Mircea Dinescu face iar „Politică şi delicateţuri“, de data asta cu Găinuşă: „O să vadă că e criticat în emisiunea mea şi o să ne împăcăm la un pahar de coniac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitatul primei ediţii a noului sezon „Politică şi delicateţuri“ este Mihai Găinuşă, care va avea propria emisiune la Televiziunea Română începând de săptămâna viitoare.

„Politică şi delicaţeturi“ îşi începe cel de-al şaselea sezon la Cetate, unde Mircea Dinescu îl are invitat pe noul său coleg de la TVR, Mihai Găinuşă. Prima ediţie a emisiunii va fi difuzată la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+, pe 16 octombrie, de la ora 15.00, în duminica ce precede debutul lui Găinuşă la Televiziunea Română. 

„În mod normal, TVR trebuie să devină cea mai importantă televiziune din România, iar o achiziţie precum Găinuşă este foarte importantă“, spune Dinescu.

Cu ospitalitatea-i binecunoscută, poetul îşi aşteaptă musafirul cu vin roşu de la Cetate, cu un coniac vechi de 14 ani şi cu toate ingredientele pregătite pentru un regal culinar, o reţetă specială de raţă de ţară pe varză şi pe grătar. La masa de lucru, iar apoi la grătar, cei doi au o discuţie aprinsă şi plină de umor. Încântat peste măsură de invitatul său, pe care îl caracterizează ca fiind „o combinaţie între Buster Keaton şi Andrei Pleşu“, poetul îl pofteşte să savureze împreună un pahar de coniac şi să admire spectacolul apusului de soare pe Dunăre.  

image

Mircea Dinescu şi Mihai Găinuşă gătesc raţă FOTO TVR

„Eu cred că faptul că suntem colegi o să ne apropie şi mai mult, fiindcă el, când o să vadă că e criticat în emisiunea mea, o să încerce să mă cheme la Cetate, eu o să mă prefac că nu vreau să vin, dar o să vin ca să ne împăcam. Şi dacă ne împăcăm, ne împăcăm la un pahar de coniac“, prevede Mihai Găinuşă, care, de luni, 17 octombrie, are grijă ca telespectatorii TVR 1 să fie primii informaţi, la „Ştirile de mâine“.

Şi de această dată, alături de Mircea Dinescu şi oaspetele lui se află o trupă de lăutari autentici, formaţia Dan Micu din Calafat.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite