Filme de dragoste. Cinci poveşti care merită urmărite în seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filme de dragoste
Filme de dragoste

Programul TV de azi anunţă şi câteva filme de dragoste care merită urmărite. Iată câteva recomandări pentru dumneavoastră în seara aceasta:

Filme de dragoste. Charlotte Gray. Cinemax. 18:55. În timpul celui de-al doilea război mondial, eroina (Charlotte Gray) e paraşutată în Sudul Franţei. Ea trebuie să ia legătura cu un grup din rezistenţă. În timp ce se implică tot mai mult în luptele împotriva naziştilor, ea încearcă să caute şi iubitul, un pilot al cărui avion a fost doborât.

Filme de dragoste. Departe de paradis. Cinemax 2. 19:25. Cathy Whitaker (Moore) are tot ce şi-ar putea dori o femeie modernă: o casă frumoasă, prieteni bine situaţi, doi copii adorabili şi un soţ atrăgător (Denis Quaid), care câştigă bine lucrând în publicitate. Dar aparenţele pot fi înşelătoare, mai ales în societatea intolerantă şi vigilentă a anilor '50 în care se mişcă Cathy şi Frank. 

Prima crăpătură în acest tablou de familie zugrăvit în culori pastel survine atunci când Frank e arestat pentru vagabondaj; crăpătura devine un hău în clipa în care Cathy îşi surprinde, la birou, soţul ideal în braţele altui bărbat. Disperat să pară "normal", Frank se abandonează în mâinile tămăduitoare ale unui pshihiatru şi îşi caută cosolarea în băutură. 

Filme de dragoste. „Tineri şi rebeli”, pe Digi Film 

Filme de dragoste. Nonconformiştii. 20:00. Digi Film. Frank şi April, personajele lor, trăiesc fericiţi în Connecticut, alături de copiii lor. Văzuţi din afară par cuplul perfect în burghezii ani 50. Însă în interior există multe nemulţumiri şi vise nerealizate. El abia mai face faţă rutinei de la serviciu, iar ea îşi doreşte de la viaţă mult mai mult decât un statut de casnică cuminte. Acum trebuie să găsească împreună o soluţie care să le lumineze vieţile.

Determinată să-şi schimbe soarta, April pune la cale un plan prin care să ia totul de la început; vrea să lase în urmă confortul vieţii din Connecticut pentru marele necunoscut din strălucitorul Paris. Când planul este pus în practică fiecare dintre soţi este împins spre un capăt exprem: unul doreşte să evadeze indiferent de cât de mare este preţul, celălalt vrea să salveze ceea ce au dobândit, oricare ar fi compromisul ce trebuie făcut.

Filme de dragoste. Tineri şi rebeli. Digi Film. 0:15. "Tineri şi rebeli" este povestea maturizării lui Nick Twisp, un puşti de 16 ani foarte cinic, care se foloseşte de adolescenţă pentru a se revolta. 

Scopul lui este unul singur. Să îşi piardă virginitatea, iar pentru asta trebuie să o cucerească pe Sheeni Saunders. Toate acţiunile sale îi sperie teribil pe părinţii lui, dar el este nepăsător în faţa acestora. El este dispus să facă orice numai să câştige inima lui Sheeni.

Filme de dragoste. Promisiuni. AMC. 1:35. Având la dispoziţie doar 72 de ore pentru a evita un viitor sumbru, Brian înlătură toate obstacolele pentru a o recâştiga pe fosta soţie, înainte ca aceasta să se recăsătorească.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite