Profesorii de la „Românii au talent“ îşi aleg semifinaliştii
0
În ediţia difuzată de Pro TV, de la ora 20.30, Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu formează echipa semifinalistă. Cei 60 de concurenţi talentaţi şi norocoşi intră în cursa pentru premiul de 120.000 de euro.
Al treilea sezon a adus în faţa experţilor din juriu şi a telespectatorilor momente memorabile, greu de executat, ce necesită ani de antrenamente, dar şi episoade penibile în care concurenţii n-au reuşit să-şi pună în evidenţă decât minusurile. Cu spirit critic şi atenţie la detalii, membrii juriului îi aleg vineri seară pe cei care trec în etapa următoare.
Pe lângă numerele muzicale şi cele dansante, până acum, publicul a fost martor la exerciţii complexe de acrobaţie, spectacole de pictură şi trucuri de mentalism ce le-au dovedit celor trei membri din juriu că de la an la an românii sunt tot mai inventivi, pe măsură ce învaţă din greşelile participanţilor din ediţiile anterioare şi se inspiră de la colegii lor de peste hotare.
Deznodământul se va afla de la ora 20.30, la Pro TV.