Astăzi se împlinesc 40 de ani de la prima difuzare a serialului „Toate pânzele sus“, o poveste cinematografică nemuritoare

Regizorul Mircea Mureşan a transformat cartea scriitorului Radu Tudoran într-o poveste cinematografică nemuritoare, de la lansarea căreia se împlinesc astăzi 40 de ani.

Mâna destinului a făcut ca povestea vasului pe care s-a filmat serialul să înceapă în 1954, chiar în anul în care Radu Tudoran a publicat romanul „Toate pânzele sus!“.

La Şantierul Naval din Turnu Severin s-au construit atunci mai multe pescadoare pentru Marea Neagră. Majoritatea au fost exportate în Uniunea Sovietică, dar câteva au fost utilizate şi la noi, până la construirea flotei de pescuit oceanic, când au fost considetate necompetitive şi încet, încet casate. Până să ajungă vedetă în serial, pescadorul „Pasărea Furtunii“, rebotezat ulterior „Jirlău“, se odihnea în 1970 în portul Brăila. Neavând în ţară o navă potrivită pentru a interpreta rolul goeletei „Ghost“ din romanul lui Jack London, „Lupul mărilor“, pe care urma să-l ecranizeze în coproducţie cu Tele München şi Office de Radiodiffusion Télévision Française, Studioul Cinematografic Bucureşti a apelat în anul respectiv la serviciile ICEPRONAV Galaţi, care, din lipsa inginerilor specializaţi în proiectarea navelor cu vele, a refuzat comanda. Astfel, mai-marii cinematografiei l-au contactat pe căpitanul de cursă lungă Marin Deboveanu, care transformase în 1968 o mahună pescărească într-o navă cu vele de epocă, utilizată la turnarea filmelor „Răpirea fecioarelor“ şi „Răzbunarea haiducilor“. Deboveanu a acceptat noua provocare. După ce şi-a dat seama că „Jirlău“ poate fi lozul câştigător, acesta s-a înhămat la treabă. Proiectul l-a realizat în camera cea mai mare a hotelului „Siretul“ din Brăila, pe o planşetă împrumutată de la Uzinele de Utilaj Greu „Progresul“, iar lucrarea propriu-zisă a fost definitivată, cu ajutorul muncitorilor de la un atelier de industrie locală, pe platforma unui bac de trecere a Dunării. După ce filmările la „Lupul mărilor“ s-au încheiat, „Ghost“ a fost transformată în brigantina „Sloughi“ din romanul „Doi ani de vacanţă“ al lui Jules Verne, ecranizat tot în colaborare cu televiziunile din Franţa şi Republica Federală Germană.

„Fostul pescador se putea transforma, fără ajutorul unui şantier naval, în patru tipuri de navă cu vele: goeletă, goeletă cu gabieri, brigantină şi bric“, a explicat Deboveanu. În 1975, tot Deboveanu a lucrat la transformarea navei „Sloughi“ în goeleta „Speranţa“, la Şantierul Naval din Constanţa, alături de Marcel Bogos, scenograful serialului. „Am reţinut, în notiţele mele, şi pasiunea constructorilor. Au migălit toate adaptările, deloc simple, fixarea catargelor, înălţarea punţii de comandă de la pupa, cu o plăcere evidentă, fluierând vesel de câte ori treceam pe acolo“, şi-a reamintit Mircea Mureşan. Alături de Gheorghe Florea, Marin Deboveanu s-a aflat, pe tot parcursul filmărilor, la comanda echipajului real al corabiei. Din nefericire, „Speranţa“ a avut parte de un sfârşit tragic, scufundându-se, în iarna anului 1980, în Portul Tomis, într-o furtună cumplită. Recuperată ulterior de pe fundul mării, ea a fost casată, negăsindu-se fonduri pentru reabilitare. Totuşi, iubitorii serialului se pot consola admirând, în fiecare vară, pe malul Mării Negre, o goletă aproape identică, construită de un grec inimos, Dimitris Kokos, pe structura pescadorului „Marea“, construit tot în 1954, la Turnu Severin.

