VIDEO Un adolescent de 13 ani, toboşarul trupei Phoenix

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius Hosu e un fost concurent al emissiunii „Next Star“ FOTO Antena 1
Flavius Hosu e un fost concurent al emissiunii „Next Star“ FOTO Antena 1

Flavius Hosu, un concurent în vârstă de 13 ani care s-a făcut remarcat la talent-show-ul „Next Star“, de la Antena 1, va fi toboşarul trupei Phoenix pentru un concert.

De altfel, adolescentul nu se află la prima colaborare cu formaţia. „Am fost invitat de Nicu Covaci la un concert în Bucureşti, pentru care am învăţat 27 de piese în două săptămâni. Am mai fost alături de ei într-un concert la Mamaia, trebuia să cânt două piese, dar până la urmă am stat pe scenă alături de ei tot concertul“, a povestit Flavius.

Puştiul a mai avut experienţe extraordinare, una dintre ele fiind prezenţa sa pe scenă alături de Dave Evans, primul solist al grupului AC/DC, dar şi de trupa The R.O.C.K.

Caravana „Next Star“, care a adus pe scenă unii dintre cei mai talentaţi copii din România, porneşte la drum în căutarea altor micuţi cu aptitudini artistice. Caravana va ajunge la Buzău (21 iunie), Bacău (22 iunie), Iaşi (23 iunie), Suceava (24 iunie), Piatra Neamţ (25 iunie), Sf Gheorghe (26 iunie).

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite