Tragedie la filmările „Deadpool 2“. O cascadoare a murit într-un accident de motocicletă: mesajul transmis de actorul Ryan Reynolds
0
Un pilot cascador de sex feminin şi-a pierdut viaţa pe platourile de filmare a lungmetrajului „Deadpool 2“, din Vancouver, în timp ce filma o cascadorie pe motocicletă. Vedeta filmului cu supereroi, Ryan Reynolds, a adus un omagiu cascadoarei pe o platformă de socializare.
Update: Femeia-cascador a fost identificată ca Joi S.J. Harris (foto jos), motociclist profesionist, informează Reuter, potrivit News.ro.
Potrivit martorilor, femeia a pierdut controlul motocicletei, a sărit peste bordură şi a intrat în vitrina de la parterul unei clădiri, arată News.ro.
„A pierdut foarte repede controlul, s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, era în plină accelerare şi apoi a intrat într-o clădire. Pur şi simplu a dispărut din raza noastră vizuală“, a declarat Nathan Kramchynski, care lucrează la etajul şapte al unei clădiri de birouri din apropiere.

Actorul canadian Ryan Reynolds, originar din Vancouver, a transmis un mesaj pe Twitter în urma tragediei:
„Astăzi am pierdut în mod tragic un membru al echipei ]n timpul filmărilor pentru «Deadpool». Suntem devastaţi şi şocaţi, însă ne dăm seama că nimic nu se poate apropia de durerea pe care o simt familia şi apropiaţii ei în acest moment“, a actorul în vârstă de 40 de ani.
Un purtător de cuvând al companiei 20th Century Fox a transmis: „Inimile şi rugăciunile noastre sunt alături de familie, prieteni şi colegi, în aceste momente dificile“.
Ziarul Vancouver Sun a raportat că de o săptămâna străzile centrului oraşului sunt închise pentru filmarea mai multor scene din film. Presa locală a precizat că femeia a reuşit să facă respectiva cascadorie de mai multe ori până la fatalul accident.

FOTO AP
Studioul nu a menţionat dacă producţia a fost oprită după acest accident. Un purtător de cuvânt al Serviciului Coroner din British Columbia a declarat că a fost deschisă o investigaţie cu privire la acest incident.
„Ori de câte ori există un caz de acest fel este de datoria noastră să investigăm. Avem responsabilitatea de a preveni decesele şi de a face orice recomandări care ar putea surveni din constatările noastre.“

FOTO AP
„Deadpool 2“, o producţie Marvel Comics, regizat de David Leitch şi produs de Ryan Reynolds, va avea premiera pe 1 iunie 2018. Primul „Deadpool“, lansat în februarie 2016, s-a dovedit a fi un succes de box office, încasând peste 783 de milioane de dolari la nivel mondial.