Adrian Păunescu, România tv şi falsificarea istoriei recente

România tv, proprietatea parlamentarului cu multe hibe penale Sebastian Ghiţă, nu se mulţumeşte doar cu distorsionarea cotidienei realităţi politice româneşti în favoarea actualei coaliţii guvernamentale.

Indiferent dacă dl. Ghiţă mai este sau nu mai este membru PSD, dacă s-a înscris sau nu în UNPR, angajaţii televiziunii respective ştiu una şi bună. Că trebuie să aducă omagii premierului Victor Ponta şi măreţelor sale fapte de guvernare în folosul corupţilor şi al minciunii. Sperând că astfel vor mai prosti o dată poporul şi vor asigura perpetuarea la putere a celui mai necinstit premier din istoria României. Care spre a nu se simţi singur a miluit cu posturi de miniştri încă vreo 13-14 indivizi asemenea lui.

Dornic, totuşi, să evite monotonia, Ghiţă tv şi-a extins de multă vreme operaţiunile de mistificare, acaparând vânjos şi dispreţuitor domeniul istoriei recente pe care o falsifică grosolan. Cu scopul umanizării şi reabilitării a ceea ce nicio minte normală nu poate să creadă că ar mai trebui vreodată umanizat ori reabilitat. Comunismul, vârfurile nomenclaturii comuniste româneşti şi cei ce s-au pus în serviciul acestora. 

Sunt convocaţi pentru succesul acestei operaţiuni criminale în studiourile acestui post de propagandă comunistoidă memorialişti şi comemoratori care mai de care mai ridicoli. De la cuplul comic-fantezist Paula Iacob- Marinescu-Bideu la gurişti, manelişti şi actori expiraţi de revistă de genul Gabi Luncă şi Camelia Mitoşeru. Foşti apevişti cu misiuni bine precizate în tembelizarea şi instrumentalizarea armatei române, precum coloneii Dogaru şi Pricină, care şi-au exercitat odioasa misiune ba pe la Institutul de Istorie Militară, sub directa comandă a generalului Ilie Ceauşescu, ba pe la TVR, în fosta redacţie a emisiunilor militare. Ziarişti de partid cu lentile colorate, cămăşi înflorate de gigolo pensionar şi vocabular de linguşitor limitat, aşa cum e Florin Condurăţeanu, recompensat astăzi cu un post de membru în catastrofalul Consiliu de Administraţie al TVR. Că doar nu degeaba l-a pupat el nu doar pe suflet pe puşcăriaşul de azi Dan Diaconescu.

Împlinirea a 30 de ani de la catastrofa de la Ploieşti, care i-a servit lui Nicolae Ceauşescu drept pretext pentru interzicerea activităţii şi a manifestărilor publice ale Cenaclului Flacăra şi pentru eliminarea, cel puţin pentru o vreme, din prim-planul vieţii publice româneşti a bardului naţional-comunist Adrian Păunescu, nu putea fi ratată de nostalgicii comunişti contra leafă de la România tv. Drept pentru care au adunat la repezeală doi-trei astfel de martori mincinoşi ori fără minte, au decupat câteva minute din păcătosul şi manipulatorul film Te salut generaţie în blugi, obţinând un amestec din care toată lumea să iasă bine. Şi patriotul şi autovictimizatul Păunescu, dar şi dictatorul Ceauşescu. 

Ni s-a mai spus odată, cu speranţa că vom înghiţi pe nemestecate povestea, ce mare patriot a fost Adrian Păunescu şi cum şi-a pus el în slujba tineretului şi a românismului „imensul” lui talent poetic. Dar şi cum Nicolae Ceauşescu, care nu putea să admită că pe lumea asta ar fi putut să existe vreun român mai bun şi mai patriot decât el, i-a pus gând rău marelui rapsod. Drept pentru care a folosit în interes propriu o tragedie pe care preacinstita presă de partid din anii ’ 80 a trecut-o, ca multe alte evenimente, sub tăcere.

Nici vorbă. Nu a fost deloc aşa. Nu patriotismul în supradoză i-a fost fatal miraculoasei cariere în comunism a lui Adrian Păunescu. Ci megalomania, cultul personalităţii, supraevaluarea, autosanctificarea. Adică impresia, calculul greşit că marile manifestări de adoraţie ceauşistă şi de inspiraţie hitleristă cu care şaizecistul curajos de odinioară, eşuat în poezia de adoraţie şi de parastas şi în gazetăria de partid, s-a înşelat crezând că a plătit preţul şi şi-a dobândit dreptul de a rivaliza în popularitate cu Stăpânul. Pe adresa căruia, îndată după interzicerea focarului de infecţie ideologică numit Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar şi după demiterea din fruntea revistei Flacăra, Adrian Păunescu a trimis scrisori imunde în care îi cerşea Dictatorului mila şi iertarea cu o supuşenie şi o lipsă de demnitate ce l-au descalificat definitiv. Scrisori care, făcute publice îndată după 1989, i-ar fi impus tăcerea oricărui om înzestrat cu un elementar bun simţ.

Numai că Adrian Păunescu nu avea nici astâmpăr, nici bun simţ. Scăpat de furia mulţimii în primele zile după 22 decembrie 1989 de porţile grele ale Ambasadei SUA, individul care a inventat hiperbola „patria- cabinetul de lucru al Preşedintelui” supranumit cu schepsis fascistoid Conducător, nu a stat prea mult pe gânduri şi a cerut dreptate. Până la capăt, aşa cum va face 25 de ani mai târziu doamna senator Cristiana Anghel. Păunescu s-a adresat mai întâi, cu vocea-i de buhai, noului ministru al Culturii din acea vreme, dl. Andrei Pleşu, cerşind o reparaţie morală. Poate chiar o dregătorie că doar şi el a fost disident, şi el a suferit, şi el a trăit în izolare. Refuzat ferm de acesta, fostul bard ceauşist şi-a aflat la puţin timp după aceea salvarea în politică şi în Parlament. Ba la PSM, ba la PSD că numai de oportunism şi simţ de orientare şi de reorientare nu ducea lipsă marele rapsod. Fiind proteguit îndeaproape de Ion Iliescu. Convinşi amândoi că ce e comunist nu piere şi nici nu va pieri. Oare? România tv se luptă din răsputeri să demonstreze că încă ar fi aşa.