„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns de fapt Sergiu Nicolaescu în rolul comisarului Miclovan. Detaliul neştiut: „Nu eu mi-am ales rolul“
0
Pentru mulţi români, cuvântul „comisar“ a devenit sinonim cu Sergiu Nicolaescu. Justiţiarul cu figură carismatică, lupul solitar veşnic implicat în lupte crâncene, pe viaţă şi pe moarte, interpretat de regizor de şase ori pe marele ecran, este poate cel mai vestit personaj al filmului românesc. Puţini ştiu însă cum a ajuns de fapt regizorul să-l interpreteze pe Miclovan.
Povestea începe în 1971, când Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu au scris un pachet de patru scenarii al căror erou principal era Mihai Roman, fost muncitor la „Griviţa“ şi comunist ilegalist, devenit comisar-şef de poliţie după instaurarea noului regim.
„Primul din scenarii, pe care-l turnează Sergiu Nicolaescu, «Cu mâinile curate», este într-adevăr un film poliţist, mai precis, aşa cum a declarat regizorul, un film cu gangsteri şi anti-gangsteri. Al doilea film, «Panică la mânăstire», în regia lui Iulian Mihu, iese deja, parţial, din cadrele policier-ului, e un film de spionaj şi contra-spionaj, cu intenţii de analiză a atmosferei de epocă. În sfârşit, cele două producţii pe care realizez eu, «Conspiraţia» şi «Fuga», se detaşează cu totul de formula clasică a genului. În toate cele patru producţii miza este aceea a filmului de acţiune, în ultimă instanţă fiind vorba de oameni care lucrau în Poliţie şi Siguranţă - organisme, ele însele, pe atunci, în curs de prefacere structurală“, explica regizorul Manole Marcus în numărul din iulie 1972 al revistei „Cinema“.
Personajele şi ideea primului film au fost extrase din romanul lui Petre Sălcudeanu, „Ucenicie printre gloanţe“. Acţiunea cărţii se petrecea însă în decembrie 1944, nu în aprilie 1945, şi se termina cu moartea comisarului Patulea şi a lui Scorţea, în timp ce Semaca era doar amintit în treacăt. De partea cealaltă, scenariile „Conspiraţia“ şi „Fuga“ (devenit ulterior „Departe de Tipperary“) includeau mai multe personaje din universul lui Titus Popovici: legionarul Baniciu (prezent anterior în „Setea“ şi ulterior în „Lumini şi umbre“) sau senatorul Varga (prezent anterior în „Străinul“). Sergiu Nicolaescu a realizat „Cu mâinile curate“ în vara anului 1972, toate filmările având loc doar în decoruri reale, exterioare, netrăgându-se nimic pe platouri, iar premiera a avut loc la 30 octombrie.
Tot în decursul anului 1972 s-au filmat şi „Conspiraţia“ (premiera: 10 iulie 1973) şi „Departe de Tipperary“ (premiera: 20 august 1973). Cu o distribuţie de zile mari, care i-a inclus pe Ilarion Ciobanu (Roman), George Constantin (Semaca), Gheorghe Dinică (Lăscărică), Sergiu Nicolaescu (Miclovan), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Buciurligă), Sebastian Papaiani (Oarcă) şi Dorin Dron (Scorţea), „Cu mâinile curate“ a avut un succes răsunător. Iar publicul l-a îndrăgit mai mult pe Miclovan, comisarul care moare eroic la final, decât pe protagonistul Roman.
De ce n-a putut învia Miclovan
„Cred că da“, este răspunsul pe care l-a dat regizorul la întrebarea „Veţi apărea şi dumneavoastră ca actor?“, în numărul din mai 1972 al revistei „Cinema“, atunci când filmările la „Cu mâinile curate“ erau gata de a începe. Ulterior, într-un interviu acordat revistei „Urzica“, în ianuarie 1973, după apariţia filmului, Nicolaescu explica: „Nu eu mi-am ales rolul. Eu mă gândeam să-l interpretez pe Patulea. Titus Popovici poartă «vina». În lipsa unui alt actor, mi-a propus să iau acest rol, al lui Miclovan“.
Moartea comisarului Miclovan a fost o adevărată tragedie pentru spectatori, care au expediat luni în şir scrisori pe adresa regizorului, a revistei „Cinema“ şi a Studioului Cinematografic Bucureşti, cerând „învierea“ personajului. De altfel, chiar la premieră, scriitorul Eugen Barbu îi spusese lui Nicolaescu: „Domnu' Sergiu, înainte de a te felicita, îţi spun că ai comis o eroare impardonabilă, ucigându-l pe Miclovan. Trebuia să faci în aşa fel încât să realizezi un serial cu el!“. La ora premierei filmului „Cu mâinile curate“, Manole Marcus aproape terminase filmările la „Conspiraţia“ şi „Departe de Tipperary“, astfel că era practic imposibil ca Miclovan să redevină un personaj de prim-plan al serialului.
De altfel, tot în „Urzica“, Sergiu Nicolaescu recunoştea: „Iată adevărul: în scenariul iniţial nu exista moartea lui Miclovan. Aceasta a apărut abia în faza de decupaj, iar felul în care a murit acest personaj a ieşit mult mai târziu, în timpul filmărilor. Eroul principal al serialului era muncitorul comunist Mihai Roman. Aceasta a fost dorinţa scenariştilor şi a regizorilor. Roman trebuia să înveţe meseria de la cineva şi astfel a apărut Miclovan, aparent apolitic, dar care era de partea dreptăţii şi a adevărului. El se va ataşa de Roman datorită calităţilor pe care le avea acesta. Dar Miclovan reprezintă o epocă trecută şi dacă n-ar fi murit în acest film oricum ar fi trebuit să moară în următorul, pentru că nu vedeam cum ar fi putut trece de această epocă“.
Iulian Mihu, demis de Titus Popovici
Tot în vara anului 1972, regizorul Iulian Mihu începuse şi el să filmeze „Panică la mânăstire“, din distribuţie făcând parte, pe lângă Ilarion Ciobanu, şi Emanoil Petruţ, Gina Patrichi, Violeta Andrei sau Cornel Patrichi. La cererea scenaristului Titus Popovici, Mihu a fost înlocuit, după ce cheltuise deja un milion de lei din cele trei aprobate, începând cu 16 octombrie, cu Sergiu Nicolaescu. După ieşirea pe piaţă a filmului „Cu mâinile curate“, scenariul a fost modificat, astfel încât legătura cu acesta să fie evidentă, iar moartea lui Miclovan să fie răzbunată de către Roman. Filmările la pelicula rebotezată „Ultimul cartuş“ au început în 14 ianuarie 1973, iar în 31 ianuarie, Nicolaescu dezvăluia, în „Urzica“ că ar putea interpreta o partitură diferită în acest film: „Un alt rol? Încă nu ştiu, s-ar putea ca Titus Popovici să aibă iar o idee...“. Până la urmă, n-a fost cazul, fiind introduse însă câteva cadre cu Miclovan din filmul precedent. Pelicula a avut premiera pe 28 mai 1973, fiind programată înaintea celor regizate de Manole Marcus. Acesta din urmă a încheiat seria dedicată lui Mihai Roman cu o altă peliculă, „Capcana“ (titlu de lucru: „De unul singur“), filmată în vara anului 1973 şi care a avut premiera pe 7 ianuarie 1974.
„Recviem pentru comisar“, filmul refuzat
„Învierea“ comisarului Miclovan a avut totuşi loc, dar sub un alt nume, Moldovan, într-o altă epocă, 1940-1941, şi cu un alt colectiv de scenarişti în spate: Vintilă Corbul, Eugen Burada, Mircea Gîndilă şi Sergiu Nicolaescu. „Un comisar acuză“ s-a filmat în toamna anului 1973 şi a apărut pe ecrane pe 1 aprilie 1974. Din distribuţie au făcut parte, pe lângă regizor, şi Amza Pellea (Pârvu), Gheorghe Dinică (Paraipan), Jean Constantin (Limbă) sau Ion Besoiu (Năvodeanu). „La vizionarea cu cerberul cenzurii, poreclit «Dumnezeu», filmul a trecut prin furci caudine, scoţându-se, dar mai ales introducându-se scene care nu prea se lipeau de subiect. Am fost nevoit să transform anumite nume, de exemplu Iorga în Jugu, Jilava în Viraga, Zăvoianu în Năvodeanu, etc. Am întrebat «De ce?» şi mi s-a răspuns că «trebuie evitat a se provoca contestaţii din partea unor familii». Stupid, trebuie să recunoaştem“, povestea Sergiu Nicolaescu în memoriile sale. Seria a continuat cu „Revanşa“, cu premiera pe 4 septembrie 1978, în care comisarul, ciuruit de legionari în finalul filmului precedent, a revenit la viaţă în mod miraculos.
Ulterior, regizorul intenţiona să încheie destinul lui Moldovan prin intermediul filmului „Recviem pentru comisar“, în care eroul îi urmărea prin Europa pe ucigaşii fiului său, totul culminând cu procesul de la Nürnberg, unde urma să depună mărturie împotriva liderilor nazişti care activaseră la Bucureşti în timpul războiului. Proiectul n-a fost aprobat niciodată, aşa că scenariştii s-au reorientat către „Duelul“, a cărui acţiune a fost plasată în 1939 şi care a avut premiera pe 15 iunie 1981. Pe 11 aprilie 2008, comisarul Moldovan revenea pentru ultima oară la întâlnirea cu spectatorii, în „Supravieţuitorul“, care a fost departe însă de succesul precedentelor aventuri.
Publicul i-a îndrăgit pe comisari „Cu mâinile curate“ (1972) - 7.162.552 bilete vândute „Ultimul cartuş“ (1973) - 5.521.968 bilete vândute „Conspiraţia“ (1973) - 1.969.877 bilete vândute „Departe de Tipperary“ (1973) - 1.820.235 bilete vândute „Capcana“ (1974) - 4.270.776 bilete vândute „Un comisar acuză“ (1974) - 6.146.991 bilete vândute „Revanşa“ (1978) - 6.359.884 bilete vândute „Duelul“ (1981) - 4.944.716 bilete vândute „Supravieţuitorul“ (2008) - 26.756 bilete vândute
„Cu mâinile curate“ a fost cumpărat şi distribuit în toată lumea de marile companii Columbia Pictures, Constantin Film şi Gaumont International
„Un fleac, m-au ciuruit!“ a intrat în folclor
„Cu mâinile curate“ a intrat definitiv în memoria colectivă şi datorită unor replici care au devenit folclor. Una dintre ele este cea rostită de Lăscărică (Gheorghe Dinică), care fusese adus de Miclovan în magaziile lui Semaca: „Dom' Semaca! Eu sunt, Lăscărică. Dom' Semaca! Vă rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa. Vă rog să credeţi, dom' Semaca”. Această replică a intrat în conştiinţa publicului spectator sub forma: „Nu trageţi, dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică”. O altă replică celebră este cea rostită de Miclovan, înainte de a muri: „Un fleac, m-au ciuruit!”, adăugând „Nu ştiam că doare aşa”.
Pascu şi Tănăsescu, două personaje memorabile
Sergiu Nicolaescu a folosit, încă de la „Cu mâinile curate“, mai mulţi interpreţi neprofesionişti pentru o parte dintre roluri, precum arhitectul Alexandru Dobrescu (Patulea) sau Niţă Anastase, zis Fifi, unul dintre şoferii Studioului Cinematografic Bucureşti (Alexe). Însă marea revelaţie a fost cascadorul Mircea Pascu, care a intrat cu această ocazie în hainele...banditului Pascu, rolul fiind scris cu dedicaţie de scenarişti.„Eu eram prieten bun cu Sergiu. A făcut distribuţia şi m-am trezit cu rolul ăsta, iar multe dintre replici erau chiar ale mele. Mi-a făcut o reală plăcere să joc, iar faptul că lumea îşi aminteşte după atâţia ani de acest personaj mă bucură enorm“, a povestit Mircea Pascu pentru „Weekend Adevărul“.
După succesul pe care l-a avut, cascadorul a redevenit actor şi în filmul „Un comisar acuză“, când l-a interpretat pe legionarul Tănăsescu, un alt rol apreciat atât de critică, cât şi de public. În paralel cu rolul, Mircea Pascu a executat şi câteva cascade foarte periculoase în aceste filme.
Cascadorii primejdioase
De fapt, Sergiu Nicolaescu nu i-a menajat deloc pe cascadorii săi. În „Cu mâinile curate“, regizorul a vrut să îmbunăţească o secvenţă ce avea în scenariu titlul „diverse atacuri ale gangsterilor“. Astfel, pe malul Dâmboviţei, o maşină era atacată cu focuri de armă, spărgea parapetul de metal şi ateriza în apă, nu înainte ca rezervorul de benzină să explodeze în zbor. Tudor Stavru a scăpat teafăr ca prin urechile acului, după ce capacul de la portbagaj s-a înţepenit şi tot suflul şi flacăra au intrat în maşină.
Urmăreşte o scenă genială cu Mircea Pascu în rolul banditului Pascu
Într-o secvenţă din filmul „Un comisar acuză“, o maşină care venea de pe o stradă lăturalnică, în momentul în care lua curba, se trezea cu trei maşini care-i blochează trecerea. Pentru a mări spectacolul, s-a montat mascat o trambulină, iar maşina care venea din lateral urma să sară peste ele, senzaţia privitorului fiind că s-au ciocnit şi că forţa impactului a aruncat-o peste celelalte. O eroare de construcţie a rampei - „făceau ăştia economie la lemn“, povesteşte Mircea Pascu - dar şi carosabilul umed au provocat un accident teribil. Maşina care a sărit de pe rampă a intrat cu puntea din faţă în parbrizul maşinii întârziate şi i-a tăiat partea superioară ca o ghilotină. „Trei tone avea fiecare «monstru» din acela de epocă. În maşina avariată erau Vasile Popa şi Jean Polizache. «Ţeavă» a avut un reflex de zile mari, dar Polizache a fost efectiv turtit. Am crezut că-i mort, dar a avut zile, şi-a revenit la spital!“, a povestit Mircea Pascu.
Noi nu ne dădeam seama, eram tineri, entuziaşti, lucram de plăcere, dar era foarte periculos ce făceam noi în filmele lui Nicolaescu Mircea Pascu cascador şi actor
Se încarcă comentariile...
