Nu am fost niciodată ispitit să iau apărarea propriei mele specii, şi am simţit şi eu adesea acea bizară şi imperioasă nevoie de autoflagelare, pentru originea mea norocoasă şi nemeritată, ca o niciodată îndeajuns, dar poate o minimală şi simbolică penitenţă pentru tot răul făcut de semenii mei, de-a lungul istoriei.

Din  "Dogville", şi din "Lord of the Flies", am înţeles că oamenii sunt la originea lor eminamente răi, şi doar rar şi absolut întâmplător - deci irelevant -, buni. Numai civilizaţia şi cultura ne transformă -parţial şi reversibil - în fiinţe suportabile, uneori chiar pozitive. 

Pot aşadar fi lesne de acord cu faptul că dispariţia totală sau doar parţială a "chingilor" civilizaţiei ne poate readuce acolo de unde nu am plecat niciodată de fapt, la stadiul nostru de fiare, bestii (in)umane.

Mi-a ieşit însă pe nas maniheismul acesta modern, nedrept şi absurd, conform căruia albii sunt întruchiparea răului! Dacă e adevărat ce am spus mai sus, TOŢI OAMENII sunt la fel de răi, înlăuntrul lor, indiferent de culoarea pielii sau de timpul şi locul în care au trăit! 

În primul (şi "adevăratul", cum ar spune snobii) film numit simplu "Planeta maimuţelor", din 1968, maimuţele erau personajele negative (cu câteva excepţii care "confirmau regula"), iar oamenii erau -să zicem- "pozitivi". Oricum, te rugai până la ultima secvenţă a acelui film legendar, ca Charlton Heston să scape cu bine...

Nici nu putea fi altminteri, un film realizat într-o epocă în care mai exista încă un dram de bun-simţ pe Planeta Oamenilor. O specie recent dăruită cu raţiune -cum erau acele maimuţe- nu avea cum să fie altfel decât crudă, barbară, primitivă. Civilizaţia presupune şi mii de ani de istorie în spate, nu doar un creier (mai) mare! 

În "Planeta maimuţelor: revoluţie", 
un film excepţional regizat de Matt Reeves, ca şi "Războiul", în 2014 (partea a doua a acestei trilogii -până acum- începute în 2011 de regizorul Rupert Wyatt cu dezamăgitorul "Planeta maimuţelor: invazia"; într-o altă "număratoare", al optulea film din franciza "Planeta maimuţelor"), maimuţele sunt "umanizate" prin înzestrarea lor nu doar cu capacitatea de a gândi, dar şi cu un proaspăt simţ moral, aşa cum ne putem imagina că a avut omenirea la începuturile ei!

Comportamentul maimuţelor devine astfel un amestec dinamic şi previzibil de trădare, loialiate, ură, iubire, invidie, vanitate, generozitate, lăcomie şi alte multe "calităţi exclusiv omeneşti". Într-o implacabilă logică a vieţii, maimuţele sunt fiinţe profund religioase, din a căror viaţă nu au cum să lipsească un "Cain" (Koba) şi un "Abel" (Cezar). 

Creatorii "Războiului" nu rezistă însă formidabilei presiuni la care lumea filmului, şi nu doar ea, e supusă din interior şi din exterior (din partea adepţilor leftismului şi a religiei corectitudinii politice), şi lasă deoparte toate "nuanţele" ce fac practic diferenţa între specia umană şi toate celelalte specii de pe Pământ.

Rezultatul e simplificator: om (alb) = bad, maimuţă = good! Extrem de elocvent, nici măcar un singur negru nu apare printre oameni (sau, dacă mi-a scăpat mie, şi există totuşi vreun negru, rog să fiu iertat! Oricum nu face / spune nimic)! Aţi ghicit, nu există nici gay, nici lesbiene, nici galbeni, nici roşii, nimic, doar albi, albi şi iar albi! Versus nişte formidabili Pan troglodytes (cimpanzei) & alte rase de maimuţe primate, "corect politic" reprezentate, fireşte, pe acea parte...

Inversarea corectiudinii politice e aparentă, o mică "perversitate artistică", scenariul permiţând orice explicaţie pentru lipsa reprezentării proporţionale ("corecte"). În definitiv, oamenii aceia răi erau nişte paria printre semenii lor. Importante sunt efectul devastator şi mesajul subliminal transmis de acest film-metaforă, esenţialmente politic! 

Of, dar ce păcat! Ce SF grozav promitea să fie acest "Războiul", o producţie remarcabilă din punct de vedere tehnic (ar fi fost şi culmea să fie altfel!), dacă Matt Reeves nu ar fi fost şi el grav contaminat cu virusul marxismului politic, ce face ravagii în ultimii anii, preponderent printre artişti şi intelectuali!

Imaginaţi-vă doar ce personaj fabulos putea fi colonelul cel alb şi rău de-ar fi fost interpretat de... Laurence Fishburne, de pildă, şi nu de "născut asasinul" Woody Harrelson (unul din actorii mei preferaţi, altfel)! 

Întrebat (la TIFF, anul acesta) de un ziarist care ar fi cele mai importante trei "ingrediente" (parafrazez) pe care ar trebui să le aibă un film pentru a fi bun, marele Alain Delon, un monstru sacru cu peste 50 de ani de carieră şi mai mult de 150 de filme, în toate ipostazele posibile, a dat un răspuns uşor şocant (făcând pe placul presei, parcă): poveste, poveste, poveste! 

Deci nu e musai să ai un buget de 150 de milioane de dolari la dispoziţie, precum "Războiul" (de peste 70 de ori mai mult decât cel mai scump film românesc făcut după 1989, "Aferim"), poţi să faci un film prost şi/sau manipulator cu mult mai puţin! 

Dar, aşa cum nimeni nu se îndoia, într-o lume în care "Game of Thrones" este cel mai popular serial din toate timpurile (!), succesul acestui "Război" împotriva bunului-simţ şi al speciei Homo sapiens "Caucasoid" este garantat: premergător extincţiei, o să ne fie bine-spălate creierele tuturor!