Weekend muzical în toată ţara. Julie Mayaya concertează la Iaşi, Viţa-de-vie cântă în Timişoara
0Câştigătoarea show-ului „Vocea României“ cântă vineri în oraşul natal. Şi în restul ţării se anunţă un weekend muzical.
Julie Mayaya, ieşeanca de 26 de ani care a câştigat „Vocea României“, cântă la Iaşi vineri, 18 ianuarie, alături de Cezar Dometi, un alt ieşean care a ajuns până în fazele finale ale celui mai popular show de televiziune difuzat în România.
Este prima apariţie publică a solistei în oraşul natal, după ce s-a impus în finala talen show-ului de la Pro TV. Artista susţine un concert caritabil în Club Skye, de la ora 22.00, pentru a-i ajuta pe cei trei ieşeni care participă la „The RoadManians“, cel mai mare raliu caritabil din lume, care începe pe 25 ianuarie la Budapesta.
Bogdan Băianu (consultant în afaceri), Cristian Andrei (antreprenor IT) şi Vlad Pieptu (medic rezident) pleacă cu o maşină de teren în statul african Guinea Bissau pentru a dona comunităţilor nevoiaşe de acolo echipament medical şi aparatură IT. Este vorba despre laptopuri, computere şi imprimante, seringi, comprese, mănuşi sterile sau plase împotriva ţânţarilor. Donaţiile celor care vor să participe la concert trebuie să pornească de la minimum 25 de lei.
Julie Mayaya cântă împreună cu o orchestră din Bucureşti formată din şapte instrumentişti. „Sunt onorată să mă alătur unei cauze nobile şi aştept să ne întâlnim în cadrul unei seri de neuitat. Vă promit un super concert şi o petrecere incendiară de zumbaaaaaaa!!!“, a scris Julie Mayaya pe pagina personală de Facebook. Tot la Iaşi vin sâmbătă, 19 ianuarie, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers. Concertul are loc în Club Underground, de la ora 20.00. Intrarea costă 20 de lei.
Viţa de vie şi Urma
Rockerii de la Viţa de vie pun în mişcare vineri, la Timişoara, turneul „Spunk Tour 2013 - acustic and electric show“, în calendar fiind programate concerte în 14 oraşe din ţară. Turneul debutează de la ora 21.00, în clubul Daos din Timişoara, iar intrarea costă 20 de lei. A doua zi, sâmbătă, băieţii de la Viţa de vie cântă la Arad, în clubul Flex, tot de la ora 21.00 şi tot cu 20 de lei biletul de intrare. Clujenii pasionaţi de rock alternativ sunt aşteptaţi vineri, de la ora 23.00, la un concert al trupei „Urma“ la Euphoria Music Hall din Cluj-Napoca. Intrarea costă 20 de lei.
Concerte în Bucureşti
Seara de sâmbătă începe la Clubul Ţăranului cu Ada Milea, care va susţine două concerte, unul de la ora 18.00 şi unul de la ora 21.00. Primul va fi sprecial pentru nefumători. În clubul Bamboo, sâmbătă de la ora 22.00, va avea loc primul concert din România al cunoscutei cântăreţe R&B Ciara. Intrarea costă 50 de lei. În acelaşi timp, tot de la 22.00, în Club Ageless vor cânta cei de la Luna Amară. Artiştii promit un concert electric dezlănţuit. Intrarea costă 20 de lei.
(Vali Silaghi, Florina Pop, Oana Balan)