Bruce Willis a revenit în forţă pe marele ecran. Ce rol interpretează actorul care va împlini 63 de ani peste câteva zile
0Pelicula „Death Wish. Răzbunarea” – cel mai nou şi mai palpitant film de acţiune distribuit de Forum Film România, a intrat începând din weekend în cinematografele de la noi din ţară.
Bruce Willis, care va împlini 63 de ani pe 19 martie, revine în forţă la cinema, în rolul unui chirurg care devine un răzbunător neîndurător după ce soţia sa este ucisă, iar fiica sa intră în comă. El povesteşte că s-a raportat la transformarea personajului său prin prisma rolului de părinte, ceea ce el, ca tată a cinci copii, poate înţelege foarte bine.
„Înainte să am copii, rolul de părinte nu era o caracteristică a personajelor mele sau parte din filmele în care jucam. Acum e o componentă majoră. Acest film te face să te gândeşti la cât de departe a-i putea să mergi pentru a-i proteja pe cei dragi. După ce familia sa este atacată, Paul Kersey nu mai poate tolera nicio persoană care încearcă să-i facă rău unui om inocent. Am încercat să-i arătăm publicului motivele şi substratul acţiunilor sale”, a spus actorul.
Astfel, Willis continuă să exploreze şi să-şi exploateze multiplele faţete care îl fac un actor de excepţie şi un icon al filmelor americane de acţiune. Elisabeth Shue, cea care interpretează rolul soţiei lui Kersey, spune: „Să lucrez cu Bruce e un lucru pe care am vrut mereu să îl fac. Am urmărit multe dintre filmele sale de-a lungul anilor şi îl respect foarte mult ca actor. Am ştiut că o să fie minunat să lucrez cu el. Bruce este foarte convingător şi carismatic”.