Serialul „Californication“ se va încheia în 2014, după difuzarea celui de-al şaptelea sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialul de televiziune „Californication“, cu David Duchovny în rolul principal, se va încheia în 2014, după difuzarea celui de-al şaptelea sezon, au anunţat reprezentanţii Showtime, compania care produce serialul.

„Californication“ prezintă povestea de viaţă a romancierului Hank Moody(David Duchovny) care suferă de un blocaj artistic şi nu îşi găseşte inspiraţia pentru a scrie, fiind, de asemenea, afectat de criza vârstei a doua. Ultimele 12 episoade ale poveştii sale vor fi difuzate din 14 aprilie 2014, ca mai apoi serialul să fie oprit, scrie contactmusic.com.

Showtime a mai anunţat că în cadrul ultimelor episoade personajele vor avea, deja, un viitor bine conturat. Astfel, realizatorul show-ului, Tom Kapinos, va contura destul de precis destinele unor personaje precum Karen (Natascha McElhone), Becca (Madeleine Martin), Charlie (Evan Handler) şi Marcy (Pamela Adlon).

„Cu un ameste unic de lirism şi exces, «Californication» a reprezentat una dintre emblemele revoluţionare ale companiei“, a declarat David Nevins, preşedintele Entertainment Showtime.

Serialul, cel mai longeviv show produs de Showtime, a câştigat două premii Emmy, iar David Duchovny a fost distins cu un Glob de Aur pentru rolul din această producţie. Printre alţii, din distribuţia serialului au mai făcut parte actriţa britanică Natascha McElhone, vedeta din „Sex and the city“, Evan Handler, fiica rockerului Lenny Kravitz, Zoë, şi Tommy Lee, toboşarul trupei Mötley Crüe.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite