Lumea din jurul Berlinalei: cum să faci din festival armăsar

Un lucru pe care ar trebui să îl înveţe şi românii, sau cel puţin cei care îi conduc pe români: un festival mare de film nu e doar un eveniment unde se uită lumea la marile ecrane, şi nici un prilej de campanie de imagine pentru politicieni. E un business care poate să meargă chiar foarte bine şi un PR excelent.

Pe lângă filmele pe care nu am apucat să le văd anul acesta, din cauza unui program infernal care se întindea de dimineaţa până târziu în noapte, cu fotografii, filmări, montaje, conferinţe de presă, emailuri, multe cafele, texte şi live-uri, am reuşit să văd însă la Berlinale o parte din ceea ce înseamnă acest angrenaj colosal de evenimente, oameni, proiecte şi proiecţii, mai exact acest business.

De cum ajungi în Berlin, numeroase panouri publicitare aflate la tot pasul în oraş îţi amintesc că ai ajuns în „capitala filmului european”, cel puţin pentru zece zile. Sponsori cu nume mari se asociază cu brand-ul „Berlinale”, fie că vorbim de maşini, cosmetice, bănci sau hoteluri celebre. Apropo, acestea din urmă au clienţii asiguraţi pe toată perioada evenimentului cu mult timp înainte ca acesta să se desfăşoare, iar din mulţimea de invitaţi cu siguranţă multe dintre ele bifează şi nume celebre, numai bune de pus într-o panoplie.

Nici celelalte hoteluri ale oraşului nu o duc mai rău, pentru că acolo unde nu ajung invitaţii festivalului sunt numeroşi turişti care vin special pentru o cură zdravănă de film, fiind dispuşi să plătească sute de euro pe biletele de cinema şi mii de euro pentru o asemenea experienţă festivalieră.

Restaurantele din centru sunt şi ele luate cu asalt până târziu în noapte, iar coada uriaşă la bilete pentru filmele festivalului arată încă o dată că treaba merge ca unsă atunci când oameni pricepuţi transformă un eveniment cultural într-o sărbătoare internaţională a filmului.

Chioşcurile cu produse „marca Berlinale” au de asemenea cozi unde nu vezi niciodată mai puţin de 50 de oameni, iar tricourile, şepcile, genţile şi toate celelalte lucruri pe care le găseşti cu prilejul acesta nu sunt ieftine deloc! Ca dovadă că un brand cunoscut şi puternic se vinde pe măsură.

FOTO: Florin Ghioca

Sute de jurnalişti din lumea întreagă ajung pentru zece zile la Berlin, transformând capitala Germaniei într-un „stup” în care roiesc cameramani, fotografi, paparazzi, reporteri, blitzurile au viteză de stroboscop, iar imaginile obţinute aici fac ocolul pământului în câteva clipe. Fie că vorbim de vietnamezi, brazilieni, spanioli sau italieni (foarte numeroşi anul acesta), de turci, de ruşi  sau de australieni, reporterii fac ca Berlinale să redevină cunoscut preţ de mai bine de două săptămâni, până ce ecourile festivalului vor fi acoperite de zumzetul Oscarurilor sau de şuieratul unui Cannes nu foarte îndepărtat. 

Din nou, alte angrenaje uriaşe se pun în mişcare: hoarde de jurnalişti vor da năvală pe Riviera sau peste Ocean, hotelurile şi restaurantele se vor umple, blitzurile vor imortaliza rochii impresionante pe covorul roşu, toată lumea va vorbi despre un premiu, despre o apariţie despre un rol. 

Fireşte, asocierea cu nume mari ale cinematografiei mondiale va atrage şi atenţia publică asupra evenimentului cu pricina. O asemenea asociere este costisitoare, într-adevăr, dar îşi merită preţul, pentru că răsplata se întoarce tot către cei care ştiu să investească deştept.

Actorul Hugh Jackman, pe covorul roşu la Berlinale, asaltat de jurnalişti FOTO: Florin Ghioca

Şi-atunci fireşte că văzând cât de bună este o asemenea mişcare de marketing şi PR pentru orice loc în care se desfăşoară un aşa eveniment stai şi te întrebi de ce oare în cazul României asemenea festivaluri se întâmplă chinuit, cu bani drămuiţi de la buget, cu sponsori mai puţin darnici (dar atât de bineveniţi) şi de ce nu putem să avem şi noi Cannes-ul nostru? 

În acest sens, pentru TIFF-ul de anul acesta o să încep să „ascut cuţitele” şi o să încerc să vi-l prezint în toată splendoarea, pentru că, aşa cum le spuneam şi colegilor jurnalişti de la Berlinale, stârnindu-le interesul, TIFF-ul de la Cluj nu e doar un festival de film unde vezi pelicule noi sau premiate, ci este cu adevărat o experienţă unică, bogată, pe care o trăieşti doar o dată într-un an. Şi asta, din 2 iunie. 2017, desigur.

PS: în aceste impresii berlinale nu au fost chinuite animale, dar am folosit echipament furnizat de prietenii de la F64, cărora le mulţumesc pe această cale!