Pro TV, oază de bani pentru compania-mamă: ce venituri şi ce profit operaţional a avut şi care au fost cele mai urmărite programe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul media Pro a generat venituri consistente pentru Central European Media Enterprise (CME), compania-mamă a trustului, România fiind astfel a doua cea mai profitabilă ţară în care compania operează şi prima din punct de vedere al profitului operaţional.

Compania listată la bursă a obţinut venituri totale de 119 milioane de dolari în al treilea trimestru din acest an (iulie-septembrie 2017), iar cele mai mari sume au venit de la operaţiunile din România şi Cehia, scrie Paginademedia.ro.

Grupul Pro a avut venituri nete în valoare de 40 de milioane de dolari în perioada menţionată (o creştere de 6,4% faţă de 2016), fiind a doua cea mai profitabilă ţară pentru CME, după Cehia (42 de milioane de dolari).

La profit operaţional însă, trustul Pro a avut cele mai bune cifre din regiune pentru CME. Compania a avut, în ţara noastră, un profit operaţional înainte de depreciere şi amortizare  de 15,4 milioane de dolari, în perioada iulie-septembrie, din totalul de 25,1 milioane de dolari.

În ceea ce priveşte perioada ianuarie-septembrie 2017, CME a avut venituri totale de 378 de milioane de dolari, dintre care 127,9 milioane de dolari au fost obţinuţi de grupul Pro TV, în timp ce Cehia a atras 135,5 milioane de dolari.

În primele nouă luni ale acestui an, profitul operaţional al operaţiunilor din România ale Pro TV a fost de 52,4 milioane de dolari, o creştere de 18% faţă de anul 2016.  

Ce emisiuni a adus audienţe mari în perioada iulie-septembrie

Potrivit reprezentanţilor Pro TV, postul a fost lider de audienţă în perioada iulie-septembrie. La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a obţinut pe durata întregii zile o medie de 4 puncte de rating şi 27.2% share, în timp ce grupul clasat pe locul secund a avut o medie de 3 puncte de rating şi 20.1% share. În prime time (interval de maximă audienţă – n.r.), Pro TV a obţinut o medie de 8.7 puncte de rating şi 29.9% share, spre deosebire de grupul de pe locul al doilea, care a înregistrat 5.7 puncte de rating şi 19.6% share.

În top zece programe difuzate de toate televiziunile din România, la nivelul publicului comercial, nouă sunt producţii Pro, iar primele şase sunt programe difuzate de Pro TV: meciurile de fotbal din UEFA Champions League (medie de 12.0 puncte de rating şi 34.4% share), emisiunea „Visuri la cheie“ (medie de 11.8 puncte de rating şi 32.3% share), serialul „Las Fierbinţi“ (medie de 11.0 puncte de rating şi 32.2% share), meciurile de fotbal din UEFA Europa League (medie de 11.0 puncte de rating şi 32.9% share), talent show-ul „Vocea României“ (medie de 10.6 puncte de rating şi 30.9% share) şi reality show-ul „Gospodar fără pereche“ (medie de 10.3 puncte de rating şi 27.5% share).

image

„La nivelul întregii pieţe de televiziune din România, această vară a fost una foarte încărcată, cu motoarele turate la potenţialul maxim pentru pregătirea show-urilor clasice de toamnă, cât şi a producţiilor noi. În grupul nostru, am lansat nu mai puţin de patru producţii noi, iar pe majoritatea le-am lansat în luna septembrie. În acest context, suntem incredibil de mândri să vedem că Pro TV este singura televiziune din România care figurează în acest trimestru în top 10 programe cu o emisiune nouă, «Gospodar fără pereche», lansată la mijlocul lunii septembrie. Aş vrea să menţionez unul dintre recordurile pe care le-am înregistrat: prima ediţie a noului sezon Vocea României a avut cele mai mari cifre de audienţă din istoria show-ului în România (11.7 puncte de rating şi 38.6% share). Ne bucurăm că am reuşit să obţinem cifre foarte bune atât la nivel financiar, cât şi de audienţă“, a declarat Aleksandras Cesnavicius (foto), CEO Pro TV.

„Românii au talent“ rămâne emisiunea de forţă de la Pro TV

De asemenea, în cele nouă luni, grupul Pro TV a obţinut pe segmentul publicului comercial pe durata întregii zile o medie de 4.6 puncte de rating şi 27.6% share, spre deosebire de grupul media de pe locul secund, care a înregistrat 3.4 puncte de rating şi 20.4% share. În prime time, grupul Pro TV a avut o medie de 10.1 puncte de rating şi 30.5% share, în timp ce grupul de pe locul al doilea a înregistrat doar 6.8 puncte de rating şi 20.6% share. Astfel, cota de piaţă a grupului Pro TV din prime time pentru perioada ianuarie-septembrie 2017 a fost cu aproximativ 6% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

De la începutul anului şi până la sfârşitul lui septembrie, în top zece programe difuzate de toate televiziunile din România opt sunt producţii Pro TV. Topul este condus de emisiunea „Românii au talent“ (medie de 16.1 puncte de rating şi 44.9% share), serialul „Las Fierbinţi“ (medie de 12.0 puncte de rating şi 33.0% share) şi „Visuri la cheie“ (medie de 11.8 puncte de rating şi 32.3% share).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite