FOTO VIDEO “Un ticălos mic 2” răstoarnă căruţa încasărilor la box office
0Analiştii industriei americane de film sunt în febra rapoartelor de box office. Blockbustere de 250 de milioane de dolari fac încasări mult mai mici decât desene animate ca “Universitatea Monştrilor” sau “Sunt un mic ticălos 2”, care deţine acum recordul încasărilor de week-end.
Box office-ul american este urmărit precum cotaţiile bursei de pe Wall Street, iar reacţia publicului este deconcertantă, pentru mulţi producători. Un blockbuster de sute de milioane, cu o mare vedetă pe afiş, nu mai e neapărat o afacere bună.
“After Earth - 1000 post Terra” cu Will şi Jaden Smith (“Karate Kid)”, regizat de M.Night Shyamalan (“Al şaselea simţ”) a avut un buget de 130 de milioane şi adună cu greu banii cheltuiţi.
“White House Down - Alertă de gradul zero”, cu Jamie Foxx şi Channing Tatum, regizat de Roland Emmerich, a costat 150 de milioane şi nu-şi recuperează banii.
“Legenda Călăreţului singuratic” cu Johnny Depp a costat 250 de milioane dolari şi a intrat pe locul 2 în box office, după desenul “Sunt un mic ticălos 2”, şi analiştii de la boxofficemojo.com sunt pesimişti în ceea ce-l priveşte.
Singurele filme care au intrat cu dreptul în cinematografe sunt “Man of Steel:Eroul”, care a depăşit 500 de milioane de dolari ca încasări şi este pe locul 7 în această săptămână, şi “Ziua Z-Apocalipsa” al lui Brad Pitt, care a rămas pe un bun loc 5, cu încasări de 170 de milioane.
Foarte bine stă şi comedia “The Heat - Captură la dublu”, cu Sandra Bullock şi Melissa McCarthy, care va avea premiera în România mâine, 12 iulie. La un buget de 43 de milioane are, până acum, încasări de 96 de milioane şi promite să fie un hit al verii.
De ziua lor naţională, americanii au avut o mini-vacanţă şi s-au dus la film. În câteva zile, “Despicable me 2 - Sunt un mic ticălos 2”, desen animat cu un buget de 73 de milioane dolari, a avut încasări de 143 de milioane, clasându-se, evident, pe locul 1. Pe locul 2 a intrat “Lone Ranger - Legenda Călăreţului singuratic”, care a avut un buget de 250 de milioane şi intrări de 52 de milioane de dolari. Explicaţia la îndemână este că “Sunt un mic ticălos 2” este continuarea desenului “Despicable Me - Sunt un mic ticălos” din 2010. Şi acela a avut mare succes.
Filmul de acum are aceleaşi personaje, dar alte aventuri, are foarte mult umor şi acţiune. Povestea e pentru adulţi, dar şi pentru copii. Morocănosul Gru, un personaj dubios, care a fost botezat după celebrele servicii speciale ruseşti GRU, locuieşte în aceeaşi casă întunecată pe care o ştim din primul film. Gru vorbeşte cu un puternic accent rusesc, ceea ce i-a venit mănuşă actorului Steve Carell, vocea personajului.
Ticălosul care punea la cale în prima poveste să fure Luna, ajutat e o armată de minioni şi de Dr.Nefario (voce Russell Brand), a fost deturnat de la faptele rele de către trei fetiţe orfane, Margo, Edith şi Agnes, care se ataşează de Gru şi îl consideră tatal lor.
În filmul de acum, “Sunt un mic ticălos 2”, Gru este cooptat într-o organizaţie care luptă împotriva unui mare ticălos, care vrea să transforme minionii în propria lui armată de ucigaşi, cu ajutorul unui vaccin. Dr. Nefario este când într-o tabără, când în cealaltă, dar Gru ştie cum să deturneze lucrurile în favoarea lui. În timpul acţiunii, Gru se îndrăgosteşte de agenta speciala Lucy Wilde (voce Kristen Wiig), aşa că în filmul următor am putea avea o familie completă.
Povestea are de toate - acţiune, replici inteligente, mult umor, voci foarte bune, multă culoare şi farmec. La un moment dat, este o secvenţă, de un haz nebun, cu minionii care pun în scenă o parodie a trupei “Village People”. E adevărat că, fiind al doilea film din serie, publicul ştia la ce să se aştepte, aşa că a dat năvală în cinematografe. Un argument serios în favoarea filmului este şi coloana sonoră.
“Sunt un mic ticălos 2” este acum şi în cinematografele din România.