Eurovision 2018: Clasamentul final şi punctajele din semifinale. Moldova a avut unul dintre cele mai bune punctaje în semifinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform rezultatelor dezvăluite de organizatori, câştigătoarea Eurovision 2018, israelianca Netta Barzilai, a dominat şi semifinalele. Interesant este însă că reprezentanţii Moldovei au avut o clasare mult mai bună în cea de-a doua semifinală, fiind pe podium cu mai multe puncte decât în finala competiţiei.  Vă prezentăm clasamentul detaliat din finala Eurovision 2018, dar şi rezultatele celor două semifinale.

Pentru a patra oară în istoria Eurovision, Israel reuşeşte să cucerească trofeul, graţie interpretării cântăreţei Netta Barzilai (25 de ani). Povestea câştigătoarei Eurovision 2018.

Piesa „Toy“ a cucerit atât publicul, cât şi juriile de specialitate, obţinând un total de 529 de puncte. Israelul a dominat şi prima semifinală, cu 283 de puncte, dar şi pe cea de-a doua, unde cel mai mare punctaj a fost 266, obţinut de Norvegia.

Toate momentele din finala Eurovision 2018

Poziţia secundă în finala Eurovision 2018 a revenit reprezentantei din Cipru, cântăreaţa originară din Grecia şi cu origini albaneze Eleni Foureiera (31 de ani), cu piesa „Fuego“, care a strâns 436 de puncte. Cipru a fost tot pe locul doi şi în prima semifinală, cu 262 de puncte.

image

Podiumul finalei a fost completat de reprezentantul Austriei, Cesar Sampson, a cărui piesă „Nobody But You“ a acumulat 342 de puncte. În prima semifinală însă, austriacul a fost pe locul patru, cu 231 de puncte, fiind depăşit cu doar un punct de cântăreţul din Cehia, care a terminat competiţia pe locul şase, cu 281 de puncte.

Deşi în semifinală a fost pe locul 10, cu 108 puncte, Finlanda a terminat Eurovision 2018 pe penultima poziţie, cu doar 46 de puncte.

Câştigătorul Eurovision 2018 a fost decis de juriile de specialitate şi telespectatorii (50%-50%) din cele 43 de ţări participante. În semifinalele Eurovision au votat specialiştii şi publicul ţărilor repartizate în fiecare etapă, alături de Spania, Franţa şi Portugalia în prima semifinală şi Marea Britanie, Italia şi Germania în a doua semifinală. 

În ultimul act au fost direct calificate marile state finanţatoare ale concursului - Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania -, precum şi ţara-gazdă, Portugalia. Dintre acestea, cea mai bună clasare în finala Eurovision 2018 au avut-o Germania şi Italia, locurile 4 şi 5, iar cea ma proastă a fost a Portugaliei, ultimul loc. 

Clasamentul primei semifinale Eurovision 2018

1. Israel: Netta – „Toy“ (283 puncte)  

2. Cipru: Eleni Foureira – „Fuego“ (262 puncte

3. Cehia: Mikolas Josef – „Lie To Me“ (232 puncte) 

4. Austria: Cesár Sampson – „Nobody But You“ (231 points)   

5. Estonia: Elina Nechayeva – „La Forza“ (201 points)   

6. Irlanda: Ryan O'Shaughnessy – „Together“ (179 points)   

7. Bulgaria: EQUINOX – „Bones“ (177 points)   

8. Albania: Eugent Bushpepa – „Mall“ (162 points)   

9. Lituania: Ieva Zasimauskaitė – „When We're Old“ (119 points)   

10. Finlanda: Saara Aalto – „Monsters“ (108 points)   

11. Azerbaijan: Aisel – „X My Heart“ (94 points)   

12. Belgia: Sennek – „A Matter of Time“ (91 points)   

13. Elveţia: ZiBBz – „Stones“ (86 points)   

14. Grecia: Yianna Terzi – „Oniro Mou“ (81 points)   

15. Armenia: Sevak Khanagyan – „Qami“ (79 points)  

16. Belarus: Alekseev – „Forever“ (65 points)   

17. Croaţia: Franka – „Crazy“ (63 points)   

18. Macedonia: Eye Cue – „Lost and Found“ (24 points)   

19. Islanda: Ari Ólafsson – „Our Choice“ (15 points)           

A doua semifinală Eurovision 2018 a fost câştigată de Alexander Rybak, cu 266 de puncte, norvegianul revenind pe scena concursului după ce a ieşit învingător la ediţia din 2009. Anul acesta însă, artistul s-a clasat pe locul 15, cu 144 de puncte. 

Suedia, care în finală a fost pe locul şapte, a obţinut al doilea cel mai mare punctaj din a doua semifinală, respectiv 254 de puncte. Podiumul a fost completat de Moldova, care s-a plasat pe locul trei în semifinală, cu 235 de puncte, dar în finală a fost pe locul 10, cu 209 puncte. 

România, reprezentată de trupa The Humans, a ratat calificarea în finala Eurovision 2018, având cu doar patru puncte mai puţin decât Ungaria, ultima ţară care a trecut de a doua semifinală şi care în finală a fost pe locul 21. Punctele primite de ţara noastră de juriile şi telespectatorii fiecărei ţări. 

Clasamentul din a doua semifinală Eurovision 2018

1. Norvegia: Alexander Rybak – „That’s How You Write a Song“ (266 puncte)    

2. Suedia: Benjamin Ingrosso – „Dance You Off“ (254 puncte)    

3. Moldova: DoReDos – „My Lucky Day“ (235 puncte)    

4. Australia: Jessica Mauboy – „We Got Love“ (212 puncte)    

5. Danemarca: Rasmussen – „Higher Ground“ (204 puncte)    

6. Ucraina: Melovin – „Under the Ladder“ (179 puncte)    

7. Olanda: Waylon – „Outlaw In ‘Em“ (174 puncte)    

8. Slovenia: Lea Sirk – „Hvala, ne!“ (132 puncte)    

9. Serbia: Sanja Ilić & Balkanika – „Nova Deca“ (117 puncte)    

10. Ungaria: AWS – „Viszlát Nyár“ (111 puncte)    

11. România: The Humans – „Goodbye“ (107 puncte)    

12. Letonia: Laura Rizzotto – „Funny Girl“ (106 puncte)   

13. Malta: Christabelle – „Taboo“ (101 puncte)  

  

14. Polonia: Gromee featuring Lukas Meijer – „Light Me Up“ (81 puncte)   

15. Rusia: Julia Samoylova – „I Won’t Break“ (65 puncte)    

16. Muntenegru: Vanja Radovanović – „Inje“ (40 puncte)    

17. San Marino: Jessika feat. Jenifer Brening – „Who We Are“ (28 puncte)    

18. Georgia: Iriao – „For You“ (24 puncte)     

 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite