INTERVIU VIDEO Marius Tucă: „În ’99 eram cel mai bine plătit jurnalist, nu aveam ce face cu banii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Tucă (51 de ani) regretă că nu şi-a făcut propria televiziune la finalul anilor ’90 şi pune această decizie greşită pe seama comodităţii financiare, pentru că la acea vreme era plătit cu zeci de mii de dolari.

„Adevărul“: Cum ai regăsit o redacţie de presă?

Marius Tucă: E o perioadă de care îmi aduc aminte cu o atât de mare plăcere încât mă emoţionez. (...) Nu că îmi doresc, dar probabil într-o bună zi, având în vedere experienţa pe care am acumulat-o în presa scrisă, voi conduce din nou un cotidian şi va fi altfel, un fel de „punct şi de la capăt“. 

Tu nu aveai un stil metodic de a face ziarul (Jurnalul Naţional) şi de a conduce o redacţie, te bazai mai mult pe inspiraţie cumva. Şi ţin minte că ne plăcea foarte tare şedinţa, în care ne adunam la tine în birou şi discutam vrute şi nevrute. Care era sursă ta de inspiraţie atunci?

Sursa de inspiraţie ţinea cumva de cultură, experienţă şi de inspiraţia fiecăruia şi, mai ales, de faptul că intram cu bună credinţă. Întotdeauna ţinea foarte tare de inspiraţie tot ce făceam. Şi ţin minte că la mine în birou se adunau vreo 50 de oameni, cam câţi sunt într-o redacţie acum. Şi cred că e mai bine aşa. Sigur că acolo se discutau şi lucruri care nu trebuia să iasă afară. Şi presa trebuia să aibă aşa un metabolism care ţine de sinele cel mai profund şi mai secret, nu în sensul de servicii secrete. Apropo de asta, mi-am dat seama că Serviciile aveau oameni peste tot şi erau interesate de subiecte, dacă puteau să intervină, dacă puteau să le modifice sau dacă puteau să afle măcar cum se elaborează un subiect, cum se ajunge la el. Şi spionajul era peste tot. Şi am avut toţi în redacţie mai mult sau mai puţini oameni care colaborau, deşi nu era o colaborare profesionistă pentru că eu cred într-o şiretenie a jurnaliştilor care au colaborat cu Securitatea pentru că nu spuneau tot ce era în sufletul unei redacţii, în interiorul ei, ci dădeau informaţii disparate, nu foarte importante. În rapoartele finale pe care le-am văzut spuneau: deciziile finale le lua Marius Tucă. Şi era întotdeauna aşa, pentru că era o chestie de asumare până la urmă şi m-am gândit de multe ori să fie una colectivă. Pentru că m-am întrebat mereu dacă am reuşit să iau deciziile cele mai bune, pentru că uneori erau hotărâri de moment, înainte de închiderea unei ediţii, când trebuia să iei o decizie anume. Şi nu ştiu dacă întotdeauna am găsit cea mai bună soluţie. 

De ce ai renunţat la televiziune?

Pentru că nu mai puteam fizic şi mental, făceam asta de zece ani. Mi-era efectiv rău când intram în platou. Plus că în acea perioadă am relansat „Jurnalul Naţional“ cu peste 300 de oameni şi mi-era peste puteri să le duc pe amândouă. Şi acum sunt chemat în emisiuni, dar nu pot onora invitaţiile. Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5.00-6.00 să fac emisiunea la radio cu Marius Manole, cu care am o colaborare perfectă, el face foarte multe sacrificii pentru a fi acolo. Ar fi inuman pentru mine să mai fac şi emisiuni la TV când eu toată ziua sunt într-o cursă contra cronometru. Dar mă gândesc să fac asta la un moment dat, măcar o dată pe săptămână.

La talk show-urile de azi te uiţi?

Mă uit foarte puţin, mi se pare o presiune care se pune fie de la patronate, fie de la oamenii care conduc mai mult sau mai puţin România şi îmi arată o disoluţie a ideii de talk show până la destrămarea caracterelor. Eu nu mai am unde să fac televiziune acum. Unde să mă duc să fac la modul absolut, aşa cum am făcut până acum? Nu că nu sunt în stare, ci pentru că lumea s-a schimbat foarte mult, subiectele sunt închise. Mi se pare că, sub această aşa zisă transparenţă şi democratizare, totul este opac. Primeşti ca informaţie doar ceea ce trebuie să primeşti. Şi asta e o mare problema pentru un gazetar. Mai ales pentru o emisiune de televiziune în care vrei să spui sau să ajungi la adevăr de fiecare dată.

Trebuie să devoalez faptul că există nişte imagini de la Valea Jiului, din 1999, pe care nu le-ai difuzat niciodată, în care se văd minerii cum manifestau, cu Miron Cosma în frunte, şi deodată s-a creat o busculadă, toată lumea era agitată şi striga: Tu-că, Tu-că! După care s-a mutat imaginea pe tine, ai făcut o baie de mulţime acolo, minerii l-au lăsat pe Miron Cosma şi au sărit pe tine.

Da, aşa este, mi se face pielea de găină când mă gândesc. Au fost nişte momente de tensiune incredibile. Îmi amintesc că un fotoreporter a pozat în subteran un vagonet pe care scria „Marius Tucă Show“, apropo de popularitatea emisunii. Am şi acum poza acasă. Eu am fost şi inconştient atunci, că erau nişte momente de tensiune. Atunci s-au întâmplat multe, îmi aduc aminte că am plecat noaptea de nebun, cu un cameraman, şi minerii manifestau pe Valea Jiului, iar eu eram hotărât să fac un interviu cu Miron Cosma. Îţi imaginezi ce inconştient am fost, căci dacă se trezea vreun miner să se revolte putea să mi se întâmple orice. Am fost de o inconştienţă totală şi n-aş mai face asta. Într-o emisiune transmisă de acolo chiar au sărit la gâtul meu, aveam nişte invitaţi de la Bucureşti şi s-a ridicat un miner: „De ce a venit ăsta aici să ne spună nouă nu ştiu ce?“ Puteai să mori în momentul ăla dacă nu aveai sânge rece. Şi norocul meu a fost că l-am dat afară din studio, pentru că altfel, dacă cedai, putea să se întâmple orice, te luau pe sus. Într-o mare măsură aş schimbă multe dintre lucrurile din trecut. Unul ar fi că nu mi-am făcut televiziunea mea, în ’99, când toată lumea trăgea de mine să o fac, dar cred că eram cel mai bine plătit jurnalist pe vremea aia şi era aşa o comoditate legată de bani, de popularitate şi am tot amânat. Dar atunci ar fi fost cel mai bun moment. Acum e foarte greu, sunt vremuri grele.

Erai cel mai bine plătit ziarist în vremea emisunii „Marius Tucă Show“, să înţeleagă oamenii de unde aveai bani de investiţii.

Eram un ziarist plătit cu zeci de mii de dolari pe lună, chiar nu aveam ce face cu banii. Există şi afaceri în care am investit foarte mult pentru că voiam să fac ceva cu banii, dar la primele investiţia a fost foarte mică. Şi acum nu vă gândiţi că am conturi pline cu bani, nu, căci am investit de-a lungul timpului în tot felul de chestii şi în ceea ce se numeşte un nou început în presă: Radio Smart.

Va critică oamenii de radio că nu respectaţi nicio regulă de radio acolo, e un haos.

Asta am spus şi eu, mai în glumă, mai în serios, că suntem anti-radio. Eu şi Marius Manole suntem două personalităţi puternice. O spun cu toată modestia, cred că e un privilegiu pentru toată lumea că noi suntem acolo. Eu aş putea să fac alte o mie de lucruri, iar Marius Manole joacă în peste  30 de spectacole, dar o facem din pasiune. Îi mulţumesc că mă suportă, că nu sunt cea mai bună persoană din lume. Şi e totodată un privilegiu şi pentru noi că oamenii care ne ascultă sunt oameni educaţi, cu venituri mari. Avem cel mai bun public, deşi nu este cel mai numeros, ca cel pe care îl aveam în televiziune. Am ajuns să preţuiesc, însă, şi o mie de oameni, că am vorbit întotdeauna de zeci de mii, de sute de mii, de milioane. Noi avem undeva la 20-30 de mii de oameni care ne ascultă constant şi asta mi se pare extraordinar pentru un radio din Bucureşti. Cred că vom ajunge exact unde trebuie.

Marius Tucă, despre starea actuală a presei

Bretelele de la miezul nopţii

Marius Tucă a lansat în anul 1996 talk show-ul „Milionarii de la miezul nopţii“ la Antena 1, iar după câţiva ani a schimbat numele emisiunii în „Marius Tucă Show“. Talk show-ul, la care Tucă îşi afişa bretelele ca un Larry King autohton, a cucerit publicul prin stilul direct al moderatorului. Programul a ieşit din emisie în preajma alegerilor prezidenţiale din 2004 şi a revenit în 2007 pentru câteva ediţii, după care s-a încheiat definitiv.

De asemenea, Marius Tucă a lucrat la ziarul „Jurnalul Naţional“ vreme de 22 de ani, de la lansarea din 1993 şi până în 2015, când a demisionat din funcţia de director editorial. Întrebat de relaţia pe care a avut-o cu Dan Voiculescu, patronul grupului media, şi dacă au existat vreodată presiuni, Tucă a răspuns: „Libertatea era totală. Micile discuţii erau legate de chestiuni derizorii, nu legate de chestiuni importante, pentru că oricum, România era dramatică atunci. Toţi cei care au lucrat la «Jurnalul», fiind eu acolo, au fost protejaţi întotdeauna. Şi uneori deciziile care se luau erau împotriva a ceea ce credea patronatul. Nu au existat presiuni nici la emisiune, din fericire. Eu am făcut o emisiune liberă timp de zece ani, nu mi-a spus niciodată să fac sau să nu fac ceva. O singură chestie m-a rugat: să vină unul, Stavarache, să vorbească în emisiune despre nu ştiu ce invenţie a lui. Asta a fost singura chestie în zece ani.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite