Documentare istorice. Patru producţii care merită urmărite în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice. National Geographic difuzează un documentar despre uciderea lui JFK
Documentare istorice. National Geographic difuzează un documentar despre uciderea lui JFK

Programul TV anunţă şi câteva documentare istorice interesante. Iată câteva recomandări pentru acest sfârşit de săptămână:

Documentare istorie. Sâmbătă. Accidentele aviatice din Cel de-al II-lea Război Mondial. 21:10. Viasat History. Din 1939 până în 1945, mii de aviatori tineri au avut parte de morţi tragice, nu din cauza mitralierelor inamice sau a focului ucigaş al artileriilor antiaeriene, ci în accidente catastrofice. Poate că nu e chiar atât de surprinzător faptul că, pe fondul ponderii costurilor umane ale războiului aerian împotriva Germaniei, aceste pierderi "ascunse" au fost uitate. Dar toţi cei din aviaţie care nu s-au mai întors s-au înrolat în acelaşi război şi fiecare era tatăl, fratele sau fiul cuiva. Aceleaşi scrisori au ajuns la casa fiecărei familii. 

Din fericire, există persoane care au convingerea că acei oameni curajoşi nu ar trebui să rămână o notă de subsol în istoria militară. Au petrecut ani investigând, dezvăluind, căutând, examinând şi săpând sute de locuri de prăbuşire. Aceştia sunt investigatorii accidentelor aviatice din cel de-al II-lea Război Mondial, iar acum dezvăluie pentru prima dată poveştile extraordinare ale miilor de piloţi. 

Documentare istorice. „Megastructuri naziste”, pe National Geographic

Documentare istorice. Sâmbătă. JFK: Glonţul rătăcit. National Geographic. 20:00. A fost numită cea mai importantă dovadă sub formă de material filmat din toate timpurile. Filmul original al lui Zapruder, care surprinde cele 11 secunde cruciale ale asasinării preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, rămâne uzat şi inaccesibil în pivniţele Arhivei Naţionale a Statelor Unite.

Timp de aproape 50 de ani, anchetatorii au realizat şi analizat copii ale acestui film extraordinar în căutarea indiciilor despre ce s-a petrecut cu adevărat în Dallas, pe 22 noiembrie 1963. Filmul, în numeroasele şi, deseori, ilegalele sale reproduceri, a fost folosit drept dovadă conclusivă în sprijinul majorităţii teoriilor concepute despre acest act criminal.

Documentare istorice. Duminică. Megastructuri naziste. National Geographic. 21:00. Aspirând să domine lumea, naziştii au construit unele dintre cele mai mari şi mai distructive echipamente militare şi tehnologii din istorie. Au creat maşini uriaşe ale terorii, superarme de tehnologie înaltă şi unele din primele arme de distrugere în masă pentru a controla o naţiune, a cuceri un continent şi a câştiga războiul.

Pe parcursul a şase episoade memorabile, dezvăluim secretele celor mai ambiţioase megastructuri ale lui Hitler, poveştile geniilor în inginerie care le-au proiectat şi examinăm cum aceste structuri au generat o revoluţie tehnologică care a schimbat definitiv faţa războiului.

Documentare istorice. Duminică. Pompei: Misterul oamenilor îngheţaţi în timp. 20:55. Viasat History. În încercarea de a înţelege mai bine tragedia care a avut loc în Pompeii în 79 A.D, seria cercetează un fenomen vulcanic cunoscut ca flux piroclastic ca o posibilă cauza a morţii atâtor oameni.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite