Ray Donovan şi capitalismul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O viziune întunecată asupra democraţiei şi individualismului. Ray Donovan este un american, este irlandez, este oarecum catolic sau cel puţin dintr-o rasă catolică. Aceste calităţi îl fac foarte interesant, mai ales în America zilelor noastre. Am să vă povestesc pe scurt despre acest om.

Vă recomand un show nou, care a început în 2013--Ray Donovan, o dramă despre familia Donovan, irlandezi transplantaţi din Boston în Los Angeles. Ray este capul familiei, un bărbat. Are doi fraţi care, dintr-un motiv sau altul, nu fac nimic cu vieţile lor, Terry, fost boxer, acum antrenor de sală, care suferă de Parkinson, şi Bunch, care este beţiv şi a fost violat de un preot catolic când era copil. Ray are o soţie care nu suferă să fie tratată altfel decât ca un partener egal şi doi copii care au crescut în LA, fără să ştie despre lumea din care vin părinţii lor. Ray are şi un tată, tocmai eliberat din închisoare, şi care vrea să se întoarcă la familie.

Nu vă voi detalia surprizele show-ului. Mi s-a părut o dramă atât de reuşită încât am luat note de-a lungul primului sezon--dacă vă interesează povestea, le găsiţi aici.

Irlandezii sunt o rasă specială în America pentru că sunt catolici, ceea ce este o raritate în povestea originilor Americii, dar acum Biserica Catolică este cea mai mare din America. Este posibil ca protestantismul american să degenereze precum cel european în viitor--estimp, biserica catolică promite să reziste până la sfârşitul timpului, în principal datorită venerabilului său trecut. Dar credinţa este atacată de cel mai mare inamic al creştinismului, individualismul democratic.

Bărbaţii irlandezi sunt o rasă sălbatică, ceea ce pare să confirme părerea englezilor de odinioară. Familia şi religia îi ţin înapoi de la a face lucruri inumane. Familia şi religia sunt atacate de individualismul democratic, care subminează autorităţile invizibile. De-a lungul poveştii, soţia-mamă încearcă să găsească feluri de a-l ţine în frâu pe capul familiei, dar fără autoritatea religioasă, realizează rapid că femeia modernă este într-o situaţie foarte proastă. Când vorbeşte despre religie, pomeneşte că face yoga...

Americanii sunt indivizi pentru că sunt învăţaţi că sunt toţi egali, fie ca oameni, fie ca americani. Asta îi face pe cei ambiţioşi să îşi dorească să fie inegali, ceea ce pune probleme credinţei americane. Dar Ray Donovan este un om venit dintr-un mic iad din clasa de jos--a ajunge la egalitatea moralismului american este o ambiţie pentru el. Este un om care iubeşte luxul sobru al bogaţilor--ceasuri scumpe, costume scumpe, dar nimic flamboiant--dar care vrea o familie morală. Ambele sunt ambiţii pentru el.

Ray este un produs al anilor '70, când familia a fost atacată cel mai serios de democraţie. Dintr-o dată, toţi oamenii au devenit egali, cândva în anii '60, şi şi-au dat seama că sunt egal înclinaţi să îşi satisfacă plăcerile fără să se gândească la consecinţe. Copiii din ani următorii au fost marile victime ale neglijenţei care a urmat. Realitatea americană este că bogaţii îşi permit să fie iresponsabili, dar nu săracii. Iresponsabilitatea culturii, a discursurilor publice despre moravuri, a avut consecinţe şocante, rezumate de formula sex, drugs, & rock-n-roll. Dintr-o dată, sobrietatea societăţii capitaliste a fost eclipsată de apetiturile interminabile ale democraţiei.

La prima vedere, Ray este un capitalist--un om obsedat de muncă sau productivitate. Dar el se ocupă cu oameni, nu cu produse. Ray este un criminal de un fel necesar pentru a readuce legea şi justiţia într-o oarecare relaţie amicală în lumea în care democraţia apetitului înlătură restricţiile. Astfel, el vede nu numai poftele oamenilor, dar şi consecinţele acestei lipse de auto-control. El este omul care rezolvă aceste probleme. Nu poate face dreptate, dar poate ţine democraţia de la a duce la consecinţe teribile. Ray este un servitor al capitalismului, dar într-un fel este superior moral capitalismului: Vede fără nici o iluzie urâţenia noii prosperităţi create de capitalism.

Într-un fel, Ray este catolic--oferă oamenilor salvarea de care au nevoie, dar nu salvarea sufletului, ci cel mult salvarea posibilităţii de a-şi aminti de suflet, de moarte şi de Dumnezeu. Ray stă undeva între crimă şi răul adânc care corupe suflete. Corupţia aşa cum o practică Ray protejează aproape toţi oamenii implicaţi în corupţie morală de a deveni monştri. Văzută astfel, treaba lui este extraordinară. Văzută altfel, eşecul de a trăi o viaţă decentă cu familia lui arată o mizerie banală. Va trebui să hotărâţi voi înşişi dacă Ray este un om nobil sau un oportunist--în epoca noastră democratică, vă puteţi alege eroii, ca să spun aşa.

Ray este un om obsedat de munca sa, dar nu de dragul productivităţii. Munceşte pentrua a-şi creşte copiii într-o lume bogată, unde răul este o poveste; munceşte pentru că este forţat de lucrurile pe care le-a făcut să continue să facă toate lucrurile corupte pe care le puteţi vedea, episod după episod, şi crimele atrăgătoare, şi cele respingătoare; şi munceşte pentru că are nevoie să vadă dacă răul există cu adevărat şi dacă oamenii pot trăi o viaţă umană într-o lume în care există rău. Altfel spus, este un om care rezolvă probleme şi care deci nu se uită la oameni din perspectiva legii sau justiţiei, dar care nu este convins că viaţa poate fi reformulată ca o serie de probleme şi soluţii.

Ray este urmărit de trecutul său ca bărbat--nu este bântuit, ci este confruntat şi rănit în continuu. Trecutul nu este ceva ce poţi alunga. Nu există o lume nouă în LA, unde plăcerea înlocuieşte tragedia. Nu există o viaţă nouă, în care pasiunile întunecate din suflet pot fi transformate în profit sau amuzament. Trecutul cumva trebuie apărat de tentaţia democratică de reinventare continuă, dar trecutul este şi ceva de care trebuie să te aperi--frica adâncă de moarte. De o parte, viaţa este iluzia democratică a unei serii infinite de alegeri interşanjabile. De cealaltă, soarta care vine de dinainte de om şi face imposibilă orice alegere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite