TVR colaborează cu Global Records  pentru alegerea reprezentantului României la Eurovision 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TVR va colabora cu Global Records pentru alegerea reprezentantului României la Eurovision 2020 FOTO TVR
TVR va colabora cu Global Records pentru alegerea reprezentantului României la Eurovision 2020 FOTO TVR

Global Records anunţă că a acceptat propunerea Televiziunii Române de a colabora pentru alegerea reprezentantului României la cea mai importantă competiţie de muzică din lume, Eurovision 2020.

În acest an, Televiziunea Română abordează atât Selecţia Naţională, cât şi participarea la concursul Eurovision Song Contest 2020 (ESC2020), în parteneriat cu cel mai dinamic jucător de pe piaţa muzicală din România, Global Records.

Nu este prima oară când TVR colaborează cu o casă de discuri în proiectul Eurovision. În ultimii 20 de ani, televiziunea publică a făcut acest lucru la numeroase alte ediţii.

Elena Ştirbescu, manager al proiectului, a precizat faptul că televiziunea publică, ca organizator al Selecţiei Naţionale, a pornit de la o analiză riguroasă a mai multor elemente, cum ar fi rezultatele obţinute de România la Eurovision pe parcursul anilor, mecanismele de selecţie practicate în diferite ţări şi specificul pieţei locale.

„Nivelul la care se desfăşoară concursul Eurovision în ultimii ani, complexitatea show-urilor din etapa internaţională, precum şi imperativul atingerii excelenţei de către piesa şi artistul care reprezintă România au condus, în mod firesc, la această nouă viziune şi la colaborarea cu un partener consacrat în domeniu, aşa cum este Global Records“, a declarat  Liana Stanciu, şefa delegatiei României la Eurovision 2020. 

TVR a optat pentru acest parteneriat pornind de o serie de factori, precum cifrele impresionante pe care compania le-a înregistrat în ultimii ani în ceea ce priveşte prezenţa pieselor şi artiştilor săi în topurile radio şi TV, cifrele legate de accesările pe YouTube, numărul de ţări în care sunt ascultate piesele produse de Global Records şi numărul de abonaţi pe conturile de social media etc.

Un alt factor relevant în luarea acestei decizii a fost faptul că acest parteneriat între TVR şi Global Records este unul cu valoare financiară zero, dar în care ambii parteneri investesc resurse financiare, tehnice şi artistice pentru reprezentarea României la Eurovision cu un moment artistic de valoare, complex şi atractiv atât pentru publicul din România, cât şi pentru cel internaţional.

„Eurovision este cea mai mare competiţie din lume dedicată muzicii. Global Records a acceptat propunerea TVR de a colabora pentru alegerea reprezentantului României la Rotterdam şi se implică fără niciun fel de remuneraţie în tot procesul dedicat selecţiei naţionale. Este o onoare şi totodată o provocare pentru Global Records să ajute în alegerea reprezentantului României pentru Eurovision 2020. În acest moment, ne gândim doar la cum şi ce putem face să reprezentăm România la Rotterdam cu cel mai bun artist, cea mai bună piesă şi cel mai bun show. Pentru ca acest lucru să se întâmple, am pus şi punem la dispoziţia TVR toate resursele noastre şi expertiza din industria muzicală. Totul pentru a ne reprezenta cât mai bine ţara la nivel internaţional. Suntem nerăbdători să începem treaba şi să mergem la Eurovision cu forţe proaspete“, a declarat Lucian Ştefan, CEO Global Records.

În baza acordului şi colaborării dintre părţi, Televiziunea Română va oferi publicului şi juriului naţional, în cadrul finalei Eurovision 2020 din 1 martie, posibilitatea de a alege un act artistic complet şi complex pentru reprezentarea României la ediţia 2020 a Eurovision Song Contest. Talentul, prezenţa scenică şi potenţialul artistului desemnat pentru a reprezenta România pe scena de la Rotterdam vor fi susţinute prin concepte de show aliniate la peisajul muzical prezent şi la înaltele standarde de calitate ale acestei competiţii muzicale internaţionale.

Global Records asigură tot necesarul creativ, însă alegerea finală a artistului care va reprezenta  România la Eurovision 2020, dar şi a piesei va fi a comisiilor de specialitate şi a publicului.

Eurovision Song Contest 2020

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up“, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de ţări. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade“.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alaturi de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, România, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă).  Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţionala a ESC2020 vor fi transmise live pe TVR.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite