Tobi Ibitoye, finalist Vocea României, la Adevărul Live: „Cu o zi înainte de finală eram sigur că o să câştig. Pe Smiley nici nu l-am putut privi în ochi“ VIDEO

Interviu Tobi Ibitoye. Nigerianul Tobi Ibitoye (22 de ani) a fost prezent în studioul Adevărul Live unde a povestit despre experienţa de la Vocea României, etalându-şi planurile de viitor şi dezvăluindu-şi parcursul din România.

Tobi Ibitoye a fost una dintre prezenţele aparte ale ediţiei din 2015 a show-ului Vocea României, impresionând juriul şi telespectatorii cu vocea sa, acesta fiind antrenat de Smiley. După finala show-ului, Tobi, alături de Michel Kotcha, celălalt concurent al lui Smiley din finală, şi-au lansat primele piese. Tobi Ibitoye, clasat pe locul trei în finala Vocea României, semnează piesa „Miss You“, în timp ce Michel Kotcha, de pe locul patru, a lansat „Broken vows“. 

De asemenea, Tobi Ibitoye a mărturisit că Vocea României a fost o experienţă incredibilă, care l-a ajutat să evolueze. Tânărul s-a arătat încântat de succesul de care se bucură single-ul său, precizând că îşi doreşte ca foarte curând să lanseze şi un videoclip pentru prima sa piesă. Totodată, potrivit site-ului deţinut de Smiley, Tobi îşi doreşte să colaboreze cu o serie de artişti români, printre care DOC, Dan Bitman, Andra şi Ruby. 

Despre parcursul de la Vocea României, despre planurile de viitor şi încercări, Tobi Ibitoye a vorbit la Adevărul Live.

Interviu Tobi Ibitoye. Cele mai importante declaraţii:

Schimbarea după participarea de la Vocea României

„Adevărul“: Cum s-a schimbat sau simţi că s-a schimbat viaţa ta în vreun fel odată cu participarea la Vocea României?

Tobi Ibitoye: Da, s-a schimbat foarte mult. Sunt atâtea câte s-au schimbat. Am cunoscut foarte multă lume, oameni frumoşi, bravi, oameni cu iubire de oferit. În al doilea rând, deja mă cunoaşte foarte multă lume. Eram la mall pe scara rulantă şi un băiat mi-a zis „Tu eşti Tobi?“ Băi... aşa ceva! Şi în metrou se uită copiii la mine, e foarte fain. Îmi place foarte mult! Mesaje pe Facebook, nu mai zic, primesc mii de mesaje, nici de ziua mea nu primeam. E WOW pentru mine! Mă încurajează atitudinea asta.

Pe de altă parte, chiar tu spuneai că nu ai încredere în tine.

Participarea asta m-a schimbat şi pe mine. Chiar pot să fac ceva cu muzica, şi o să fac! Nu m-am gândit că o să fac asta. E altfel de viaţă, eu vorbesc acum de nişte lucruri la care nu mă gândeam. I’m like what? What I am doing here? Nu mai am frică, totul se rezumă la tehnici, pot să cânt orice melodie. De aici a venit încrederea în mine. Dar când văd atâta lumea care îmi spune că „Bă, tu eşti ceva, eşti altceva!“ Nu poate să mă mintă atâta lume!

Tobi Ibitoye, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Smiley, omul care a investit încredere în Tobi

Imediat după finală, ai lansat prima ta piesă, „Miss You“. Spune-mi câte ceva despre această melodie. Care au fost reacţiile?

Când eram la Vocea României, eu cu şeful, Smiley, aşa îi spun, ne-am împrietenit foarte mult. A vrut mult să facă o piesă imediat după concurs. Era important să le dăm oamenilor ceva, celor care ne-au sprijinit. Nu ne-am jucat acolo, am făcut o treabă bună. Am zis să folosim această ocazie pentru a oferi un „mulţumesc“. Când era finala, înregistam şi piesa, repetam şi pentru finală. Am găsit linia melodică şi în ziua finalei am lansat-o! La sunet m-am implicat. Erau la HaHaHa Production nişte oameni superspecializaţi! Am reuşit acum să scriu şi o piesă cap coadă. Tehnic vorbind am ceva care se poate antrena. Pe YouTube sunt 4.400 de like-uri, e uimitor, mă! În schimb sunt doar 39 care au dat dislike.

Zi-mi de Smiley, el te-a ajutat foarte mult. Cum a fost să lucrezi cu el? De ce l-ai ales pe el?

Tudor şi Smiley s-au întors la audiţii, când am cântat. Îi voiam pe toţi dacă se putea. Cu Moga voiam pentru că e producător bun, cu Smiley pentru că e un artist reuşit, pe Tudor îl ştiam că e actor, iar pe Loredana nu o prea ştiam. Când s-au întors cei doi eram convins că Tudor va fi alegerea. Dar, un prieten mi-a zis să îl aleg pe Smiley. „Băi, te rog frumos, du-te cu Smiley!“, mi-a zis. Eu aveam în cap ordinea asta: Moga, Smiley şi restul. E extraordinar să lucrez cu Smiley. E un om bun! N-am cuvinte să stau să explic cât de mult m-a ajutat, câtă încredere a pus el în mine. Omul Smiley... respect şi atât!

„Nu contează ce gen muzical o să cânt, vreau să experimentez“

Uite că tot a fost la noi săptămâna trecută şi a făcut un mare show, spuneai că îţi doreşti să colaborezi cu DOC, Dan Bitman, Andra şi Ruby. Sunt artişti cumva din zone diferite. Să înţeleg că tu nu vrei să abordezi un anume gen muzical?

Nu trebuie să colaborez cu un artist din domeniul meu. Eu nu am limita asta, cu cine sau nu trebuie să colaborez. Dacă eşti artist şi faci ceva bun se simte! Am auzit ce făceau ei (n.r. DOC şi Smiely) la studio. Era hip-hop de calitate! Oamenii care îi ascultă nu ascultă hip-hop, R&B. Oamenii vor muzică! Something than can touch them! Dacă simţi oamenii, ăsta e secretul! Eu vreau să cânt ce simt! Aşa încât să poată să simtă şi cei care mă ascultă ce am simţit eu. Cum am făcut la Vocea României. Nu contează ce gen de muzică o să cânt. Sunt mai aproape de blues şi jazz, dar vreau să experimentez.

Ai şi artişti din afară care te-au influenţat?

Îmi plac John Legend, Justin Bieber, Kanye West, îmi plac foarte mult! Sam Smith nu neapărat. Pharrell! Vreau să lucrez cu el ca producător, nu ca artist. E un geniu! Poate şi Timbaland, la fel. Când a fost lansat Justin Bieber cu „Baby“ l-am judecat. Dar acum a lansat un album care arată cum s-a schimbat omul şi cum a schimbat genul de muzică. E complet altceva! Pui în casă şi asculţi toată ziua! Omul nu e lăsat să fie doborât de controverse. E ceva de învăţat. Mai ales pentru mine, pentru să sunt pentru prima dată în acest domeniu. Eu asta am învăţat de la el, Keep calm and carry on!

Uite, Nora Deneş care ţi-a fost colegă la Vocea României, tot în echipa lui Smiley, ar vrea să participe la Eurovision. Te-ai gândit la acest lucru?

Absolut deloc! Mi-au scris oamenii pe Facebook acest lucru. Am zis nu. Nu m-am gândit. Am fost deja la un concurs unde m-am descurcat destul de bine. Nu ştiu structura Eurovision, mă uit la concurs doar când e România. Nu ştiu cum decurg lucrurile. Acum am nevoie de foarte multă muncă, să promovez piese, să ascult de oamenii care au cu ce să mă sfătuiască. Momentam vreau să cresc, poate în viitor o să mă auziţi în afara ţării. I’m in Romania now!

„Eram sigur, cu o zi înainte de finală, că o să câştig. Multă lumea voia ca eu să câştig“

Ai fost dezamăgit de locul trei de la Vocea România? Am mulţi prieteni care au urmărit emisiunea şi au fost cel puţin surprinşi. Inclusiv Tudor Chirilă a făcut o remarcă.

Prima dezamăgire pe care am simţit-o a fost pentru Smiley. Eram sigur, cu o zi înainte de finală, că unul dintre noi (n.r. - el şi Michel Kotcha) o să câştige. Nu m-am gândit că o să trec de duel. Dacă mergeam acasă atunci nu dezamăgeam pe nimeni. „Băi, dacă nu câştigi, te bat!“, mi se spunea înainte de finală. Multă lumea voia ca eu să câştig. Nu ştiu dacă am făcut ce trebuia în finală, dar cumva s-a făcut că nu am câştigat. La fel şi în cazul lui Michel. Smiley a investit în noi, nu l-am putut privi în ochi în clipa aceea. El nu priveşte lucrurile ca noi. Ne spune că e şi mai bine acum că nu am câştigat. Dacă am fi câştigat tot aici am fi venit! Am pierdut 100.000 de euro, dar o să fac mai mulţi bani.

FOTO Eduard Enea

„Nu eram conştient de talentul meu“

Ai ajuns în finală datorită voturilor românilor. Te aşteptai la o asemenea susţinere din partea lor?

Nu ştiam la ce să mă aştept de La Vocea României. Era o vară în care nu aveam ce să fac, aveam presiune pe cap, am clacat şi m-am dus acolo! Hai să o facem! Nu aveam aşteptări, să mă salveze cineva sau să câştig. Şi uite că am ajuns în finală! Vorbeam la dueluri cu alţi concurenţi care îmi spuneau că ei dacă trec de duel câştigă concursul. Şi nu a fost aşa. Eu nu eram aşa. S-a văzut că în fiecare moment în care treceam mai departe eram ceva de genul „Ce se întâmplă?“.

Eu cânt de mult timp, am descoperit karaoke, m-am tot dus şi lumea era „Bravo!“. Mi-a plăcut asta. Nişte oameni mi-au zis să fac ceva serios cu muzica. Un prieten mi-a zis să mergem în vară la Voce. O altă prietenă, Ramona, mi-a zis să mă duc la Voce. „De ce să mă duc la televiziune să mă fac de râs?“, m-am gândit. La karaoke oamenii se bucură şi pentru cei care cântă nu prea bine. Asta era, lipsa de încredere. Nu eram conştient de talentul meu. Orice am cântat aveam impresia că oamenii îşi bat joc de mine. Îmi lipsea încrederea, îţi dai seama.

Au fost şi comentarii negative. Colegul tău, Michel părea foarte afectat la un moment dat.

Din fericire, nu prea. Am văzut comentarii negative. De exemplu, pe pagina de Facebook am postat un banc. Şi mi se zice „Asta trebuia să fie amuzant?“. Pe pagina de la Vocea României mi se pare că am mai văzut ceva.

Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Am cântat tot timpul. Când eram în Nigeria şi aici. La Biserică noi cântăm. Toată lumea cântă. Tata, mama cântau. Dar nimeni nu o făcea la nivel profesional. După ce am fost chemat la karaoke mi-am dat seama. Mi-am dat seama că îmi place să cânt şi că îmi place aprecierea publicului. Am vrut să continui! Voiam mai mult.

Adaptarea în România

Cum îţi aminteşti copilăria din Nigeria?

Mi-e dor de gaşca mea. A fost foarte frumos, dar a trecut prea repede. Am venit în România în 2009, la 15 ani. Eram destul de mic când am plecat de acolo. Nu-mi aduc aminte multe din Nigeria, eram foarte mic. Lucrurile erau şi bune şi rele în Nigeria. Mi-amintesc de şcoală, când am început generala. Jucam baschet! Săream foarte mult! Nu ştiam să joc fotbal atunci. Nu eram un elev eminent, dar treceam, nu îmi place să citesc, dar îmi place să scriu. Am un blog unde mai scriu.

Chiar tu mărturiseai că ţi-a fost destul de greu să te acomodezi. Care a fost primirea românilor?

Când am plecat din Nigeria eram puţin ofticat. Abia atunci îmi făceam prieteni pe viaţă, abia atunci mă descopeream ca băiat. Aveam chestiile mele cu prietenii mei. Trebuia să părăsesc şi şcoala. Am lăsat o viaţă întreagă acolo. Dar era şi bucuria asta că plecăm şi cu tata în Europa. În România totul era.. altfel! Primele cuvinte în română au fost „Bună dimineaţă“! La magazin se uitau toţi la noi. „Ce se întâmplă, măi? Port ceva urât pe mine?“ Apoi am înţeles. Cumva e când vezi oameni de culoare pe televizor şi altcumva e când îi vezi în realitate.