Actorul Sebastian Papaiani, care a interpretat rolul lui Ieremia, mărturisea că nu şi-a închipuit niciodată ca un roman de aventură să devină un film atât de cunoscut. Avea vreo 30 de ani când regizorul Mircea Mureşan l-a ales să facă parte din distribuţie. „Eu citisem cartea lui Radu Tudoran, dar apoi am mai citit-o o dată ca să intru mai bine în pielea personajului“, mărturisea marele actor. Pe „Speranţa“, Papaiani a făcut parte dintr-o adevărată echipă de mateloţi. „Am învăţat să ridicăm velele, să facem tot ce ştia un marinar. Pe «Speranţa», am învăţat marinărie. Este o experienţă pe care ţi-aş dori s-o simţi“, povestestea Sebastian Papaiani. Acesta îşi amintea cum, cu o săptămână înainte de a începe filmările, toţi actorii au fost chemaţi şi au fost duşi în larg, pentru a se acomoda cu marea, cu valurile, mai ales că multe filmări s-au făcut în larg. 

„Geo Saizescu era pe atunci directorul secţiei de cinema din televiziune. Eu aveam de mult în minte acest proiect, pe care i l-am prezentat. I-a surâs ideea. Şeful Secţiei de Propagandă a Comitetului Central era Cornel Burtică, fost coleg de clasă cu Saizescu în liceu. Împreună cu Geo ne-am prezentat la cabinetul lui. A aruncat o privire peste cele două pagini scrise de mine, o schiţă de proiect. «O corabie?», ne-a spus, surprins. Găsim o posibilitate de amenajare a unui vas reformat, i-am răspuns. «Traseu Sulina-Ţara de Foc?» Mineralierele româneşti fac lunar trasee până în Brazilia. Îmbarcăm o echipă restrânsă şi filmăm pe drum, am zis. S-a mai uitat o dată, de două ori, după care a semnat: «Se aprobă proiectul. TVR va elabora un deviz estimativ pentru un serial de 12 episoade a 52 de minute. Astfel am jucat prima carte. Cu Radu Tudoran încă nu vorbisem, dar eram convins că nu se va opune. M-a invitat la vila lui de la Snagov. S-a arătat nu doar încântat, ci chiar măgulit. Numai că mi-a pus condiţia să nu-l pun pe el să scrie scenariul, pentru că lucra la altceva. Am convenit, împreună cu Geo, să apelăm la prietenul nostru, Alexandru Struţeanu, pentru adaptare. Conducerea televiziunii privea cu entuziasm proiectul, numai că în proiectul de deviz scria clar: filmările interioare se vor face pe platourile televiziunii, iar cele exterioare pe peliculă de 16 milimetri, alb-negru. În zadar am încercat să le explic că e un serial care poate avea un oarecare viitor, că televiziunea alb-negru e depăşită. Mi s-a zis: «N-avem alte posibilităţi tehnice». Aşa că ne-am dus din nou la Burtică. După ce i-am explicat situaţia, a zis atât: «Spuneţi-le celor de la TVR că am spus eu să se facă serialul pe peliculă color de cea mai bună calitate». Când am ajuns acolo, ăia deja ştiau! Ăsta a fost norocul nostru. Mai mult decât atât, cei de la televiziune au înţeles că nu au capacitatea tehnică să realizeze serialul, aşa că au contractat producţia completă la Buftea“, şi-a reamintit regizorul. Puţină lume ştie faptul mă marea majoritate a porturilor în care acosta corabia „Speranţa“ au fost reconstituite pe cheiurile Portului Tomis. „Până la finalizarea scenariului, am pus pe toată lumea să recitească romanul. La Constanţa, Marcel Bogos a văzut în Portul Tomis locul pentru un decor modular, faţadele clădirilor din toate porturile prin care trecea «Speranţa». La Sulina am reuşit să acoperim cu decorurile noastre paragina celebrului port de altădată. Şi Ushuaia din Ţara de Foc. Pentru Canalul Beagle am făcut prospecţii la gurile de vărsare ale fluviilor Don şi Nipru, dar nu se potriveau. Am găsit până la urmă locul perfect în Bulgaria, aproape de graniţa cu Turcia, la vărsarea râului Ropotamo în Marea Neagră. Tot în Bulgaria am mai filmat şi la Capul Caliacra, episodul cu insula şi grota piraţilor. Expediţia de explorare a ţinuturilor necunoscute din Ţara de Foc am filmat-o în Bucegi, dar şi în Cheile Dâmbovicioarei“, a povestit şi regizorul Mircea Mureşan.