Prima ediţie „Next Star“ din sezonul opt a debutat pe primul loc în audienţe, la nivel naţional: cine a fost câştigătorul serii

Prima ediţie „Next Star“ din sezonul opt a debutat pe primul loc în audienţe, la nivel naţional: cine a fost câştigătorul serii

Dan Negru prezintă starurile de mâine la „Next Star“ FOTO Antena 1

Show-ul „Next Star“, prezentat de Dan Negru, ajuns la sezonul opt, a debutat pe primul loc la nivel naţional, fiind în topul preferinţelor telespectatorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Antena 1, în top 

La nivel naţional, „Next Star“, în cele trei ore de difuzare, a avut o medie de 1,4 milioane de telespectatori. Kanal D a avut poziţia a doua, cu o medie de 1,3 milioane de persoane, în timp ce Pro TV a fost pe trei, având pe interval filmul „Abraham Lincoln: Vânător de vampiri“. Postul a avut puţin peste 900.000 de privitori, notează paginademedia.ro. Show-ul prezentat de Dan Negru a adunat în minutul de aur de la ora 21.25 aproape 2 milioane de telespectatori din toată ţara, înregistrând 11 puncte de rating şi 21,2% cotă de piaţă.

Kanal D a avut cele mai mari cifre la oraşe, cu o medie de 687.000 de persoane. Antena 1 a fost pe locul doi cu 655.000 de persoane, în timp ce Pro TV a avut jumătate de milion de telespectatori.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, Pro TV a dominat, cu o medie de 333.000 de telespectatori. Antena 1 a fost pe locul doi cu 274.000 de telespectatori. Kanal D a fost pe locul trei cu 207.000 de telespectatori.

Cine a fost câştigătorul serii 

Joi, în prima ediţie a celui de-al optulea sezon „Next Star“, opt concurenţi au fost jurizaţi de Alina Eremia, Pepe, CRBL si Dorian Popa. A fost desemnată câştigătoare Riana Hârşulescu, în vârstă de 10 ani, care l-a avut ca mentor pe Dorian Popa.

Concurenţii au prezentat numere artistice diverse, de la experimente chimice de laborator la numere de magie, de la demonstraţie de speed stacks - o activitate sportivă cu pahare speciale, la muzică gospel sau executată la pian şi harpă laser.

Fiecare dintre concurenţi a avut ca mentor câte un jurat, care le-a fost antrenor. Regula se va păstra în fiecare ediţie a acestui sezon.

De asemenea, pe scena „Next Star“ au urcat joi seară două familii. Din acest sezon, pot participa şi concurenţi alături de întreagă lor familie, însă sunt jurizaţi doar copiii.

Momentul special de deschidere a noului sezon a fost susţinut de cei şapte câştigători „Next Star“. Omar, Vanessa, Rose-Marie, Isabella, Andreea şi Yasmina au urcat impreuna pe scena, in timp ce pe ecrane, in platou, s-au difuzat imagini cu Emily, fetiţa din Ucraina care a câştigat cel de-al cincilea sezon.

citeste totul despre: