A murit Simona Patraulea, realizatoarea celebrelor emisiuni TVR „Floarea din grădină“ şi „Steaua fără nume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Patraulea, celebra prezentatoare a emisiunilor „Steaua fără nume“ şi „Floarea din grădină“, a murit la vârsta de 87 de ani.

Televiziunea Română anunţă că miercuri, 14 noiembrie, s-a stins din viaţă prezentatoarea Simona Patraulea. Una dintre cele mai îndrăgite realizatoare ale postului public, Simona Patraulea avea 87 de ani.

Realizator de emisiuni de radio şi de televiziune vreme de trei decenii, Simona Patraulea şi-a făcut debutul în TVR alături de Valeriu Lazarov, la prima ediţie a festivalului Cerbul de Aur. 

Ulterior, a prezentat emisiunile „Steaua fără nume“ şi „Cu mască, fără mască“. Publicul a iubit-o mai ales pentru „Floarea din grădină“.

Timp de 13 de ani, Simona Patraulea a fost gazda emisiunii în care şi-au făcut debutul nume mari ale folclorului românesc, printre care Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Dragomiroiu, Nicolae Rotaru, Nicolae Mureşan.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite