TVR se joacă de-a cimitirul vesel

Va reveni Cerbul de Aur la Braşov?

Luni a fost la Bucureşti căldură mare. Caniculă greu de suportat. Drept pentru care d-na Irina Radu, preşedinte director-general al TVR, a găsit de cuviinţă să fugă măcar pentru câteva ore din oraş.

De ce a simţit aşa acut nevoia răcoririi şefa cea mare a TVR este mai greu de aproximat.

Simplul fapt de a vedea că TVR 1, principalul canal al Televiziunii publice pe care sus-numita doamnă a fost desemnată să o conducă printr-un joc parlamentar abject, s-a situat în topurile de audienţă din lunile iunie şi iulie pe un ruşinos loc 12, după posturi cu bugete mult mai modeste precum Prima tv, Naţional tv sau Antena Stars, cuvenindu-se a-i da fiori reci pe şira spinării oricărui om înzestrat cu bun-simţ. Cu atât mai mult unui manager de televiziune cât de cât responsabil. Se pare că nu este cazul.

Aceasta fiindcă doamna Irina Radu se dovedeşte a fi un director ale cărui competenţe şi interese se limitează strict la propria căpătuială şi la cea a câtorva prieteni. Numiţi mai la vedere, mai pe şest, directori. Ori pe care îi lasă să-şi continue interimatele în funcţii de conducere. Făcându-se că nu observă că provizoratele durează deja cam de vreo trei ani. Fruntaş la interimate reînnoite fiind dl. Emil Hossu-Longin, cunoscut mai cu seamă nu datorită unor performanţe profesionale – ele tind vertiginos spre zero –, ci graţie bâlbelor perpetue. Dar mai cu seamă pentru condiţia ombilicalo-esenţială de fiu al mamei sale. La capitolul numiri cu cântec străluceşte cazul d-lui Corneliu Calotă. E vorba despre o strălucire calpă dată de faptul că, în cazul numirii respective, d-na Irina Radu s-a făcut de râsul lumii, fiind prinsă de supraiscălitul cu mâţa-n sac. Dincolo de tot circul, ameninţările, amânările strategice şi mascaradele la care s-a dedat stimata doamnă preşedinte-director general.

Lăsând la o parte toate acestea şi revenind la oile noastre, cert e că doamna Radu a ales ca loc de refugiu şi de dreaptă răcorire Braşovul. Anunţând că se duce în oraşul de la Poalele Tâmpei spre a discuta cu primarul de acolo, dl. George Scripcaru, o posibilă reluare a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur“. Începând cu anul 2017.

Cum, din câte se pare, ideea reluării îi aparţine mai degrabă d-lui Cristian Zgabercea, producător general al TVR, doamna Radu l-a luat în delegaţie şi pe cel socotit a fi mâna ei dreaptă. Or, tocmai aici, în acest detaliu, mi se pare că stă miezul şi tragic, şi hazos al ştirii. Vizita la Braşov a celor doi mega-teleaşti, ambii garantaţi de PSD, iar decât asemenea garanţii mai bine lipsă, a prilejuit întâlnirea dintre un primar şi un fel de sub-director ce au drept punct comun marile lor probleme în justiţie.  

Văd în această întâlnire un semn că TVR îşi onorează, chiar şi peste ani, un slogan mai vechi. Sloganul ce o recomanda a fi Televiziunea timpului nostru. A timpului în care conduc instituţii, împart bugete şi controlează destine inşi cu moralitate dubioasă ce foarte curând s-ar putea să audă, dacă aşa vrea şi va zice legea, zornăit de cătuşe. Aşa cum a auzit deja mentorul d-lui Zgabercea, nimeni altul decât baronul PSD de Constanţa, ilustrul Nicuşor Constantinescu.

Dincolo de toate aceste chestiuni trist-amuzante, mă întreb de ce, pentru ce public şi, mai ales cu ce îşi va permite Televiziunea Română să reia un festival ale cărui ultime ediţii au fost pur şi simplu apă de ploaie, încropeli ori parastase a ceva ce a fost cândva. Nu au aflat oare d-na Irina Radu şi comilitonul ei Zgabercea că Cerbul e mort şi că mortul are totuşi bunul obicei de a nu se mai întoarce de la groapă decât în chip de moroi? Or, nu de vampiri are azi nevoie o televiziune aflată şi ea foarte aproape de stadiul de cadavru. Pentru moment, încă un cadavru viu.

E adevărat, Cerbul a avut o anume strălucire între anii 1968 şi 1972, atunci când concura cu Festivalul de la San Remo şi dădea de departe clasă unor manifestări muzicale asemănătoare din alte ţări comuniste. Precum Orfeul de Aur din Bulgaria, cel de la Varadero din Cuba lui Castro sau Festivalul de la Sopot. Între timp, chiar respectivii termeni de comparaţie ori au pălit ori au dispărut cu totul. Pentru că panta rhei, totul curge. Parcă mai abitir în materie de televiziune şi de show.

Reluarea Cerbului de Aur  în primii ani de după Revoluţie a avut o anume semnificaţie preponderent simbolică. A marcat o oarecare revenire la normalitate, însă a reprezentat şi un semn rău. A fost primul semn al bolii majore a Televiziunii Române, al incapacităţii sale de a ieşi din nostalgii şi melancolii perene. Acelea ce au făcut-o ca în anii 90 să dorească să fie cum a fost odată, adică în anii 70, iar în 2016 să aspire să se întoarcă la ceea ce a fost în anii 90.

În felul acesta ne putem aştepta ca foarte curând domnului Zgabercea să îi revină năstruşnica idee de a implica TVR în resuscitarea Festivalului de la Mamaia, adus la stadiul de caricatură chiar de nepriceperea sa de cameraman şcolit la o facultate particulară şi cocoţat politic în posturi de culturnic ori la reînvierea spectacolelor de varietăţi cu public, specifice anilor 60.

Nu pot decât să sper că în CA-ul Televiziunii Române sunt totuşi şi câţiva oameni responsabili ce nu vor îngădui această nouă aventură pe publici plănuită de d-na Irina Radu şi de dl. Cristian Zgabercea. Oameni cu scaun la cap ce vor găsi soluţii graţie cărora aniversarea a 60 de ani de viaţă a TVR să fie prilej de sărbătoare şi nu de parastas.

Pentru moment, tare mă tem că d-na Irina Radu şi dl. Cristian Zgabercea confundă TVR cu un cimitir vesel. Neştiind ori prea puţin păsându-le că de la veselia falsă la înmormântare nu e decât un pas.