Ce audienţe fac posturile de radio: Digi FM, creştere spectaculoasă; Virgin Radio pierde ascultători. Care sunt cele mai ascultate frecvenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul de primăvară al audienţelor radio arată că Digi FM a reuşit performanţa de a-şi dubla numărul de ascultători în Bucureşti. Cele mai ascultate posturi rămân însă Kiss FM şi Radio ZU, în timp ce transformarea Radio 21 în Virgin Radio a determinat o scădere a audienţelor.

Potrivit Paginademedia.ro, cel mai recent Studiu de Audienţă Radio, realizat în perioada 9 ianuarie – 23 aprilie 2017, prezintă creşteri semnificative pentru Kiss FM şi Radio ZU, care îşi împart poziţiile de lider pe Bucureşti, la oraşe şi la nivel naţional. De asemenea, de mai mulţi ascultători se bucură şi Digi FM.

Pe de altă parte, Radio România Actualităţi a înregistrat scăderi pe toate cele trei targeturi, însă reuşeşte să se menţină pe podiumul audienţelor.

Transformarea Radio 21 în Virgin Radio nu se vede prea bine în cifre, postul pierzând din ascultători atât în Bucureşti, cât şi la oraşe şi în toată ţara.

Radio ZU rămâne lider de audienţă în Bucureşti, cu o medie de 272.000 de ascultători. Postul deţinut de trustul Intact a avut în prima parte a acestui an o creştere de 21.500 de ascultători, comparativ cu acelaşi val din 2016, după cum notează Paginademedia.ro.

RRA a pierdut peste 43.000 de ascultători. Cu o medie de audienţă de 194.700 de ascultători, postul public este pe locul doi în clasament. Podiumul este completat de Kiss FM, cu o medie de 190.700 de ascultători şi o creştere de 28.600.

Virgin Radio a suferit o pierdere de peste 12.000 de ascultători, clasându-se pe locul 9 în top, cu o audienţă de 69.600. Şi Rock FM scade la 86.000 de persoane (locul 8), faţă de primăvara anului trecut, când avea peste 113.000.

La polul opus, Digi FM şi-a dublat audienţa, fiind ascultat de aproape 50.000 de bucureşteni (locul 11), în timp ce Radio Guerrilla are o medie de 40.000 de ascultători (locul 13).

Mediul urban este dominat de Kiss FM, care este ascultat de 1,4 milioane de orăşeni, fiind urmat de Radio ZU, cu o medie de 1,2 milioane de ascultători, şi de Radio România, cu puţin peste 1,1 milioane de persoane. Pro FM (locul 4, 572.000 de ascultători) şi Virgin Radio (locul 8, 332.000 de ascultători) au avut cele mai puternice scăderi, mai scrie Paginademedia.ro.

Kiss FM este cel mai ascultat post de radio şi la nivel naţional, cu peste 2,3 milioane de ascultători, în timp ce Radio ZU suferă o scădere uşoară, până la 1,904 milioane de români. RRA se clasează pe locul trei, cu peste 1,8 milioane de ascultători.

Cea mai important creştere este tot la Digi FM, care a ajuns la 591.000 de ascultători faţă de 407.700, câţi avea anul trecut. Iar cea mai vizibilă scădere este tot la Virgin Radio, cu un minus de 91.200 de ascultători şi clasat pe locul 9, cu 474.300 de ascultători.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite