„Ferma Vedetelor“: cine riscă să intre la duel, după ce Cristina Cioran a numit servitorii săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian şi Augustin Viziru, la muncă împreună în „Ferma Vedetelor“ FOTO Pro TV
Lucian şi Augustin Viziru, la muncă împreună în „Ferma Vedetelor“ FOTO Pro TV

Ferma Vedetelor. Lucurile au luat o nouă întorsătură în show-ul de la Pro TV după discuţiile aprinse din ziua precedentă, iar Cristina Cioran, în calitate de fermier al săptămânii, i-a desemnat pe Lucian Viziru şi Corina Drăgulescu drept servitorii săptămânii.

Chiar dacă pare că atmosfera s-a calmat la „Ferma Vedetelor“, micile tachinări nu au încetat, iar faptul că Lucian Viziru este pentru a doua oară servitor a declanşat spiritul protector al fratelui, Augustin.  

Ferma Vedetelor. Dan Helciug, ţinta ironiilor

Dimineaţa a început într-o notă amuzantă. Ionuţ Iftimoaie, Augustin şi Lucian Viziru au făcut glume pe seama lui Dan Helciug şi l-au imitat. Lucian a intrat foarte uşor în personaj, după ce Dan i-a arătat cum să se încarce cu energie de la soare, completând cu relica lui: „Tu ai ceva cu mine, Johnny!“.

Nea Raţă a fost nemulţumit de faptul că fermierii nu au respectat schiţa dată de el pentru adăpostul oilor şi al porcilor, însă le-a oferit soluţii salvatoare pentru a redresa construcţia. Băieţii s-au conformat la cele spuse de nea Raţă şi s-au apucat imediat de refacerea adăpostului. Pentru a înveseli puţin atmosferă, nea Raţă le-a adus şi vopsea colorată pentru a vopsi uşile, stâlpii, dar şi pereţii din interiorul casei.

În timp ce Ionuţ Iftimoaie, Dima Trofin, Augustin şi Lucian Viziru lucrau la adăpost, Dan Helciug a vopsit împreună cu Corina Drăgulescu, însă el a continuat să facă glume pe seama reproşurilor primite de la colegii lui şi nu a scăpat nicio ocazie pentru a bate apropouri. 

ferma vedetelor/dima trofin foto pro tv

Dima Trofin şi Ionuţ Iftimoaie FOTO Pro TV

Ferma Vedetelor. „Cine vrea munceşte, cine vrea se odihneşte“

Iulia Vântur i-a vizitat pe fermieri pentru a vedea pe cine va desemna Cristina Cioran drept servitorii săptămânii, însă până să se ajungă la decizie s-a deschis din nou discuţia despre cearta din episodul trecut. Concluzia a fost că vor încerca să se înţeleagă şi să treacă peste diferenţe. Dan a fost chiar lăudat de Dima pentru munca depusă la vopsit, iar Ionuţ a spus: „Suntem în grafic cu toate, aşa că ne putem permite. Cine vrea munceşte, cine vrea se odihneşte.“ 

Momente de tandreţe, schimburi de complimente, dar şi vestea divorţului dintre Augustin şi Doiniţa au fost câteva aspecte la care Iulia a fost martoră. Nominalizările pentru servitorii săptămânii au fost: Corina, Lucian, Augustin, care s-a autopropus pentru că îşi doreşte să doarmă cu Corina; Dan, Vica şi Ionuţ. Cristina a decis să îi pună servitori pe Corina, deoarece este un om de încredere şi foarte muncitor pe care se poate baza, şi pe Lucian, care nu a fost deloc surprins de alegerea ei. 

Vestea că Lucian este din nou servitor l-a luat pe nepregătite pe Augustin şi spiritul lui protector a luat amploare: „Singura mea slăbiciune e fratele meu.“

ferma vedetelor/ doinita oancea si lucian viziru foto pro tv

Doiniţa Oancea şi Lucian Viziru FOTO Pro TV

În episodul din această seară, de la 20:30, telespectatorii vor vedea cine va fi servitorul propus pentru a intra la duel, în ce stadiu se află construcţia adăpostului şi de ce se închină Augustin în faţa lui nea Raţă. 

„Ferma Vedetelor“ a fost urmărită în intervalul de difuzare, 20:30 - 21:27, de peste 1,7 milioane de români, iar în minutul de aur, înregistrat la 21:24, peste 2.3 milioane de persoane priveau peripeţiile fermierilor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite