Primul „războinic“ eliminat de la Exatlon: adevăratul motiv pentru care Călin Novacescu a pierdut competiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Novacescu din echipa „Războinicilor“ de la Exatlon FOTO Kanal D
Călin Novacescu din echipa „Războinicilor“ de la Exatlon FOTO Kanal D

În competiţia Exatlon a avut loc prima eliminare din echipa de „Războinici“. Călin Novacescu a dezvăluit ulterior motivul neştiut pentru care ar fi ieşit din concurs şi a dat o declaraţie emoţionantă. Antrenorul de fitness a părăsit show-ul de la Kanal D în aplauzele foştilor coechipieri.

Ceea ce nu s-a văzut pe micile ecrane, dar „războinicul“ Călin a confirmat, este faptul că avea de o săptămână o accidentare pe care o ascundea foarte bine şi nici măcar colegii lui nu ştiau acest lucru. 

„Am o accidentare de o săptămână, pe care nu am arătat-o. Am o contracţie pe picior, pe muşchi. Nu am putut să trag 100%. Am mers undeva la 60%. Am încercat să maschez cât se poate şi să dau tot pe final. De două ori am luat punctul pe final şi acum…“, a declarat antrenorul de fitness.

„Războinicii“ au declarat în lacrimi, în momentul în care şi-au luat rămas bun de la colegul lor, că odată cu plecarea lui Călin Novacescu au pierdut un om de bază care îi tempera şi îi sfătuia mereu. 

Înainte de a-şi lua la revedere de la „Războinici“, Călin Novacescu, printre lacrimi, şi-a povestit viaţa: „La 11 ani a fost o tragedie în familie, a murit mama mea. La 17 ani m-am lăsat de fotbal. Trebuia să merg la şcoala sportivă de la Timişoara, nu s-a mai putut. La 19 ani a murit tatăl meu. Mi-am luat viaţa de la zero. La 19 ani am plecat în armată să uit. La vârsta de 22 de ani m-am gândit că trebuie să fac ceva. Având o bucătărie de vară, mi-am făcut o sală de sport. Acolo m-am educat şi mi-am făcut fundaţia, am început să citesc foarte mult, să învăţ şi să mă închid in mine“.    

exatlon calin novacescu foto kanal d

Călin Novacescu, în timpul traseului FOTO Kanal D

După ce antrenoarea de fitness Roxana Vancea şi-a făcut apariţia în echipa „Faimoşilor“, aceasta s-a redresat şi a câştigat pentru prima dată protecţia în faţa eliminărilor. Astfel, puşi în faţa primului duel din acest sezon, „Războinicii“ au avut de ales pe cine să trimită acasă. 

Lupta pe traseul dificil, pentru a rămâne în concurs, s-a dat între Călin Novacescu, concurentul cu cel mai mic procentaj din săptămână, şi Doru Meseşan, propus la duel de Ana Otvos, player of the week.

   

Momentul victoriei lui Doru Meseşan a adus cu sine şi lacrimi, atât din partea celor doi concurenţi care s-au luat în braţe, cât şi din partea coechipierilor aflaţi pe margine. 

calin novacescu si doru mesesan foto kanal d

Călin Novacescu şi Doru Meseşan, la finalul duelului FOTO Kanal D

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite