Regizorul Xavier Dolan a scos-o din filmul său pe Jessica Chastain: cum îşi motivează decizia VIDEO

Regizorul Xavier Dolan a scos-o din filmul său pe Jessica Chastain: cum îşi motivează decizia VIDEO

Personajul interpretat de Jessica Chastain nu va mai apărea în filmul „The death and life of John F Donovan“ FOTO Shayne Laverdière

Regizorul canadian Xavier Dolan a anunţat duminică seară că a exclus personajul jucat de actriţa americană Jessica Chastain din filmul său „The death and life of John F Donovan“, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

În mai multe mesaje pe contul de Instagram, Xavier Dolan explică faptul că prima versiune a filmului său de mai mult de patru ore a trebuit refăcută. 
 
„Personajul interpretat de Jessica Chastain a fost, după o matură gândire, scos din film“, a dezvăluit regizorul subliniind că „a fost extrem de dificil“. Decizia a fost pur şi simplu „editorială“ şi nu are legătură cu prestaţia actriţei, a precizat el. 
 
Xavier Dolan a afirmat că personajul nu se înscria bine în poveste. „Sunt dezamăgit că tema profundă a acestui film nu a permis să ducem la capăt colaborarea noastră“, a adăugat el. 
 
Regizorul a explicat că a vrut să-şi informeze personal fanii „înainte de a evita interpretări inutile“.  De altfel, el s-a arătat „încântat de film“ şi „abia aşteaptă să-l împărtăşească“ fără însă a anunţa o dată a premierei. 
 
„The Death and Life of John F. Donovan“ este cel mai ambiţios proiect al tânărului regizor şi primul film în realizat în limba engleză cu o distribuţie de staruri precum Kit Harington, Susan Sarandon şi Natalie Portman.
 
 
Sinopsis: La începutul anilor 2000, chiar înainte de a împlini 30 de ani, binecunoscutul om de televiziune John F. Donovan începe să corespondeze cu Rupert Turner, un tânăr viitor actor care locuieşte cu mama sa în Anglia. Însă viaţa lor ia o întorsătură dramatică după ce prietenia lor prin corespondenţă este expusă în mod public, dându-i-se cele mai stânjenitoare şi absurde conotaţii, şi făcând ca atât viaţa personală, cât şi cariera lui Donovan să fie în cădere liberă. Adevărul este dezvăluit abia un deceniu mai târziu, când tânărul actor acceptă să povestească într-un interviu despre relaţia pe care a avut-o cu fostul său idol.
citeste totul despre: