Nu aş avea o soluţie ideală, însă pornind de la expresia „cui pe cui scoate“ cred că cel mai bine se tratează cu un alt festival. Aşa că tragem linie mai întâi pentru a rememora momentele frumoase ale Electric Castle, pentru ca mai apoi să găsim şi „tratamentul“.

1. Curat. Este unul dintre cele mai curate festivaluri din Europa! Nu am spus-o eu, am aflat-o indirect de la managerii şi impresarii artiştilor care au venit anul acesta la Bonţida. Şi au fost cam 300 de muzicieni pe cele 9 scene. Unii dintre ei jură că nu au văzut aşa ceva în două decenii de ani de carieră. Şi îi cred pe cuvânt. Peste tot au fost coşuri de gunoi, tomberoane şi mulţi oameni cu tricouri verzi, inscripţionate cu „mission: zero waste“. Dar şi oamenii au fost foarte civilizaţi şi cei mai mulţi dintre ei au preferat să facă „anevoiosul“ drum până la primul coş de gunoi pentru a lăsa locul un pic mai curat.

2. Civilizat. Este, pentru că în cele patru zile am văzut oameni zâmbind, simţindu-se bine. Nu am auzit oameni urlând, poate doar de bucurie. Nu am văzut feţe încruntate, poate doar la soare. Care, apropo, anul ăsta a fost ceva mai darnic, iar cizmele aduse în stoc mare au rămas de data asta nevândute.

3. Practic. Pentru că locuri de parcare au fost multe, transportul în comun a fost non-stop, plata s-a făcut prin intermediul unor brăţări reîncărcabile cu bani inclusiv online, iar locuri de relaxare, servit masa (mic dejun, prânz sau cină) au fost suficiente. De fapt, se putea trăi bine mersi în „oraşul“ Electric Castle mult şi bine, dar după cum ziceam, nicio minune nu ţine prea mult, aşa că trebuiască ne mai ducem şi pe la casele noastre.

5. Cu de toate. Lumea nu vine la EC doar pentru muzică. Festivalul nu s-a poziţionat ca unul exclusiv muzical din start. Pentru că aici găseşti locuri în care poţi cocheta cu fashion-ul sau styling-ul, cu tehnologia, cu arta, cu entertainmentul, agrementul, sportul şi dansul. Practic, Electric Castle poate fi pe gustul tuturor amatorilor de evenimente mari, pentru că sigur aici găseşti ceva să îţi placă. Nu-i de mirare că a fost inclus de marile publicaţii britanice în topul festivalurilor de neratat în această vară.

6. Muzical. Şi aici ai de toate: vrei reggae? Ai reggae. Vrei rock? Ai şi aşa ceva. Vrei electro, drum and bass sau rave? Găseşti cu siguranţă printre zecile de artişti şi numeroasele scene. Timp să ai, să poţi să fugi dintr-o parte în alta, între timp să mai şi mănânci, să te odihneşti sau să stai cu prietenii. Pentru că până la urmă cel mai fain este şi să te distrezi cu grupul de prieteni şi să împarţi bucuria unui asemenea eveniment cu cei dragi.

Tocmai de aceea, după asemenea experienţe, finalul nu poate fi decât unul trist. Şi-atunci cum tratăm acest „sindrom post-festival“? Simplu, zic eu: ne uităm pe calendarul evenimentelor şi, ca să nu picăm în butoiul melancolico-depresiv alegem, de exemplu, ARTmania, un alt festival plin de evenimente interesante şi de concerte care se anunţă de neratat. Şi după Cluj parcă merge un pic de Sibiu în 28-29 iulie, să se încheie luna frumos. 

Lacuna Coil, Devin Townsend Project, You Me at Six şi Riverside au fost primele patru trupe confirmate pentru cea de-a 12-a ediţie a Festivalului ARTmania, care se întoarce cu un line-up de excepţie în Piaţa Mare din Sibiu. De asemenea, minunata Tarja Turunen, vocea inconfundabilă Nightwish, va urca şi ea pe scena festivalului. Să nu uităm şi că la Sibiu, în aceeaşi perioadă va avea loc şi EEMC, adică East European Music Conference, la care participă cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialişti internaţionali în securitate, avocaţi şi experţi în complicatul sistem internaţional de taxe.
 
EEMC este un eveniment de anvergură europeană care şi-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experţi, autorităţi ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români şi principalii operatori de pe piaţa internaţională a festivalurilor. 
 

Nu în ultimul rând, pe lista evenimentelor numai bune de pus pe „rana“ depresiei post-Electric Castle se mai numără Festivalul de Film Anonimul, care va avea loc în perioada 7-13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în minunatul complex Green Village, dar şi Vama sub Lumini de Oscar, un festival internaţional de arte vizuale care se desfăşoară în Vama Veche, în perioada 19-26 august, şi care atrage în fiecare an pasionaţi de fotografie, film, pictură şi teatru, dar şi experţi în arte vizuale din ţară şi din străinătate, participarea fiind gratuită. Tratamentul ar trebui să dea roade imediat, efectele fiind resimţite până spre toamnă, când ar cam trebui să reîncepem munca. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.