Ce se întâmplă anul acesta la Electric Castle, la Adevărul Live VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Roca-Rozenberg, PR Electric Castle FOTO Eduard Enea
Renate Roca-Rozenberg, PR Electric Castle FOTO Eduard Enea

A patra ediţie a festivalului Electric Castle va vea loc în perioada 14-17 iulie 2016, la Castelul Banfy din Bonţida, judeţul Cluj. Ediţia din acest an va include opt scene. Scena principală va fi mutată, iar castelul în sine va deveni o scenă vie, animată de proiecţii 3D, lasere şi lumini.

Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, RUSKO, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, MATISYAHU, Babylon Circus, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T , LOUISAHHH!, French Fries, Sun Glitters, Flava D, oOoOO, Vibronics, Drexhill, Visionnobi, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache şi DJ Shiver sunt doar o parte din numele artiştilor care vor ajunge la ediţia din acest an.

Electric Castle este primul festival din România care a mutat muzica electronică şi suntele live ale concertelor pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel. Încă de la prima ediţie, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria Cel mai bun festival de mărime medie, alături de nume cu tradiţie în Europa.

Noutăţile şi detaliile legate de participare, bilete, abonamente, dar şi de lineup, au fost prezentate în studioul Adevărul Live de PR-ul Electric Castle, Renate Roca-Rozenberg.

Cele mai importane declaraţii despre Electric Castle

Electric Castle s-a născut din multă pasiune, pentru că nucleul acestui festival înseamnă cinci-şase oameni, Teo şi Mihai au avut ideea, ei sunt mari consumatori de festivaluri, cred că au fost la toate festivalurile din lume, cele mari şi relevante, şi şi-au dorit foarte mult să facă un eveniment la Cluj, într-un loc special, care să semene cu ce vedeau ei afară. Piaţa festivalurilor în Cluj nu este nouă şi, cu siguranţă, nu s-a născut odată cu Electric Castle. România a avut foarte multe festivaluri, multe însă, din păcate, au început promiţător, dar pe parcurs s-au stins dintr-un motiv foarte clar: lipsa de consecvenţă şi de investiţie. Aceşti doi oameni şi-au pus banii la bătaie, au riscat şi riscă în continuare în fiecare an, pentru că au avut un vis. E clar că nici cele mai optimiste estimări nu arătau atât de bine. Electric Castel a devenit un fenoment după prima ediţie, cred că asta îl face diferit, echipa este formată din oameni care sunt prieteni, au multe idei, nu neapărat aceleaşi, nu au neapărat aceeaşi viziune, dar ne-am îndrăgostit de Electric Castle şi vrem să-l creştem în continuare. Bineînţeles, meritul de bază este al lui Teo şi al lui Mihai. 

Cei doi oameni care fac selecţia artiştilor, Teo şi Edi, şi-au propus de la bun început să nu-l transforme într-un festival comercial, pentru că este foarte simplu să te uiţi un pic pe clasamente, începi să contactezi artişti, dar nu asta şi-au dorit. Din fericire, la fiecare ediţie s-a păstrat această linie, anul acesta cu atât mai mult, să facă din acest festival un loc de descoperire muzicală. E uşor să mergi după DJ mari, artişti de top, dar e foarte greu să provoci oamenii să asculte şi alt gen de muzică decât în mod normal. Festivalul nu este playlist-ul tău personal, festivalul este un loc în care tu trebuie să experimentezi şi să descoperi. Din fericire, publicul a înţeles acest lucru, avem public şi de 18 ani, avem şi public de 45 de ani, chiar foarte mulţi. Din cauza numelui lumea ne asociază cu muzica electronică, dar Electric Castle este mult mai mult de atât. Anul ăsta avem foarte mult şi foarte bun rock, muzică electronică, pentru că ăsta e trendul actual, avem ragge, cred că suntem unul dintre puţinele festivaluri din ţară unde fanii adevăraţi de ragge din România îşi pot descoperi artişti. 

Avem opt scene, am tot crescut. Suntem şi noi curioşi încotro ne îndreptăm, pentru că spaţiul este limitat. Domeniul este minunat şi nu-l poţi modela neapărat tu, ci tu te modelezi după el. Anul trecut am avut un vârf de public, nici nu ştiu dacă ne dorim să mai creştem ca public, dar cu siguranţă ne dorim să creştem ca şi valoare. 

Headlinerii sunt Skrilex, care, trecând pe lângă faptul că este un DJ foarte bune, este unul dintre cei mai importanţi producători la ora actuală, este un personaj foarte complex, omul compune rock pentru trupe mari. Avem din zona rock Bring Me The Horizon, care au turneu european sold-out, sunt foarte ceruţi, e o trupă foarte interesantă, care şi-a schimbat mult stilul de când a debutat. Îi avem pe cei de la Bastille, e o provocare, pentru că ei scot un al doilea album anul acesta şi una dintre primele ocazii de a cânta noile piese live va fi la Electric. Sigur Ros este un nume destul de dificil, dar n-am văzut în viaţa mea trupă cu asemenea fani, există un nucleu în jurul acestei trupe foarte puternic, până la urmă sunt o experienţă muzicală. Avem şi clasici cum este Paul Kalkbrenner, un om căruia îi place foarte mult să experimenteze direct pe scenă. Avem multe nume din zone mai puţin comerciale. Asta înseamnă Electric Castle, nu trebuie să fii fan, trebuie să fii deschis. În patru ani de Electric Castle mi-am dat seama că am învăţat să fiu deschisă şi să vreau să descopăr. 

Oferta de concerte din România anul acesta este foarte mare. Eu recomand să trăieşti experienţa de festival, să accepţi să trăieşti acolo patru zile, eşti închis acolo într-o arie de castel, poţi experimenta fiecare minut. 

E foarte interesantă comunitatea din Bonţida, la prima ediţie am avut emoţii, pentru că trebuia să mergem şi să le explicăm că patru zile vom face gălăgie, dar oamenii au fost extraordinari, s-au mobilizat imediat şi de la prima ediţie s-a născut un antreprenor în fiecare grădină. Şi-au făcut propriile standuri, şi-au deschis propriile terase, e clar că au înţeles că pot trăi foarte bine pe lângă festival. E interesant să mergi pe acolo şi să recunoşti oameni din sat, care sunt curioşi să vadă ce aduce atâţia tineri la ei în sat. Nu au respins evenimentul, din contră, l-au îmbrăţişat, s-au adaptat şi au şi profitat. 

Dacă îi dai românului un context civilizat, românul se conformează şi apreciază acest lucru. 

Sunt foarte multe alte evenimente în timpul zilei, încercăm să le justificăm faptul că timp de 24 de ore, patru zile, ei stau acolo. Avem ore de yoga, workshopuri pe tot felul de teme, anul acesta vom avea un Tech Park, care va fi spectaculos, sunt foarte multe activităţi, avem până şi biblioteci. Nu ai cum să te plictiseşti. 

Avem toate naţiile posibile reprezentate în materie de bucătărie, iar preţurile sunt acceptabile în comparaţie cu alte festivaluri din afară. 

Anul trecut 15% din public a fost străin. Vin foarte mulţi oameni din zona nordică, în principal pentru că acolo un festival de acest gen este foarte scump. Sunt şi foarte încântaţi de ideea de castel, castelul este foarte frumos şi devine din ce în ce mai frumos de la an la an, pe măsură ce construcţiile de reabilitare progresează. Artiştii sunt foarte încântaţi. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite