Un actor din „Urzeala tronurilor“ a anunţat, fără intenţie, presupusa dată a premierei sezonului 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Liam Cunningham (55 de ani) a specificat într-un interviu, fără să vrea, care ar fi adevărata dată a premierei sezonului 7 „Game of Thrones“.

Cu inteţie sau fără intenţie? 

HBO s-a luptat din greu să ţină încă secretă data de lansarea a sezonului 7 din „Urzeala tronurilor“, în ciuda unor zvonuri recent apărute. Acum, actorul Liam Cunningham, care interpretează personajul Davos Seaworth, a declarată fără să vrea, într-un interviu pentru „The Independent“, care este adevărata perioadă a premierei sezonului şapte.

„Am dezamăgit foarte multe persoane din întreaga lume atunci când s-a aflat că premiera noului sezon nu mai are loc în luna aprilie. Acum, premiera e în iulie, cred. Se va organiza ceva special în acest sens. Vestea proastă este că vor fi doar şapte episoade, iar filmările pentru ultimul sezon debutează în septembrie“, a declarat actorul.

În ceea ce priveşte surpriza despre care actorul vorbea, „Huffington Post“ scrie că „Urzeala tronurilor“ s-ar putea asocia cu Major League Baseball, pentru a atinge targe-ul tinerilor mileniali. 

Ce se ştie sau se speculează despre sezonul şapte 

Sigur că, în ciuda măsurilor sporite de precauţie, echipa HBO nu a putut împiedica scurgerea unor informaţii şi imagini preţioase de pe platourile de filmare. Astfel, întâlnirea dintre Daenerys Targaryen şi Jon Snow este certă, după ce actorii britanici Emilia Clarke şi Kit Harington au fost surprinşi de paparazzi în timp ce filmau împreună o scenă. Totodată, a apărut şi o înregistrare video în care este surprinsă o scenă ce îi are în prim-plan pe Tyrion, Davos şi Gendry.

De asemenea, este cunoscut faptul că doi actori britanici, Joseph Quinn şi Paul Ward, se alătură distribuţiei, precum şi sportivul irlandez Conor McGregor, un campion de arte marţiale mixte (MMA), care promite o serie de scene de luptă intense. Un rol semnificativ în sezonul şapte va fi jucat de actorul britanic Jim Broadbent (67 de ani), premiat cu Oscar.

Pe de altă parte, doi dintre protagonişti - Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark) - au oferit fanilor seriei fantasy un teaser, după ce au descris foarte criptic ce urmează să se întâmple în sezonul şapte. „Cred că o să devină foarte sumbru înainte de a exista un final fericit, asta în cazul în care va exista un final fericit. Cred că ceea ce vom vedea în acest sezon sunt Umblătorii Albi (White Walkers) şi Armata celor Morţi, care vor fi foarte puternice. Un lucru extrem de interesant de privit. Nu ştiu ce înseamnă. Cred că toată povestea cu «iarna este în sfârşit aici» înseamnă că pe toţi ne aşteaptă vremuri grele“, a dezvăluit Harington, în timp ce „surioara“ lui s-a limitat la a dezvălui că „lucrurile o iau razna. Nu cred că veţi fi pregătiţi pentru ce urmează“.

Actorii principali din „Game of Thrones“ – Peter Dinklage, Kit Harington, Lena Headey, Emilia Clarke şi Nikolak Coster-Waldau – au beneficiat de o mărire salarială substanţială, având onorarii de 500.000 de dolari pentru fiecare episod.

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, semnată de americanul George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale. Serialul, care a avut premiera în 2011, are în distribuţie actori precum Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark).

„Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate. Iar atunci când nu apar în episoade cu lupte sângeroase şi când nu „ţes“ noi urzeli, protagoniştii fac sex - sălbatic, incestuos, cu prostituate - iar legăturile homosexuale şi orgiile nu lipsesc. 

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite