„Cumetrii“ pentru 30.000 de euro, în semifinala „Top Chef“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Iacob, Mihai Irimia, Veres Istvan, Daniel Grosu şi Alexandra Leon se luptă pentru un loc în marea finală şi pentru cecul de 30.000 de euro. Luni, de la 20.30, rudele concurenţilor asistă la conflictele culinare şi decid soarta celor rămaşi în competiţia de la Antena 1.

Dacă famillile îi ajută pe unii să gătească mai uşor, cu spor, pe alţii, în schimb, îi inhibă. „Mi-a fost foarte dor de el în toată perioada în care nu a fost acasă cu mine, cu toate că vorbeam în fiecare zi la telefon“, recunoaşte iubita lui Veres Istvan. Rudele au un cuvânt greu de spus în procesul de votare pentru eliminarea unui participant din cursa culinară.

După ce gătesc pentru cei dragi, aspiranţii la titlul de „Top Chef“ formează echipe cu foştii concurenţi, iar Alexandra Leon are şansa de a-şi pune în valoare abilităţile de lider, pentru prima oară în show. Colegii ei, însă, privesc cu scepticism potenţialul de a-i coordona, iar Veres Istvan crede că, de fapt, subalternii săi, Daniel Grosu şi Mihai Irimia, vor reuşi să se impună.

Una dintre cele mai grele probe îi trimite pe tineri în camera obscură, unde vor fi nevoiţi să ghicească ingredientele preparatului realizat de Joseph Hadad. „Este pentru prima oară în acest concurs când sunt nesigur de mine. Cu toate astea, proba este faină tare, îmi place. Îl urmăresc foarte mult pe Joseph Hadad pe site şi îi cunosc stilul. Sper să mă ajute asta“, spune Mihai Irimia.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite