Aspiraţiile la căinare ale lui Stelian Tănase: „A fost cea mai mare prostie din viaţa mea acceptând să conduc TVR”

În urmă cu câteva zile, mai exact pe 15 februarie, dl. Stelian Tănase, directorul general interimar al SRTV, a postat pe blogul său personal un text menit să-i marcheze revenirea de la Paris, unde a participat la Congresul URTI, dar şi apropiata aniversare a zilei sale de naştere.

Nu ştiu câţi au fost cei ce l-au felicitat pe dl. Tănase cu ocazia împlinirii celor 62 de ani de viaţă. De altfel, dl. Tănase le-a cerut celor ce îi recitesc cu regularitate blogul să nu o facă. În schimb, directorul general interimar al Televiziunii publice se doreşte mai degrabă căinat. Căinat pentru că nu ar fi ţinut seama, în decembrie trecut, de avertismentul primit din partea propriului frate, cel care îl vestea, fără niciun fel de menajament protocolar, că a făcut „cea mai mare prostie din viaţa mea, acceptând să conduc TVR.”

În ceea ce mă priveşte, nu voi respecta niciuna dintre cele două dorinţe ale d-lui Stelian Tănase. În calitate de cititor, dar şi de comentator, în paginile revistei Familia, a mai tuturor cărţilor sale de politologie şi de istorie a comunismului românesc, cărţi pe care le-am apreciat, îi doresc toate cele bune. Inclusiv puterea şi inspiraţia de a încheia romanul Maestro.  E vorba, probabil, despre o refacere a unei scrieri de ficţiune de mari dimensiuni a cărei acţiune se petrece în principal în lumea televiziunii. Spun probabil şi mă gândesc că e vorba despre o refacere fiindcă Stelian Tănase a mai publicat un roman cu acelaşi titlu în 2008,  la editura ieşeană Polirom.

Cu atât mai puţin îl voi căina pe dl. Stelian Tănase. Bănuiesc că nimeni nu i-a pus un revolver la tâmplă ca să accepte să se sacrifice şi să purceadă la rezolvarea irezolvabilului. Un irezolvabil ce se identifică cu starea în care se află astăzi Televiziunea Română. Şi tot nimeni nu l-a obligat pe dl. Tănase ca „prostiei” iniţiale a acceptului să îi adauge într-un timp record, de nici trei luni, alte „prostii” în cascadă. Mă gândesc mai întâi la decizii administrative pripite, care încalcă grav legea, decizii ce au viciat grav, până la denaturarea totală a voinţei angajaţilor, procesul desemnării reprezentanţilor salariaţilor în viitorul Consiliu de Administraţie al SRTV. Mă gândesc apoi la deciziile editoriale eronate, de la „spargerea” emisiei obişnuite a TVR 1, spre a se transmite minute în şir şedinţele penibile ale Comandamentului central de iarnă până la conferinţele de presă ale USL, toate cu costuri materiale deloc neglijabile, până la întreruperea intempestivă a difuzării unui episod, altminteri nefericit, al neinspiratului serial Moştenirea clandestină. Decizii ce dovedesc cât se poate de limpede că dl. Tănase habar nu are care e specificul Televiziunii Române şi al primului său canal, tot la fel cum nu ştie sau nu vrea să ştie care îi sunt competenţele şi limitele acestor competenţe şi, inclusiv, drepturile.

Drepturi pe care şi le exercită, de altminteri, selectiv, după bunul său plac, într-un indistinct şi bizar amestec de frică şi curaj care e de natură să dea de gândit. Aflu, de pildă, că dl. Stelian Tănase e bolnăvicios de prudent atunci când e pus în situaţia de a semna acte contabile curente. Că se prevalează de statutul său de interimar şi îşi deleagă dreptul de semnătură şi condiţia de administrator de afaceri curente, condiţie specifică unui director interimar, celor aflaţi în subordine directă (coordonatori cu atribuţii de director- o struţo-cămilă caraghioasă, zămislită de duetul Săftoiu-Zgabercea). Fuga de răspundere pare să fie, de altfel, o dominantă a firii lui Stelian Tănase. Iată, bunăoară, în cartea Fals tratat de manipulare (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013), doamna Ana Blandiana povesteşte cum dl. Tănase s-a numărat printre cei mai activi susţinători ai apariţiei azi uitatului Partid al Alianţei Civice. A cerut-o în numele necesităţii ca vocea Alianţei să fie auzită în Parlament. Devenit parlamentar în 1992, Stelian Tănase şi-a cheltuit , însă, mai tot mandatul într-o bursă în SUA.

În schimb, acelaşi domn Tănase lasă prudenţa la o parte şi încheie contracte cu noi colaboratori, viitori realizatori ai emisiunilor ce vor invada micile noastre ecrane din 1 martie încolo. Respectivii sunt, desigur nu întâmplător, amici ai d-lui Tănase, scriitori de valori diferite, care au mai cochetat, cu rezultate deloc notabile, cu televiziunea. Asta în vreme ce unii angajaţi valoroşi ai TVR nu au emisiuni şi nu au fiindcă alcătuirea noilor grile nu s-a făcut în urma unor licitaţii de proiecte.  Dl. Tănase vorbeşte cu nonşalanţă de noi grile, deşi acestea ar trebui să aibă, înainte de intrarea în vigoare, aprobarea unui CA inexistent, ca şi avizul CNA.

În postarea de la care au pornit însemnările mele de astăzi, directorul general interimar al SRTV face referiri la situaţia financiară dezastruoasă a instituţiei pe care a făcut „prostia” de a accepta să o conducă. Nu cred că există român, plătitor de abonament tv, care să nu fi auzit măcar o dată că TVR e aproape de faliment. Falimentul acesta are autori în cea mai bună parte cunoscuţi. Când dl. Valentin Nicolau a fost gonit de la conducerea instituţiei, prin voinţa politică a preşedintelui Traian Băsescu şi a Alianţei D.A., TVR avea o balanţă financiară echilibrată. Succesorii d-lui Nicolau, fie că s-au numit Tudor Giurgiu, Alexandru Sassu, Alexandru Lăzescu, Claudiu Săftoiu şi consiliile de administraţie însărcinate să le vegheze activitatea au pustiit totul. Nimeni nu a fost chemat să dea socoteală. Cu toţii au plecat din fruntea TVR înainte de termen, cu coada între picioare, cu acuzaţii grave în urma lor, însă fără niciun fel de predare de gestiune. Consiliul demis în decembrie 2013 şi-a angajat la învestire răspunderea în vederea redresării financiare a TVR. Decizii iresponsabile precum dubiosul contract Prorom ori producţiile megalomanice cu audienţe pitice de tipul Vara pe val, Duminica în familie, Preţuieşte viaţa au amplificat, pare-se, deficitul oricum uriaş. Dl. Tănase vorbeşte despre iminenţa insolvenţei, în schimb nu a solicitat o primire-predare de gestiune, aşa cum se întâmplă la schimbarea gestionarului unui banal chioşc de presă, nu şi atunci când e vorba despre TVR. Dl. Tănase e convins, pare-se, de valabilitatea zicalei „turcul plăteşte.”

Cine e turcul? Aceiaşi telespectatori obligaţi să achite taxa de abonament, dar şi angajaţii TVR siliţi să suporte directori tot mai nepricepuţi, veşnic neînţeleşi şi necondiţionat aspiranţi la căinare.