FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „Cei patru fantastici“, „un trailer de 100 de minute pentru un film care nu are loc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mr. Fantastic, Femaia invizibilă,
Torţa umană şi The Thing se teleportează într-un univers paralel
pentru a salva Terra FOTO Arhivă
Mr. Fantastic, Femaia invizibilă, Torţa umană şi The Thing se teleportează într-un univers paralel pentru a salva Terra FOTO Arhivă

Filmul „The Fantastic Four/ Cei Patru Fantastici“ are astăzi premiera în cinematografele din România. Lungmetrajul a fost criticat pentru povestea mult prea detaliată şi lipsită de scene spectaculoase, dar şi faptul că dinamica echipei a fost slab utilizată.

Pelicula „The Fantastic Four/ Cei patru fantastici“ este un film cu supereroi din universul Marvel Comics, fiind al treilea film cu aceşti eroi distribuit de 20th Century Fox şi o reîncercare de a lansa franciza cu acelaşi nume. Lungmetrajul este regizat de Josh Trank, după un scenariu scris de Jeremy Slater şi Simon Kinberg, iar din distribuţie fac parte Miles Teller (Reed Richards/ Mr. Fantastic), Michael B. Jordan (Johnny Storm/ Torţa umană), Kate Mara (Sue Storm/ Femeia invizibilă), Jamie Bell (Ben Grimm/ The Thing), Toby Kebbell (Victor Domashev) şi Tim Blake Nelson (Harvey Elder). O continuare ar trebui să fie lansată pe 9 august 2017 în variantă 3D.

„Cei patru fantastici“, o relansare contemporană a uneia dintre cele mai longevive echipe Marvel, are în centru patru renegaţi care se teleportează într-un univers alternativ şi plin de pericole, unde suferă modificări fizice dramatice. Vieţile lor se schimbă ireversibil, iar echipa trebuie să înveţe să-şi stăpânească noile şi uimitoarele abilităţi şi să colaboreze pentru a salva Terra de o teribilă ameninţare.

Un film lipsit de imaginaţie, sumbru şi întunecat

Filmul „Cei patru fantastici“ a fost întâmpinat cu critici negative din partea speciliştilor care au condamnat firul narativ, felul în care întâmplările se succes şi faptul că dinamica echipei a fost slab utilizată, chiar dacă distribuţia a primit laude. Pe site-ul agregator de recenzii „Rotten Tomatoes“, producţia a primit doar 7% şanse de reuşită pe baza a 42 de comentarii de specialitate. „Plictisitor şi pesimist, «Cei patru fantastici» dovedeşte o încercare teribil de greşită de a transpune în film o serie de benzi desenate clasice din care să îi lipsească umorul, bucuria şi emoţiile colorate prin care s-a remarcat“, se specifică pe site.

Brian Lowry, de la revista „Variety“, a scris că noul film are o îmbunătăţire tehnică semnificativă faţă de varianta din 2005, dar a criticat ritmul inegal al poveştii spunând că 20th Century Fox a realizat „un experiment care nu s-a îmbinat în era blockbusterelor benzilor desenate, «Cei Patru Fantastici» fiind una dintre proprietăţile de marcă deţinute de Marvel“.

cei patru fantastici cinemagia.ro

FOTO cinemagia.ro

Todd McCarthy, de la „The Hollywood Reporter“, a denumit lungmetrajul „un trailer de 100 de minute pentru un film care nu se întâmplă“, numindu-l „lipsit de imaginaţie“. Totodată, criticul a atacat stilul vizual pe care l-a catalogat drept „întunecat, neatractiv şi sumbru“.

Aventurile „fantastice“ lipsesc

Ştefan Doboriu, de la cinemagia.ro, vine să întărească ideea minutelor pierdute cu detalii care puteau să fie folosite pentru „aventuri fantastice“. „Din nefericire, la finalul celor 100 de minute spectatorul rămâne cu senzaţia că a văzut doar o introducere la următoarele părţi ale francizei. Dacă ele vor fi sau nu produse este o decizie de luat după ce vor apărea primele rezultate financiare ale premierei de vineri. Până când «Fantastic Four» vor fi aruncaţi în aventuri cu adevărat fantastice, trebuie să te mulţumeşti cu o detaliată prezentare a personajelor, o chimie foarte bună între actori, un villain (n.r. - răufăcător) arătos, dar neconvingător, şi câteva scene cu efecte speciale bine făcute“, arată el.

cei patru fantastici cinemagia.ro

FOTO cinemagia.ro

„Josh Trank, regizorul devenit celebru după ce regiza acum câţiva ani SF-ul «Chronicle», alege să exploreze mai îndeaproape trecutul personajului principal, Reed Richards (Miles Teller) şi ni-l arată încă din gimnaziu, când încerca să improvizeze primul teleportor din istoria omenirii. Din punctul de vedere al scenariului, această lungă introducere consumă timpul unor aventuri mai spectaculoase, dar Trank compensează minutele relativ pierdute cu o explorare a fascinaţiei în faţa necunoscutului, dar şi a perseverenţei şi a determinării“, continuă acelaşi Ştefan Dobroiu.

Într-o recenzie pentru „Screen Daily“, Tim Grierson a criticat firul narativ lipsit de sens care provoacă o senzaţie confuză şi obositoare.

Pe de altă parte, David Jenkins, de la „Little White Lies“, a lăudat pelicula pentru abaterea stilistică arătată de recentele filme cu supereroi şi a susţinut că personajele din film „iau decizii care pot părea lipsite de credibilitate, dar scenariul încearcă să arată de ce fac ceea fac - motivele sunt credibile şi se bazează pe temele filmului“.

cei patru fantastici cinemagia.ro

FOTO cinemagia.ro

Aspectul eroului negativ face toţi banii

Ştefan Doboriu, deşi a apreciat rolurile jucate de actorii Miles Teller, Kate Mara, Michael B. Jordan şi Jamie Bell, spune că filmul mai are de suferit şi din cauza personajului negativ care nu reuşeşte să determine spectatorul să înţeleagă de ce a ales să se împotrivească „Fantasticilor“. „Filmul are de suferit şi din cauza antagonistului, Victor van Doom, interpretat de un Toby Kebbell care are în sfârşit parte de un rol mai consistent după ce anul trecut îl juca, cu ajutorul tehnologiei performance capture, pe Koba, villain-ul simian din «Dawn of the Planet of the Apes». Fanii lui van Doom vor descoperi cu bucurie referinţe la biografia sa (ţara de provenienţă Latveria, de exemplu), dar personajul este doar creionat de scenariu şi nu prea îţi dai seama de ce sumbrul Victor se transformă într-un antagonist gata să distrugă întreaga planetă. Aspectul său, în schimb, face toţi banii“, expune Dobroiu.

Recunoscând că în jurul filmului s-a creat iluzia senzaţiei verii în materie de lansări de filme cu supereroi, Ştefan Dobroiu încheie prin a sublinia că Josh Trank nu şi-a dovedit măestria. „Pare că totul suna bine pe pagina de hârtie, numai că cineva a sughiţat în timpul transpunerii pe marele ecran şi elementele nu prea se mai potrivesc. Unul dintre cele mai recente nume dintr-o lungă serie de regizori care au debutat în stil mare cu producţii independente şi apoi au primit pe mână blockbustere cu bugete de peste 100 de milioane de dolari, Trank nu face foarte convingător trecerea în liga mare de la Hollywood. Este probabil unul din principalele motive pentru care regizorul în vârstă de 31 de ani a pierdut unul dintre cele mai aşteptate proiecte ale următorilor ani, un spin-off al seriei Star Wars“, conchide el.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite