Top 5 cele mai bune personaje fictive de pe marile ecrane inspirate din romane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Literatura a reprezentat mereu un punct de interes pentru regizori şi producătorii de film care s-au inspirat sau au transpus în lungmetraje personaje din cărţi de succes. Astfel, din conturul literelor au prins carne şi oase o serie de personaje fictive care au făcut cinste atât industriei cinematografice, cât şi culturii, printre care Hannibal Lecter, Gandalf sau James Bond.

Pentru a exemplifica valoarea celor mai bune personaje ale Hollywood-ului care „s-au născut“ în romane dar au făcut carieră pe marele ecrane, publicaţia „The Independent“ a cerut sfatul criticilor literari şi de film pentru a realiza un top scurt al acestor nume.

Gandalf

Fără a fi ambiguu din punct de vedere moral sau neutru ca Merlin şi fără a fi infailibil, Gandalf reuşeşte mereu să rămână înţelept şi calm chiar şi în momentele în care prezice o mare catastrofă. Personajul fictiv al scriitorului J.R.R. Tolkien, prezent în romanele „Hobbitul“ şi „Stăpânul Inelelor“, Gandalf este un vrăjitor care face parte din ordinul Istari, lider al Frăţiei Inelului şi al armatei Ţinutului de Vest. În seria cinematografică „Stăpânul Inelelor“ este cunoscut iniţial drept Gandalf cel Sur, ca mai apoi să fie numit Gandalf cel Alb. În trilogia regizorului Peter Jackson (2001-2003), Gandalf este interpretat de Ian McKellen, chiar dacă Sean Connery a fost un alt actor ofertat pentru rol. McKellen nu a citit niciun detaliu despre personaj din cărţile lui Tolkien, însă a făcut un rol splendit, apreciat de critici.

Sherlock Holmes

Personajul Sherlock Holmes este un detectiv fictiv creat de scriitorul şi medicul scoţian Sir Arthur Conan Doyle. Un „detectiv de consultanţă“ cu sediul în Londra epocii victorine ale cărui abilităţi ating limita fanstasticului, Holmes este cunoscut pentru raţionamentele logice destul de abile, capacitatea de a adopta orice deghizare, precum şi pentru folosirea ştiinţei medico-legale pentru a rezolva cazuri dificile. Personajul a apărut pentru prima dată într-o publicaţie în anul 1887, ca mai apoi să îi fie rezervate patru romane şi 56 de nuvele. Două dintre cele mai reuşite roluri cu celebrul detectiv aparţin lui Robert Downey Jr şi lui Benedict Cumberbatch, primul într-o serie cinematografică în regia lui Guy Ritchie, iar cel de-al doilea într-un serial în care personajul este reinterpretat într-o manieră modernă.

James Bond

Seriile de benzi desenate care se concentrau pe personajul fictiv inventat de scriitorul Ian Flaming în 1953 au fost urmate de 12 romane şi două colecţii de nuvele. Pe lângă scrierile literale, agentul serviciilor secrete din Marii Britanii a fost adaptat pentru apariţii în lungmetraje şi jocuri video. Seria de filme cu acest personaj este cea mai lungă din istorie şi cea de-a doua cea mai de succes la nivelul încasărilor. Personajul a debut în 1962 în filmul „Dr. No“, cu Sean Connery, iar până în 2014 au mai fost realizat alte 23 de filme, în care Pierce Brosnan sau Daniel Craig l-au portretizat pe spion. Din arsenalul personajului fac parte maşinile şi armele sofisticate, fetele şi dispozitivele moderne. Totodată, filmele cu celebrul personaj sunt renumite pentru coloana sonoră.

Patrick Bateman

Patrick Bateman este un personaj fictiv, antieroul şi naratorul romanului „American Psycho“, al lui Bret Easton Ellis, precum şi în ecranizarea cărţii cu acelaşi nume. După cum este descris de Ellis, Bateman este tiparul lăcomiei şi superficialităţii, cu un comportament ostentativ şi dependent de droguri şi de sex, dar care este considerat unul dintre puţinii criminali laşi din punct de vedere fizic. Bateman exprimă adesea îndoieli în ceea ce priveşte propriul său bun simţ şi are atacuri periodice de psihoză în care halucinează. De multe ori trăieşte sentimente de depersonalizare, fapt evidenţiat chiar de propriile sale cuvinte: „Deşi îmi pot ascunde privirea rece şi îmi poţi simţi carnea de pe mâini atunci când mă saluţi, chiar şi cu un stil de viaţă asemănător: eu pur şi simplu nu sunt acolo“. Acesta este şi motivul pentru care Bateman, jucat impecabil de Christian Bale, îşi ucide multe dintre victime, ele având deobicei alegeri mai delicate ca ale sale.

Hannibal Lecter

Hannibal Lecter este un personaj fictiv din romanele lui Thomas Harris, introdus pentru prima oară în romanul „Red Dragon“, din 1981, în calitatea unui psihiatru şi criminal canibal în serie. Romanul şi continaurea „The Silance of the Lambs“ (1988) îl prezenta pe Hannibal drept principalul antagonist, în filmul cu acelaşi nume (1991), Anthony Hopkins fiind cel care dă viaţă personajului. În 2003, Hannibal Lecter, jucat de Hopkins, a fost ales cel mai important antierou al lumii de către Institutul American de Film, iar în 2010, Entertainment Weekly l-a inclus în lista celor mai importante personaje ale ultimelor 20 de ani. Pentru acest rol, Hopkins a primit un premiu Oscar şi a transformat criminalul fictiv într-un reper cultural. Scriitorul Thomas Harris a declarat abia în 2013 care a fost modelul de la baza personajului său: un doctor mexican homosexual care şi-a omorât un prieten apropiat, tăindu-i corpul în mai multe bucăţi pe care le-a pus într-un cutie foarte mică. Harris l-a întâlnit pe acest ucigaş, pe care îl numea „Doctor Salazar“, în timpul unei vizite în Mexic, în anii 1960, pe când avea 23 de ani. Presa a pornit pe această pistă şi l-a găsit pe respectivul doctor, pe numele real Alfredo Ballí Treviño, care avea aceeaşi poveste macabră ilustrată de scriitor şi care, după 20 de ani de închisoare, a murit din cauze naturale, în 2009.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite