Tudor Chirilă, precizări după ce a criticat trupele de coveruri la VR: „De cele mai multe ori fac bani pe spinarea celor care au compus piesele pe care le cântă ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chirilă susţine că problema lui cu trupele de coveruri nu este o chestiune de bani, ci strict de principiu FOTO Eduard Enea
Tudor Chirilă susţine că problema lui cu trupele de coveruri nu este o chestiune de bani, ci strict de principiu FOTO Eduard Enea

Actorul şi solistul trupei Vama Tudor Chirilă şi-a exprimat dezacordul faţă de trupele de coveruri în timpul show-ului „Vocea României“, din al cărui juriu face parte. Artistul a revenit ulterior cu mai multe explicaţii pe Facebook, precizând că nu este vorba de bani, ci de principiu: formaţiile de acest gen fac bani pe spinarea celo care compun piesele.

În cel de-al cincilea episod al emisiunii Vocea României, Tudor Chirilă şi-a exprimat poziţia faţă de trupele de coveruri, după ce una dintre concurente a precizat că este solista unui astfel de grup. Artistul s-a declarat deranjat de faptul că „oameni talentaţi, care nu sunt neapărat interpreţi, ci şi compozitori, aleg să trăiască într-o chestie confortabilă, cântând muzica altora, în loc să se chinuie să facă muzica lor, să aibă un minim de orgoliu de a fi creator.“

Cântăreţul a mai subliniat că atenţia îndreptată mai mult pe creaţie ar contribui foarte mult la dezvoltarea industriei muzicale româneşti. Chirilă este de părere că „o trupă de coveruri în plus e un atentat la creativitate şi compoziţie“, fiind de părere că România are multe de spus la nivel de compoziţie şi are nevoie de creativitate. 

„Există o foarte mare blazare şi relaxare la oamenii care cântă coveruri“

Solistul trupei Vama a subliniat că în cazul trupelor de coveruri câştigul este imediat, însă susţine că o persoană care cântă piesele altcuiva nu se poate numi muzician. „Există o foarte mare relaxare şi blazare la oamenii care cântă coveruri.“

La scurt timp după încheierea emisiunii, Chirilă a revenit cu un text pe pagina de Facebook în care a făcut noi precizări, explicând că nu acuză trupele mici care încearcă să câştige un ban, ci pe cele mari care refuză evoluţia, dar şi că afirmaţiile lui nu au vizat reinterpretările şi coverurile pline de creativitate, ci interpretările plictisite ale aceloraşi piese celebre. Redăm în continuare mesajul integral semnat de Tudor Chirilă. 

„Cariera mea muzicală se bazează pe cântece pe care le-am compus împreună cu colegii mei din Vama Veche şi mai târziu din Vama. Peţuiesc la maximum creativitatea şi originalitatea. Influenţele nu se pot evita, dar în toate încercările mele de a scrie muzică mi-am propus să fiu original, să scriu muzică originală mai ales ca linie melodică. Prin urmare, mi-e greu să înţeleg cum poate un cântăreţ să fie fericit interpretând doar piesele altora. OK, nu oricine poate să compună, înţeleg asta. Dar cred că oricine poate încerca. Şi dacă nu reuşeşti singur, cauţi colaboratori. Şi dacă nici aşa nu funcţionează, rogi pe cineva să scrie cântece pentru tine, pe stilul tău şi pentru personalitatea ta. Să ne înţelegem... şi Beatles au început cântând coveruri prin Hamburg, şi Rolling Stones au început cu coveruri, dar nu au rămas în punctul ăla. Le-au folosit ca să înveţe, să devină nişte live performeri mai buni şi apoi au început uşor-uşor să-şi scrie propriile piese. Şi ce piese!

 

„Nu e vorba de bani, ci de principiu“

Să vii la Vocea României ca să mai prinzi o nuntă mi se pare trist. Da, la Vocea Romaniei se cântă coveruri pentru că ăsta e formatul. Dar se presupune că show-ul ăsta e doar un punct de plecare sau un restart. Mă întreabă lumea de Tiberiu Albu. Tibi are o trupă (Fameless), cu care lucrează la primul album. Poate au mai puţine concerte decât dacă ar fi dat curs ofertelor de a cânta coveruri, dar au preferat să-şi ia timp şi să-şi compună propriile cântece. Nu a zis nimeni că e uşor. Cristina Bălan a compus mai multe piese înainte şi după concurs. Deja a lansat una. Cântă şi coveruri în concertele ei, dar în paralel face muzică originală.

 

Ce nu înţeleg unii este că de cele mai multe ori trupele de coveruri fac bani pe spinarea celor care au compus piesele pe care le cântă ei. Cele mai multe cluburi, ca să nu mai vorbesc de nunţi, nu plătesc drepturi de autor, deci trupa de coveruri îşi ia onorariul pentru prestaţie, dar cei care au muncit să compună piesele alea nu se aleg cu absolut nimic. Şi nu e vorba de bani, ci de principiu!

 

Ştiu că sunt mulţi cei care au o formaţie alături de care scriu muzică originală, se străduiesc să razbată în industria muzicală, iar în paralel cântă într-o trupă de coveruri ca să se întreţină. La fel cum sunt trupe care încep cu coveruri, dar compun constant şi inserează propriile piese în concerte. Nu acuz trupele mici care încearcă să câştige un ban, ci acuz trupele mari care refuză evoluţia. Şi mai e ceva. Aici nu vorbesc despre reinterpretări, despre coveruri pline de creativitate, cum sunt unele de la London Grammar, Chris Cornell, Hurts etc. Vorbesc despre interpretări plictisite ale aceloraşi piese cunoscute şi răscunoacute.

 

Cel mai important lucru pentru mine e faptul că atunci când scena de coveruri devine mai mare decât scena originală vom avea o problemă şi cu educaţia publicului care se va aşeza confortabil şi relaxat pentru ascultarea pe repeat şi pastişată a unor melodii celebre.

 

P.S. Am ţinut să fac precizările astea în caz că poziţia mea nu a fost destul de clară în episodul Vocea României din seara asta.“

 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite