„Supermodels by Cătălin Botezatu“ începe la Kanal D din februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Botezatu va fi mentorul concurenţilor FOTO Kanal D
Cătălin Botezatu va fi mentorul concurenţilor FOTO Kanal D

„Supermodels by Cătălin Botezatu“, un show în care mai mulţi tineri, fete şi băieţi, vor încerca să demonstreze că au calităţi de model de top, pentru a câştiga un contract cu o agenţie din Paris, începe la Kanal D, din 7 februarie. Emisiunea va fi difuzată în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 21.30.

Filmări şi shootinguri spectaculoase, probe inedite, emoţii uriaşe, dorinţă de afirmare, pasiune şi ură, toate acestea sunt ingredientele emisiunii „Supermodels by Cătălin Botezatu“.

Concurenţii aleşi în urmă preselecţiilor îl vor avea ca mentor pe Cătălin Botezatu, de-a lungul celor 24 de episoade. Tinerii vor locui în aceeaşi casă, unde vor trebui să facă faţă provocărilor apărute pe parcursul celor două luni de filmare. Doar unul dintre ei va intra în posesia titlului de Supermodel şi a unui contract cu o prestigioasă agenţie de modeling din Paris. 

Alături de Cătălin Botezatu, din juriul emisiunii fac parte fotografii Marius Bărăgan şi Gabriel Hennessey, precum şi hairstylistul Laurent Tourette.

„Provocările sunt uriaşe, îi voi pune pe concurenţi în situaţii uneori extreme, îi voi scoate din zona de confort. Vor evolua în echipe, dar şi pe cont propriu. Ce trebuie să înţeleagă aceşti tineri este că o astfel de carieră cere multe sacrificii şi seriozitate maximă. O altă provocare pentru ei este aceea de a scăpa de orice inhibiţii. Nu trebuie să-i distragă nimic din jur, nu există decât catwalk şi atât“, spune Cătălin Botezatu.  

Odată trecuţi de prima fază a competiţiei, concurenţii vor fi nevoiţi să respecte o dietă strictă şi să răspundă tuturor solicitărilor echipei, ce pot apărea în orice moment al zilei, dar şi noaptea.
           

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite