Godzilla, sau Despre monştri

Regizorul filmului a declarat că acesta este un film despre lupta omului cu natura, în care natura câştigă - natura are dreptul de partea ei, nu numai puterea. Omul trebuie pedepsit pentru mândria sa - asta este sugestia. Marea super-putere pare să nu aibă nici o încredere în puterea sa, nemaivorbind de dreptatea cauzei pentru care luptă.

Godzilla este noul succes de cinema de Hollywood. Produsele Hollywood-ului sunt îndeobşte considerate a fi americane, cum de asemenea globalizarea este adesea considerată a fi imperiul american mondial. Este vorba despre o nouă lume, în care s-ar putea să fim străini, dar despre care ştim măcar atât, că este controlată de ştiinţă. Este lumea comunicaţiilor instantanee şi ale unei puteri până acum neştiute. Este prima lume creată de oameni, care iau în stăpânire tot ce pot apuca. Ştiinţa este o joacă de-a Dumnezeu, care poate fi arătată în filme a fi o nebunie.

Japonezul din film nu crede că americanii vor putea să omoare monstrul. Ba chiar are nevoie ca monstrul să câştige. Ironic, victoria monstrului este necesară pentru supravieţuirea omenirii, cel puţin a acelui fel de om reprezentat de asiatic. Victoria monstrului demonstrează că felul de viaţă occidental trebuie abandonat--oamenii în Vest se joacă cu nişte puteri pe care nu le înţeleg şi care pot duce la anihilare.

Teoria politică din spatele acestei observaţii aduce sfârşitul democraţiei. Aduce înapoi o lume în care mici oameni de ştiinţă de nici o importanţă nu se joacă de-a Dumnezeu--ci împăraţi sunt veneraţi ca zei şi cuceritori barbari aduc mereu haosul înapoi, să înghită orice ordine cunoscută omului. Împăraţii chinezi erau veneraţi ca Fii ai Cerului iar marii munţi erau consideraţi oarecum divini; estimp, mongolii trăiau cu o frică astâzi necunoscută--că are să le cadă cerul în cap. Aşa arăta lumea dinainte invenţiei ştiinţei, ale cărei legi par a fi continuări ale legilor divine.

Alternativa la această veche istorie asiatică este ştiinţa, dar astăzi ştiinţa, mai puternică decât oricând, nu are putere asupra sufletelor oamenilor. În sufletele lor, oamenii nu numai că se îndoiesc de puterea ştiinţei, dar şi de bunătatea ştiinţei. De aici vin aceşti monştri, care nu numai că au puterea de a distruge civilizaţia, dar care şi redau vieţii umane orizontul său adevărat, care include teroarea în faţa morţii. În aceste filme, nu e deloc clar că orizontul uman mai include şi altceva decât această teroare.

În lumea noastră, americanii nu mai sunt deloc văzuţi bine. Nimeni nu mai vorbeşte despre succesul ameţitor al puterii ştiinţifice şi militare americane, nici de democraţia pe care o apără. Ba tot mai mulţi oameni, din frică, ură sau resentiment, declară ştiinţific că a venit sfârşitul americii. Poate chinezii, poate ruşii, poate o combinaţie a puterilor adverse americanilor--cineva îi va înlocui. Acesta este şi sfârşitul civilizaţiei, deşi asta nu este înţeles bine. Oamenii îşi închipuie că viaţa va continua şi după sfârşitul ordinii americane. Asta nu este deloc evident. Mari imperii au mai căzut, urmate de haos.

Ei bine, pentru prima oară în istoria Americii, clasa socială care creează poveştile la modă înclină împotriva Americii. Acest fapt nu este cu totul nou, dar acum a ajuns la poveştile globale create în Hollywood. Consecinţele sunt şi vor fi neplăcute. Hrănirea resentimentelor nu este o educaţie politică. Dificultăţile care ar putea să distrugă civilizaţia nu vor fi reparate, ci din contră, înrăutăţite, pe măsură ce felul nostru de viaţă îşi pierde toată legitimitatea.

Monstrul care umileşte mândria nerezonabilă a omului este Leviatan, din Cartea lui Iov, capitolul 41. Acolo Dumnezeu îi reproşează lui Iov ceva greu de explicat--de ce un om care îndeplineşte poruncile nu este răsplătit. Misterul fiinţei şi misterul divin sunt teribile. Dumnezeu are o putere pe care oamenii nu pot imagina sau controla. În ziua de astăzi, misterul fiinţei şi monştrii care pot distruge civilizaţia nu mai sunt spuşi a fi controlaţi de Dumnezeu. Omul modern se pune în poziţia lui Iov fără să fi îndeplinit poruncile şi fără să creadă în Dumnezeu. Ce rămâne acolo este abisul.