Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision: „Cezar e un «buldozer», nu se teme de nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cezar ouatu eurovision FOTO EBU

România luptă în această seară pentru un loc în finala Eurovision 2013. Dan Manoliu, şeful delegaţiei noastre, spune că Cezar Ouatu nu are emoţii şi e foarte optimist.

 România, alături de alte 16 state europene, concurează în această seară în cea de-a doua semifinală Eurovision 2013, desfăşurată la Malmö, în Suedia. Evenimentul va fi transmis în direct de TVR 1, de la ora 22. Cezar Ouatu, cu piesa „It’s My Life“, compusă de Cristian Faur, va intra în concurs de pe poziţia a 17-a, adică ultima. Doar 10 dintre cei 17 participanţi se vor califica în marea finală din 18 mai.

Înainte de concurs, reprezentantul României era foarte optimist şi nu avea deloc emoţii, după cum a declarat pentru „Adevărul“ şeful delegaţiei noastre, Dan Manoliu. „Totul a decurs foarte bine până acum, sperăm să fie la fel şi în continuare. Cezar cântă foarte bine la fiecare repetiţie, nu are emoţii. E ca un buldozer, nu se teme de nimic, vrea să câştige“, a spus Dan Manoliu.

Acesta a recunoscut că apariţiile artistului nostru şi show-ul pregătit de România au creat multă vâlvă, astfel că Cezar s-a aflat constant în atenţia presei şi a fanilor. „La ceremonia de deschidere am fost asaltaţi, la fel şi la alte apariţii“, a mai spus şeful delegaţiei.

JURIILE DE SPECIALITATE VOTEAZĂ ÎN AVANS

„În această seară (ieri seară – n.r.) urmează să avem o repetiţie generală, în regim de transmisiune în direct, iar Cezar trebuie să se comporte ca şi cum ar fi în semifinală. E foarte important, pentru că juriile de specialitate vor vota după ce vizionează această filmare“, a precizat Manoliu.

Potrivit regulamentului, cei zece finalişti sunt desemnaţi în urma voturilor juriilor de specialitate (50%) şi a televotingului (50%). Pe lângă cele 17 state din cea de-a doua semifinală, vor mai vota şi Spania, Germania şi Franţa, calificate direct în finală, în calitate de principali finanţatori ai competiţiei. Telespectatorii din ţările participante în această semifinală (exceptând România) şi din cele trei ţări deja finaliste îl pot vota pe Cezar dacă urmăresc postul naţional din ţara respectivă şi sună la numerele afişate pe ecran în dreptul artistului nostru.

Deşi Cezar a avut deja câteva repetiţii în costumaţia de scenă – costumul/rochie creat de Doina Levintza – abia în această seară telespectatorii vor putea vedea show-ul complet, unul dintre cele mai controversate din acest an. Artistul român se află pe o platformă care va creşte constant pe măsură ce acesta interpretează melodia „It’s My Life“. Însă platforma este acoperită cu o „fustă“, astfel că Cezar „creşte“ până la o înălţime de trei metri. În tot acest timp, trei dansatori ies de sub o pânză desfăşurată pe scenă. „Show-ul meu nu este unul explicit, al cărui scenariu să poată fi povestit. Este mai degrabă unul pe care fiecare spectator îl simte în felul lui, fiecare este liber să aibă propria viziune despre acest show“, a mărturisit Cezar.

   Artistul este conştient de controversele create şi de faptul că unii îl iubesc, în timp ce alţii îl urăsc, dar este conştient de puterea lui de „seducţie“. „Nu am o piesă de care să te îndrăgosteşti la prima vedere, dar am reuşit să convertesc nişte oameni de când sunt aici“, a mai declarat contratenorul într-un interviu pentru esctoday.com. 

infografie eurovision semifinala 2
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite