant“.

Violul incestuos

  

image

Al treilea episod, „Breaker of Chains/ Eliberatoarea“, a fost marcat de o scenă tulburătoare: Jaime Lannister îşi violează sora, pe Cersei, chiar lângă trupul neînsufleţit al copilului lor, regele Joffrey Baratheon. Scena de viol incestuos a indignat fanii serialului, iar George R.R. Martin s-a văzut nevoit să dea câteva explicaţii: „Scena a fost menită să fie deranjantă, dar chiar regret dacă oamenii au fost deranjaţi din motive greşite“.

Procesul lui Tyrion

tyrion foto facebook/ hbo

În episodul şase, „The Laws of Gods and Men/ Legile zeilor şi ale oamenilor“, Tyrion a fost judecat pentru asasinarea regelui Joffrey, iar mărturia fostei sale iubite, Shae, l-a făcut să izbucnească: „Am salvat acest oraş şi v-am salvat vieţile inutile. Ar fi trebuit să-l las pe Stannis să vă omoare pe toţi“. În cele din urmă, piticul şi-a exprimat dorinţa de a avea parte de „un verdict dat prin duel“.

Regizorul Alik Sakharov a declarat că actorul Peter Dinklage (interpretul lui Tyrion – n.r.) a fost incredibil în acea scenă: „A fost remarcabil ce a făcut. El înţelege unde trebuie să meargă cu jocul actoricesc şi de ce are nevoie pentru a ajunge acolo“.

Lysa şi Uşa Lunii

urzeala tronurilor foto hbo

În episodul şapte, „Mockingbird/ Mierla“, Degeţel îşi dezvăluie adevărata dimensiune a depravării în momentul în care o sărută pe Sansa şi apoi îşi ucide soţia, pe Lysa, spunându-i, înainte de o arunca prin Uşa Lunii: „Am iubit o singură femeie, doar una, întreaga mea viaţă...sora ta“. 

Alungarea lui Jorah

image

Tot în episodul opt, Daenerys Targaryen află că Jorah i s-au alăturat iniţial în calitate de spion. Consilierul de încredere este alungat şi sfătuit să se întoarcă în Westeros, o decizie pe care Mama Dragonilor o va regreta. „Ştiam de la început că acest moment va veni“, a mărturisit regizorul Alex Graves. „Când trebuie să filmezi o scenă cu Emilia Clarke şi Iain Glen, te îngrijorezi de două ori mai mult. Am fost extraordinar de stresat, mi-am dorit ca tensiunea să fie la un nivel neobişnuit de înalt şi sper că am reuşit“.

Confruntarea dintre Vipera Roşie şi Muntele

image

Episodul opt, intitulat sugestiv „The Mountain and the Viper/ Muntele şi Vipera“, a prezentat mult-aşteptata confruntare dintre Vipera Roşie, Oberyn Martell (interpretat de actorul Pedro Pascal) şi Muntele, Gregor Clegane (interpretat de Hafþór Júlíus Björnsson), iar scena a fost una dintre cele mai şocante de până acum, după cum au mărturisit chiar protagoniştii săi.

Lupta celor doi a fost menită, cel puţin în aparenţă, să decidă soarta lui Tyrion Lannister (Peter Dinklage), care a fost acuzat de regicid, după ce tiranul rege Geoffrey Baratheon a fost otrăvit la propria nuntă. 

Totuşi, Oberyn a recunoscut că îşi doreşte răzbunare după ce Muntele i-a violat şi ucis sora, dar şi pe copiii acesteia. Miza a fost uriaşă atât pentru Oberyn, dar mai ale pentru Tyrion, motiv pentru care finalul a fost unul de-a dreptul tragic. 

După ce i-a administrat Muntelui ceea ce părea a fi o lovitură fatală, Oberyn a făcut greşeala de a pune mai presus mândria şi a fost luat prin surprindere de Gregor, care i-a zdrobit capul într-una dintre cele mai tulburătoate scene de până acum. 

Totuşi, Oberyn şi-a atins obiectivul, căci în ciuda înfrângerii sale, la scurt timp, Gregor s-a prăbuşit la pământ. Chiar şi aşa, acest lucru nu l-a ajutat prea mult pe Tyrion, tatăl lui, Tywin (Charles Dance), arătându-se încântat să-l pronunţe vinovat de uciderea regelui şi să-l condamne la moarte. 

Bătălia de la Zid

urzeala tronurilor foto hbo

Povestea de dragoste dintre Jon Snow şi Ygritte a luat sfârşit în penultimul episod din acest sezon, „The Watchers on the Wall/ Străjerii“, când roşcata a murit în timpul luptei de la Zid.

„Totul se întâmplă în mijlocul unei bătălii şi am vrut să fie un moment emoţional foarte puternic. Am vrut să subliniez cât mai bine ce se întâmplă în lumea lor, dar şi ce se petrece în jurul lor“, a explicat regizorul Neil Marshall. 

Evadarea

image

Ultimul episod, „The Children/ Copiii“, a fost presărat cu morţi, dar fără îndoială cea mai importantă a fost a lui Tywin Lannister, un personaj-cheie care a sfârşit ucis de propriul fiu, Tyrion. Dar Tywin nu a fost singura victimă a piticului în drumul spre libertate. Ajuns în camera tatălui său, Tyrion descoperă că femeia pe care a iubit-o şi care l-a trădat la proces are o aventură cu tatăl lui. Acesta a fost unul dintre cele mai emoţionante acte de violenţă şi cel mai intim. La început este şocat, apoi se chinuie să înţeleagă pentru ca în cele din urmă să o omoare. „Îmi pare rău“, spune ulterior Tyrion. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite