Kylie Minogue pregăteşte un album nou cu melodii de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Kylie Minogue pregăteşte cel de-al 13-lea album de studio, care va fi lansat în perioada Sărbătorilor de Iarnă şi va conţine coveruri şi compoziţii proprii cu influenţe disco, dar şi melodii de Crăciun, arată contactmusic.com, citat de Mediafax.

Cântăreaţa australiană, în vârstă de 47 de ani, se află în prezent la jumătatea procesului de înregistrare. „Se pare că albumul va conţine piese cu influenţe disco“, a declarat un apropiat al cântăreţei.

Cel mai recent album al lui Minogue, „Kiss Me Once“, a apărut în luna martie a anului trecut şi a fost departe de a avea succes. Cântăreaţa a încheiat de curând colaborarea de 15 ani cu casa de discuri Parlophone, însă speră să se întoarcă în topuri cu această colecţie de coveruri şi piese originale, potrivit Mediafax.

„Este foarte posibil ca acest disc să cuprindă melodii clasice de sărbătoare şi chiar ceva material original“, a mai spus sursa.

Vestea despre noul material a apărut după ce Nile Rodgers, cofondatorul grupului Chic, a confirmat că lucrează cu interpreta australiană, care şi-a început cariera în serialul de televiziune „Neighbours“, la jumătatea anilor 1980.

Anul acesta, cântăreaţa australiană Kylie Minogue a apărut în serialul de televiziune american „Young & Hungry“, în care a interpretat rolul iubitei personajului principal, jucat de Jonathan Sadowski.

Kylie Minogue, născută în Melbourne, Australia, s-a dedicat muzicii, după succesul pieselor „Locomotion“ - care a ocupat primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi „I Should Be So Lucky“, ambele fiind single-uri de pe albumul de debut din 1988, intitulat „Kylie“.

Hituri precum „Where the Wild Roses Grow“, în duet cu Nick Cave, „Spinning Around“, „Kids“, în duet cu Robbie Williams, „On a Night Like This“, „Can't Get You Out of My Head“, „In Your Eyes“, „Love At First Sight“, „Come Into My World“, „Slow“ şi „I Believe in You“ i-au adus lui Kylie Minogue vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume şi numeroase premii. Artista a concertat la Bucureşti, în 2008, în cadrul turneului KYLIEX2008.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite