Imagini video cu Mihaela Rădulescu la Fort Boyard: vedeta a fost supusă unei probe extreme. „Am filmat fără trucaje, dar în condiţii de siguranţă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Fort Boyard“ va debuta duminică, iar Pro TV a făcut publice primele imagini video cu Mihaela Rădulescu, supusă unei probe de-a dreptul nebuneşti. Vedeta a precizat că nimic nu a fost trucat, însă s-au luat toate măsurile pentru ca filmările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Game show-ul „Fort Boyard“ începe duminică, 1 octombrie, de la ora 20.30, iar prima echipă de vedete care trebuie să facă faţă probelor dificile este formată din Mihaela Rădulescu, Sandra Izbaşa, Corina Bud, Vlad Logigan şi Adrian Nartea.

În primul episod al emisiunii, Mihaela Rădulescu va fi protagonista unei probe extreme: trebuie să traverseze celebrul fort pe sârmă, evident legată cu sfori de siguranţă. Pro TV a făcut public şi imagini video cu momentul, iar vedeta a mărturisit pe Facebook cum a fost experienţa, dând asigurări că niciuna dintre probele show-ului nu a fost trucată.

„Curajul e calitatea aia vitală, care te ajută la orice în viaţă – de la primul sărut  până la făcut alegerile majore, alea cu care trebuie să trăieşti, ştiţi voi, meserie, casă, căsătorie, pasiuni, prieteni, schimbări de macaz. Ne-am unit forţele într-un show care a făcut istorie, Fort Boyard, şi ne-am probat curajul, dar şi echilibrul psihic, limitele, îndrăzneala de a face trăznăi şi de a lupta în echipe pentru aceeaşi miză. Am iubit show-ul ăsta dintotdeauna şi am avut emoţii când am păşit în fort, îl ştiam pe de rost. Am filmat ca în direct, fără repetiţii, fără duble, fără trucaje, dar mereu în condiţii de siguranţă, mai ales la probele extreme. Nu mi-a ieşit tot, dar când am simţit că în mâinile mele stă soarta echipei, am învins. Sau mi-am învins nişte limite şi am mai aflat câte ceva grozav despre mine şi despre cei cu care am făcut echipă“, a scris Mihaela Rădulescu pe Facebook.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite