urma - ultimele știri
Un tânăr din județul Harghita a fost dat dispărut de familie, după ce nu a mai dat niciun semn de viaţă din luna ianuarie 2022. De atunci, familia nu îl poate contacta. Băiatul plecase la muncă în străinătate.
Un individ din Târgu Neamţ a fost trimis în judecată, fiind bănuit că şi-a ucis fiica de doar 5 ani, pe care a îngropat-o în grădina din spatele casei.
Anchetatorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au descins la Ambulanţa Neamţ, fiind suspiciuni că au fost comise infracţiuni de dată recentă, cu privire la o serie de concursuri de angajare.
Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a pierdut un proces civil, instanţa obligându-l să achite daune de circa două milioane de euro
Pe numele a sute de cetăţeni români sunt emise anual cereri de extrădare de către autorităţi judiciare străine, care-i solicită pentru a răspunde în faţa Justiţiei sau pentru a-şi ispăşi pedepsele pentru nelegiuirile săvârşite acolo.
Într-un an în care părinţii, forţaţi de pademie, au petrecut poate mai mult timp decât oricând alături de copiii lor, în centrele de primire în regim de urgenţă s-au înmulţit cazurile de copii şi adolescenţi care au fugit de acasă. Iar prăpastia într...
Mai mulţi oameni din judeţul Neamţ au dispărut în ultimele decenii în Italia, dar cererile pentru căutarea lor au fost depuse cu mare întârziere de familii sau rude, din motive inexplicabile, dar în acelaşi timp şi foarte ciudate. De multe ori, cazur...
Mani Gutău, solistul trupei clujene Umbra, a asistat la o slujbă într-o localitate din Bucovina şi s-a declarat exasperat de felul în care preoţii şi oamenii de acolo respectă legea şi măsurile de protecţie contra Covid-19.
Actorul şi regizorul Dorian Boguţă vorbeşte despre filmele de festival şi despre cele „de mall“, despre educaţia sau, mai degrabă, lipsa de educaţie a publicului român, dar şi despre un lucru pe care, din păcate, tot mai mulţi dintre noi îl pierd: ră...
Actriţa Irina Rădulescu, fiica marelui Dem Rădulescu, povesteşte despre educaţia latino-balcanică pe care spune că i-a oferit-o tatăl ei, precum şi despre felul în care ea şi mama ei, actriţa Adriana Şchiopu, s-au descurcat după pierderea lui....
Teama de epidemia de coronavirus ţine oamenii în case. Cel mai circulat drum din România, DN1, era pustiu duminică 15 martie.
Pompierii prahoveni îmrepună cu un echipaj de scafandrii caută un bărbat despre care se presupune că s-ar fi înecat într-o baltă din comuna Sălciile.
Dorian Boguţă povesteşte cum a plecat la studii în Georgia la 16 ani şi cum şi-a trăit adolescenţa la 2.000 de kilometri de Chişinău, unde locuia familia lui. În anii ’90, când o mulţime de oameni părăseau România, el a ales Bucureştiul. Şi-a minţit ...
Acţiune disperată de căuatare a unui bărbat în vârstă de 46 de ani, dispărut fără urmă în Bucegi. Salvamontiştii au urcat duminică pentru a treia zi consecutive pe traseele montane în speranţa că vor da de urma bărbatului.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din comuna prahoveană Bărcăneşti este căutat de poliţie de ore bune, după ce a dispărut din Spitalul Judeţean Ploieşti unde era internat.
Zeci de poliţişti şi jandarmi din Ploieşti au fost în alertă, duminică după-amiază, după ce părinţii unui copil în vârstă de nouă ani le-au cerut ajutorul. Băiatul lor a dispărut fără urmă din faţa casei, unde fusese lăsat să se joace împreună cu mai...
O urmă de picior al Omului de Neanderthal descoperită în judeţul Alba, în peştera Vârtop, reprezintă cel mai vechi semn al vieţii omeneşti de pe teritoriul României.
Un fotograf din Caraş-Severin, pasionat de natură, a fotografiat şi postat pe pagina sa de Facebook o urmă imensă, care după toate caracteristicile ar aparţine unui lup....
A XI-a ediţie a festivalul de teatru independent Ideo Ideis se desfăşoară la Alexandria între 8 şi 14 august. În program, piese de teatru, filme, ateliere şi producţii stradale.
Festivalul Electric Castle a anunţat primii artişti confirmaţi pentru cea de-a patra ediţie a evenimentului, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie 2016, pe domeniul Castelului Banffy de la Bonţida, lângă Cluj-Napoca....
Trupa URMA este tot mai cunoscută publicului din România. Cu un sound deosebit şi piese care au ajuns rapid hituri, chiar dacă nu s-a bucurat de difuzări masive la radio, URMA a reuşit să se impună şi să îşi câştige un public fidel. Mani Gutău, solis...
Sătul ca soţia să-l tot bată la cap pentru că strică mobila când lasă cana de ceai pe unde apucă, un designer american, Tigere Chiriga, a creat un recipient cu farfurie inclusă. Astfel, nu mai există pericolul formării inesteticelor cercuri pe supraf...
La sfârşitul acestei săptămâni, la Cafeneaua artiştilor va avea loc cea de-a XVIII-a ediţie a festivalului „Bluzău 2013”, care va reuni trupe „de blues, jazz şi ... altceva”, după cum anunţă organizatorii.
Trupa URMA, lansată la Cluj, împlineşte 10 ani de activitate pe care îi marchează printr-un concert care va avea loc marţi, 3 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca....
Lângă satul Casa de Piatră, comuna Arieşeni, judeţul Alba, se află peştera Vârtop. În această peşteră, în anul 1974 a fost descoperită „Sala Paşilor” (de o echipă condusă de prof. dr. Iosif Viehmann), în care au fost descoperite urme pietrificate ale...
Câştigătoarea show-ului „Vocea României“ cântă vineri în oraşul natal. Şi în restul ţării se anunţă un weekend muzical.
Fotografia unei urme lăsate pe Marte de roverul Curiosity face subiectul unui articol apărut pe site-ul tabloidului Daily Mail, în care jurnaliştii publicaţiei britanice compară acea imagine cu celebra urmă lăsată pe Lună de astronautul american Neil...
Luna cadourilor coincide cu luna tragediilor, pentru unele familii din Timişoara. Numărul tentativelor de suicid a crescut alarmant în Timiş, iar psihologii avertizeză că acest gen de incidente ar putea continua. Vezi explicaţia specialiştilor!...
Început de an sub un semn ciudat pentru membrii unei familii din Arad, după ce pe acoperişul casei în care locuiesc a apărut o amprentă stranie în zăpadă. De cinci zile, urma îi face pe curioşi să întoarcă privirea ori de câte ori trec pe strada unde...
„Talpa“ descoperită pe muntele Ceahlău datează din era dinozaurilor şi, teoretic, n-ar trebui să existe. Unii cercetători sunt însă de părere că urma demonstrează existenţa unei civilizaţii avansate cu mult înaintea istoriei cunoscute.
La aproape două săptămâni de la jefuirea băncii Piraeus, anchetatorii nu au reuşit să-i identifice pe făptaşii care au furat 6.000 de euro şi 20.000 de lei....